Connect with us

Eveniment

Zilele Culturale Maghiare din Sânmiclăuș: Concerte, ateliere de meșteșuguri pentru copii și concurs de gătit la ceaun. Program

Publicat

Sânmiclăuș găzduiește în perioada 5 – 6 septembrie ZileleCulturale Maghiare, eveniment care aduce împreună spectacole, concerte, activități pentru copii și expoziții de produse locale.

Programul a început vineri, 5 septembrie, la ora 12:00, cu o acțiune de ecologizare, urmată de o proiecție de film la Școala Generală din localitate.

După-amiază, pe terenul de fotbal va avea loc deschiderea oficială, cu un concert al Fanfarei din Sânmiclăuș și discursuri de bun venit.

Seara continuă cu recitaluri susținute de copii, dar și cu concertele formațiilor Classis și Itinera.

Sâmbătă, 6 septembrie, manifestările încep la Casa Comunitară, cu o slujbă ecumenică și prezentări despre patrimoniul UNESCO din Ungaria, urmate de o proiecție de film.

După-amiaza, pe scena amenajată pe terenul de fotbal, publicul va putea urmări un montaj literar-muzical, spectacole de dans popular și concertele formațiilor Tokos și Knock Out.

Pe tot parcursul zilelor de festival, vizitatorii vor putea participa la ateliere de meșteșuguri și activități pentru copii, vor putea descoperi produse locale și, sâmbătă, se vor bucura de un concurs de gătit la ceaun.

Zilele Culturale Maghiare din Sânmiclăuș

5 – 6 septembrie

Vineri, 5 septembrie

  • 12:00 – „Curățăm satul” – acțiune de ecologizare
  • 15:00 – „Am scris întâmplător o carte” – proiecție de film, Școala Generală din Sânmiclăuș (subtitrare în limba română)
  • 17:00 – Deschiderea oficială (terenul de fotbal din Sânmiclăuș): Fanfara – concertul Fanfarei din Sânmiclăuș, Discursuri de bun venit
  • 17:45 – „Instrumente și zâmbete” – concert al copiilor la Zilele Maghiare
  • 18:00 – Concertul formației Classis (vioară și pian)
  • 19:00 – Concertul formației ItineraSâmbătă, 6 septembrie

11:00 – Slujbă ecumenică – Casa Comunitară

12:00 – „Moștenirea noastră comună” – siturile patrimoniului mondial UNESCO din Ungari

14:00 – „Gone Running” – proiecție de film, Casa Comunitară din Sânmiclăuș (subtitrare în limba română)

16:00 – Montaj literar-muzical prezentat de Csaba Marosán (scena de pe terenul de fotbal)

17:00 – Concertul Fanfarei din Sânmiclăuș

17:15 – Spectacol de dans popular

18:00 – Concertul formației Tokos

19:30 – Concertul formației Knock Out

Programe pe tot parcursul zilei:

  • Ateliere de meșteșuguri și activități pentru copii
  • Sâmbătă – concurs de gătit la ceaun
  • Expoziție de produse locale

Annamária Bodoczi

”Zilele Culturale Maghiare din Sânmiclăuș sunt mai mult decât o simplă sărbătoare. Ele dau putere oamenilor, apropie generațiile și oferă un cadru pentru afirmarea culturii și tradițiilor maghiare.

Evenimentul își propune să transmită mai departe valorile culturale, să atragă atenția asupra importanței identității și să promoveze conviețuirea pașnică.

Prin cultură ne putem înțelege cel mai bine unii pe alții, iar prin programe artistice, educative și de suflet se arată că și o comunitate mică poate fi vie, activă și un adevărat dar pentru diversitatea multiculturală a regiunii” a precizat pentru Alba24, a precizat Annamária Bodoczi (foto), președinta Asociației Jövőnk a Szórványban.

Organizator: Asociația Jövőnk a Szórványban. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Primăria comunei Șona și Institutul cultural Liszt din București.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.