Actualitate
ZILE LIBERE 2019: Minivacanţele pe un an, anunţate de Guvern până în 15 ianuarie. Proiect la Senat
O propunere legislativă înregistrată la Senat prevede că zilele libere, altele faţă de cele de sărbătoare legală, vor fi stabilite şi anunţate de Guvern, până în data de 15 ianuarie, pentru anul respectiv.
De asemenea, se vor stabili şi zilele în care acestea vor fi recuperate, într-o hotărâre de Guvern unică.
Astfel, bugetarii vor şti din timp care sunt minivacanţele pe parcursul anului.
“Până la data de 15 ianuarie a fiecărui an, Guvernul stabileşte prin Hotărâre de Guvern zilele de muncă pentru care se acordă zile libere, care preced şi care succed sărbătorile legale, respectiv zilele în care recuperează acesta”, prevede proiectul de lege depus la Senat în vederea modificării Codului Muncii.
Potrivit iniţiatorilor, „predictibilitatea astfel obţinută va facilita planificarea din timp a activităţii sectorului privat cu cea din sectorul public, sectoare co-dependente, întrucât va oferi sustenabilitate nevoilor societăţii, pentru a-şi putea desfăşura activitatea în mod coordonat”.
Măsura ar veni în ajutorul companiilor din sectorul privat, are astfel vor putea gestiona din timp activităţile şi în perioadele libere, “pentru a se alătura angajaţilor din sectorul public”.
Iniţiatorii mai amintesc de posibilitatea programării activităţilor în familiile în care părinţii lucrează în ambele sectoare economice şi să-şi pregătească din timp minivacanţele.
De asemenea, agenţiile de turism pot oferi din timp pentru aceste perioade tarife de vacanţă.
În expunerea de motive se preconizează pentru 2019 un număr de 6 zile libere ce succed sărbătorile legale.
Minivacanţe preconizate pentru 2019:
24 – 25 ianuarie (joi şi vineri) – Ziua Unirii Principatelor Române (posibilă minivacanţă de 4 zile, inclusiv sâmbătă şi duminică)
1 – 3 mai (miercuri – vineri) – Ziua internaţională a Muncii (posibilă minivacanţă de 5 zile, inclusiv sâmbătă şi duminică)
15 – 16 august (joi şi vineri) – Adormirea Maicii Domnului (posibilă minivacanţă de 4 zile, inclusiv sâmbătă şi duminică)
25 – 27 decembrie (miercuri – vineri) – Crăciunul (posibilă minivacanţă de 5 zile, inclusiv sâmbătă şi duminică)
1 – 3 ianuarie (miercuri – vineri) – Anul Nou /Revelionul (posibilă minivacanţă de 5 zile, inclusiv sâmbătă şi duminică).
Acestora li se adaugă zilele libere stabilite stabilite deja prin Codul Muncii:
28 – 29 aprilie (duminică şi luni) – Paștele (minivacanță de 3 zile)
16 – 17 iunie (duminică şi luni) — Rusaliile (minivacanță de 3 zile)
1 iunie (sâmbătă) – Ziua Copilului
30 noiembrie (sâmbătă) — Sfântul Andrei
1 decembrie (duminică) — Ziua Națională a României
Proiectul este semnat de 38 de parlamentari PSD şi UDMR.
Sărbătorile legale în România sunt zilele declarate prin lege ca fiind nelucrătoare, altele decât zilele de week-end. În zilele de sărbătoare legală nu se lucrează, cu excepția unităților sanitare și a celor de alimentație publică, precum și a unităților în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită procesului de producție sau specificului activității. Salariații care lucrează în astfel de unități au dreptul la compensarea cu timp liber corespunzător, acordat în următoarele 30 de zile.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News