Connect with us

Eveniment

10 octombrie: Ziua Mondială a Sănătății Mintale. Sprijinirea stării mintale salvează vieți

Publicat

Ziua Mondială a Sănătății Mintale este marcată anual pe 10 octombrie și urmărește creșterea conștientizării problemelor de sănătate mintală și mobilizarea eforturilor pentru sprijinirea acesteia la nivel global.

Astfel, această zi oferă tuturor părţilor interesate care lucrează pe probleme de sănătate mintală o oportunitate de a vorbi despre munca lor şi despre ce mai trebuie făcut pentru ca îngrijirea sănătăţii mintale sa devină o realitate pentru oamenii din întreaga lume, scrie Agerpres.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Ziua Mondială a Sănătății Mintale amintește că nu există sănătate fără sănătate mintală.

Campania din acest an se concentrează pe necesitatea urgentă de a sprijini sănătatea mintală și nevoile psihosociale ale persoanelor afectate de urgențe umanitare.

Crizele, cum ar fi dezastrele naturale, conflictele și urgențele de sănătate publică, provoacă stres emoțional, iar una din cinci persoane experimentează o afecțiune mintală.

Ziua Mondială a Sănătății Mintale. Sprijinirea stării mintale salvează vieți

Sprijinirea stării mintale a persoanelor în astfel de crize nu este doar importantă. Aceasta salvează vieți, le oferă oamenilor puterea de a face față, spațiul pentru a se vindeca și pentru a se recupera, și posibilitatea de a reconstrui nu doar ca indivizi, ci și ca comunități.

De aceea este esențial ca toți, inclusiv oficialii guvernamentali, furnizorii de servicii de sănătate și asistență socială, personalul școlar și grupurile comunitare, să colaboreze.

„Lucrând împreună, putem asigura că cei mai vulnerabili au acces la sprijinul necesar, protejând în același timp starea de bine a tuturor.

Investind în intervenții bazate pe dovezi și în comunitate, putem răspunde nevoilor imediate de sănătate mintală, stimula recuperarea pe termen lung și împuternici oamenii și comunitățile să-și reconstruiască viața și să prospere”, adaugă sursa citată.

Astfel, Ziua Mondială a Sănătății Mintale reamintește tuturor importanța sănătății mintale și necesitatea accesului la sprijin psihologic, mai ales în momentele de criză și dificultate.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.