Connect with us
Publicitate

ADMINISTRATIE

UPDATE: Şedinţă la Consiliul Judeţean Alba. Strategia de dezvoltare până în 2020, program de transport, cotizaţii şi monografia economico-militară

Publicat

sediul CJ, prefectura AB

Consilierii judeţeni din Alba s-au reunesc joi, 31 iulie, de la ora 11.00, în şedinţă ordinară, cu 15 proiecte pe ordinea de zi. Aceştia au votat strategia de dezvoltare a judeţului Alba pe perioada 2014-2020, actualizarea programului judetean de transport public de persoane, studiu de fezabilitate pentru obiectivul de investiţii „Microcentrală hidroelectrică aducţiune apă brută Petreşti” şi modificări de taxe locale şi tarife. De asemenea, au actualizat cotizaţiile la cluburile sportive de tenis şi volei, dar şi Monografia economico-militară a judeţului Alba şi sprijin financiar pentru biserici.

UPDATE: Toate proiectele de pe ordinea de zi au fost aprobate de către consilierii județeni. Ordinea de zi a fost completată cu un proiect de hotărâre privind aprobarea Acordului de asociere dintre judeţul Alba prin Consiliul Judeţean Alba, Municipiul Alba Iulia, prin Consiliul Local şi Colegiul Tehnic „Alexandru Domşa” pentru reabilitarea şi dotarea unor spaţii destinate învăţământului profesional.

Proiectul ordinii de zi:

1. Proiect de hotărâre privind actualizarea Programului judeţean de transport public de persoane prin curse regulate pentru perioada 2008-2013, în judeţul Alba, prelungit prin hotărârile Consiliului Judeţean Alba nr. 230 din 23 decembrie 2013 şi nr. 105 din 29 mai 2014.

2. Proiect de hotărâre privind actualizarea Monografiei economico-militare a Judeţului Alba (document clasificat „secret de serviciu”; se modifică anexele: Structura populaţiei pe sexe şi grupe de vârstă, Structura populaţiei pe etnii, Fondul de locuinţe, Reţele de canale artificiale, Fondul forestier, Staţii radioreleu, Structuri de comunicaţii poştale, Operatori economici, Unităţi de asistenţă medicală, Mijloace de transport şi utilaje de construcţii, Instituţii de învăţământ şi cultură)

3. Proiect de hotărâre privind modificarea Statului de funcţii al Direcţiei Publice Comunitare de Evidenţă a Persoanelor Alba.

4. Proiect de hotărâre privind modificarea Organigramei şi a Statului de funcţii ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia.

5. Proiect de hotărâre privind însuşirea Strategiei Judeţene Antidrog Alba 2013-2020 şi a Planului de acţiune pentru implementarea Strategiei Judeţene Antidrog Alba în perioada 2013-2016.

6. Proiect de hotărâre privind aprobarea Actului Adiţional nr. 7 la Acordul de participare nr. 14307/5104/499/06.07.2006 încheiat între Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba, Direcţia de Asistenţă Socială Alba Iulia şi Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia (prelungirea acordului de colaborare pentru funcţionarea Centrului Social de Urgenţă, aflat în structura Asociaţiei Filantropia Ortodoxă; centrul găzduieşte persoane fără adăpost pentru până la 3 luni, cu posibilitate de prelungire)

7. Proiect de hotărâre privind aprobarea suplimentării cotizaţiei Judeţului Alba la Asociaţia „Clubul Sportiv de Tenis Alba-Cugir”, pe anul 2014 (15.000 de lei; clubul are 16 sportivi activi şi intenţionează extinderea acestuia; fondurile sunt necesare şi pentru participarea la competiţii naţionale şi internaţionale)

8. Proiect de hotărâre privind aprobarea suplimentării cotizaţiei Judeţului Alba la Asociaţia „Clubul Sportiv de Volei Alba-Blaj”, pe anul 2014 (200.000 de lei; echipa de volei s-a clasa pe primele trei locuri în Divizia A1 a Campionatului Naţional de Volei Feminin – senioare)

9. Proiect de hotărâre privind acordarea de sprijin financiar unor unităţi de cult din Judeţul Alba aparţinând cultelor religioase recunoscute din România.

10. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentaţiei tehnico-economice Studiu de fezabilitate pentru obiectivul de investiţii „Microcentrală hidroelectrică aducţiune apă brută Petreşti„.

11. Proiect de hotărâre pentru modificarea şi completarea Hotărârii Consiliului Judeţean Alba nr. 198/24.10.2013 privind stabilirea de taxe locale şi tarife datorate bugetului general al Judeţului Alba, în anul 2014, cu modificările şi completările ulterioare.

12. Proiect de hotărâre privind aprobarea conturilor de execuţie ale bugetului local al Judeţului Alba, bugetului creditelor interne şi bugetelor instituţiilor publice şi activităţilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii, pentru trimestrul II al anului 2014.

13. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului general al Judetului Alba, a bugetului propriu al Judeţului Alba şi a bugetelor instituţiilor publice şi activităţilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii, pe anul 2014.

14. Proiect de hotărâre privind aprobarea achiziţionării de servicii de consultanţă şi reprezentare juridică.

15. Proiect de hotărâre cu privire la adoptarea „Strategiei de Dezvoltare a Judeţului Alba pe perioada 2014-2020

16. Proiect de hotărâre privind aprobarea Acordului de asociere dintre judeţul Alba prin Consiliul Judeţean Alba, Municipiul Alba Iulia , prin Consiliul Local şi Colegiul Tehnic „Alexandru Domşa” pentru reabilitarea şi dotarea unor spaţii destinate învăţământului profesional.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. DAN SUCIU

    joi, 31.07.2014 at 09:57

    Pe cand o strategie de eradicare a SARACIEI??? Nivelul de trai si calitatea vietii ar trebui sa se afle printre prioritati!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax