Connect with us
Advertisement

Actualitate

20 iulie: Ziua mondială a șahului. Când a fost inventat și de unde provine jocul supranumit ”sportul minții”

Publicat

În fiecare an, jocul de şah este aniversat la data de 20 iulie, ca urmare a rezoluţiei adoptate de Adunarea Generală a ONU la 13 decembrie 2019. Rezoluţia a fost propusă de mai multe ţări, între care Armenia, Bangladesh, Camerun, China, Cuba, Rusia, India şi Liban.

Originea șah-ului este discutabilă, multiple teorii fiind atribuite faptului că acest joc a fost jucat pentru prima dată în țări precum India, China, Rusia și Asia Centrală.

VIDEO: Povestea lui Mihnea Costachi, șahistul din Alba Iulia care s-a luptat de la egal la egal cu numărul doi mondial

Conform Rezoluţiei 74/22, şahul permite „consolidarea educaţiei, a egalităţii de gen şi promovarea femeilor şi fetelor, precum şi cea a incluziunii, a toleranţei, înţelegerii şi respectului reciproc”, conform portalului www.un.org. ONU „invită toate statele membre, organisme ale Naţiunilor Unite şi alte organizaţii internaţionale şi regionale, sectorul privat şi societatea civilă, inclusiv ONG-uri, persoane fizice… să sărbătorească Ziua Mondială a Şahului”, se arată în textul rezoluţiei.

Ziua Mondială a Şahului a fost marcată la data de 20 iulie încă din 1966, fiind instituită de Federaţia Internaţională a Jocului de Şah (FIDE), la propunerea UNESCO, potrivit https://www.fide.com. Data de 20 iulie reprezintă ziua în care FIDE a luat fiinţă, în anul 1924.

Cu prilejul zilei mondiale a şahului, jucători de şah, oficiali ONU şi guvernamentali, reprezentanţi ai mediului academic şi ai societăţii civile îşi dau întâlnire pentru a juca şah, dar şi pentru a discuta despre viitorul acestui joc şi despre cum îi poate ajuta pe oameni să-şi dezvolte gândirea analitică, atenţia şi creativitatea.

La primul congres al FIDE, desfăşurat în 1914 la Paris, printre delegaţii care au aprobat constituirea acestui for internaţional s-a aflat şi tânărul român Ion Gudju, pe atunci proaspăt locotenent, doctorand în chimie la Sorbona şi maestru de şah entuziast.

Cu ocazia aniversării semicentenarului FIDE, în anul 1954, Ion Gudju a fost declarat „decan fondator” al FIDE, România numărându-se astfel printre ţările fondatoare ale Federaţiei Internaţionale a Jocului de Şah, potrivit Agerpres.

Federaţia Română de Şah a luat fiinţă în 1915, primul preşedinte fiind scriitorul Mihail Sadoveanu. În România, Campionatul Naţional de Şah a debutat în anul 1926, la Sibiu.

Primele trei ediţii au fost dominate de Alexandru Tyroler (1891-1973), pentru ca în 1930 titlul de campion naţional să îi revină lui Janos Balogh. Competiţia s-a ţinut cu regularitate, anual, începând cu 1946.

Campionatul Naţional de Şah destinat femeilor a debutat în 1936, la Bucureşti, cu victoria Rodicăi Manolescu.

În perioada 6-15 mai 2023, Turneul Superbet Chess Classic Romania 2023, prima etapă a circuitului Grand Chess Tour 2023, a avut loc la Grand Bucharest Hotel, fiind dotat cu premii totale de 350.000 de dolari.

Competiţia a fost câştigată de americanul Fabiano Caruana, numărul şapte mondial. Caruana a remizat cu Richard Rapport, unul dintre reprezentanţii României, în runda a noua şi ultima. Celălalt reprezentant al României, Bogdan Deac, a fost învins de campionul mondial, chinezul Ding Liren.

La 30 aprilie 2023, marele maestru chinez Ding Liren a intrat în posesia titlului de campion mondial la şah, după ce a reuşit să-l învingă pe rusul Ian Nepomniaşci în întâlnirea desfăşurată la Astana (Kazahstan).

Cei doi finalişti s-au aflat la egalitate de puncte (7-7) după cele 14 partide clasice din cadrul acestui duel pentru titlul mondial, organizat sub egida FIDE.

În vârstă de 30 de ani, Ding Liren este primul şahist chinez care ajunge campion mondial la masculin. El preia coroana de la norvegianul Magnus Carlsen, care a decis să nu îşi mai apere titlul în acest an.

Şahul, considerat şi „sportul minţii”, poate fi definit ca fiind o competiţie între alb şi negru, care se bat utilizând strategii şi făcând apel la iniţiativă.

E un ”război” pe 64 de pătrate cu 32 piese (16 negre şi 16 albe), unde cel mai abil strateg dintre cei doi adversari învinge. Scopul este imobilizarea regelui, cea mai importantă piesă a adversarului.

Şahul este unul dintre cele mai vechi jocuri inventate. Descoperirile arheologice, printre care se numără piese de şah din piatră sau fildeş, precum şi diverse picturi murale atestă prezenţa jocului de şah încă din antichitate, potrivit sahclubmihailmarin.ro.

Primul joc cu reguli asemănătoare şahului a fost jocul indian chaturanga, apărut în jurul anului 570 e.n. Acesta se desfăşura între patru adversari, având piese asemănătoare şahului, dar dispuse diferit.

După 590 e.n, şahul a pătruns în Persia, sub denumirea de şatrandj. Sub această formă a ajuns şi în Europa, fiind răspândit de popoarele arabe din nordul Africii.

De-a lungul istoriei sale, şahul a continuat să se dezvolte, fiind stabilite şi îmbunătăţite principii de tactică şi strategie, teorii despre deschideri şi finaluri, precum şi diferite stiluri de joc.

Johann Wolfgang von Goethe, cel mai important reprezentant al clasicismului german, definea acest sport ca fiind „piatra de încercare a inteligenţei”.

Potrivit ONU, aproximativ 70% din populaţia adultă din ţări precum Germania, India, Marea Britanie, Rusia, SUA a jucat şah cel puţin o dată în viaţă. Un număr de 605 milioane de adulţi practică şahul în mod constant, arată www.un.org

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement