22 iulie: Ziua victoriei care i-a adus lui Iancu de Hunedoara, înhumat la Alba Iulia, recunoștința veșnică. Decretul emis de Papa

Ziua de 22 iulie i-a adus lui Iancu de Hunedoara renumele de strateg militar și mai mult de atât, recunoștința veșnică. Este ziua în care se comemorează victoria pe care acesta a obținut-o în fața armatelor otomane, la Belgrad, din anul 1456. 

Atunci Iancu de Hunedoara a oprit invazia turcilor spre Europa Centrală pentru 70 de ani.

Drept recunoștință, în toate lăcașurile de cult catolice din întreaga lume, zilnic la ora 12.00 clopotele bat în amintirea celui al cărui sarcofag se află în Catedrala Romano Catolică „Sfântul Mihail” din Alba Iulia. 

De la Barcelona, la Roma, Lisabona, Viena, Paris sau Rio de Janeiro, clopotele bisericilor catolice bat exact la ora 12.oo în amintirea momentului în care Iancu de Hunedoara a salvat Creștinătatea din Europa vestică.

Victoria acestuia la Belgrad, împotriva armatei turce condusă de Mahomed al II-lea în anul 1456, i-a adus recunoştinţa întregii lumi catolice.

A fost un moment de cotitură în istoria umanității, așa cum o știm astăzi. Sultanul Mahomed al II-lea a mobilizat, pentru cucerirea Belgradului forţe impresionante: circa 150.000 de soldaţi, o artilerie de asediu superioară celei folosite împotriva Constantinopolului şi o flotă ce urma să acţioneze pe Dunăre (60 – 65 de galere şi circa 150 de vase mai mici).

Iancu de Hunedoara şi-a întărit garnizoana cetăţii cu 5.000 de mercenari. Cu sprijinul călugărului franciscan Ioan de Capistrano, care a desfăşurat o intensă propagandă pentru o nouă cruciadă antiotomană, Iancu a reuşit să ridice o oaste de circa 30.000 de oameni, în cea mai mare parte vlahi şi sârbi ortodocşi, şi o flotă improvizată formată din 200 de vase.

”Din 4 iulie 1456, timp de câteva zile, artileria otomană, compusă din 300 de tunuri, a bombardat zidurile oraşului, încercând blocarea aprovizionării acestuia pe Dunăre, cu ajutorul flotei fluviale. La 14 iulie, flota creştină ataca vasele otomane distrugând şapte galere mari şi mai multe mici, provocând dispersarea acestora şi reuşind aprovizionarea cetăţii.

În zilele următoare, forţele terestre comandate de Iancu au reuşit să spargă blocada otomană în zona Zemunului, ocupând poziţii favorabile. La 21 iulie, sultanul a încercat să forţeze victoria printr-un asalt general. De două ori turcii au reuşit să pătrundă în oraş, dar au fost respinşi.

Al treilea atac asupra podului care asigura intrarea în fortăreaţa a fost respins de trupele comandate de Capistrano. Asupra turcilor care puseseră scări de asalt pe ziduri a fost aruncată apă clocotită şi materiale inflamabile.

Noi şi noi detaşamente de „cruciaţi” soseau pe Dunăre în cetate şi, spre seară, au trecut la contraatac, oraşul fiind despresurat. La 22 iulie, armata creştină a trecut Sava, dezlănţuind atacul general.

Tunurile turcilor au fost capturate şi folosite împotriva armatei sultanului, care a fost rănit de o săgeată, fiind salvat de aga ienicerilor, Hassan, care şi-a dat viaţa protejându-l pe sultan cu propriul trup.

La 23 iulie, turcii s-au retras în degringoladă, părăsind tabăra, lăsând în urmă o pradă uriaşă şi foarte mulţi morţi (circa 24.000, după sursele creştine, în timpul asediului, cărora s-au adăugat alţii, în timpul retragerii) şi prizonieri (circa 4.000).

Creştinii au pierdut relativ puţini oameni, circa 3.000 – 4.000”, afirmă istoricul Camil Mureşan în cartea „Ioan de Hunedoara şi vremea sa“.

Concepţia strategică modernă a lui Iancu l-a ajutat să-l înfrângă pe sultan în ciuda raportului de forţe defavorabil creştinilor.

Ca omagiu, papa Calixt al III-lea a elogiat victoria obţinută de Iancu de Hunedoara ca fiind ”cel mai fericit moment al vieţii sale” şi a decretat, printr-o bulă papală emisă pe 6 august 1456, ca toate clopotele bisericilor catolice din Europa să fie trase în fiecare zi la ora 12.00, ”până la sfârșitul veacurilor”.

Această practică, a trasului clopotelor de amiază, este atribuită în mod tradiţional sărbătoririi internaţionale a victoriei în bătălia de la Belgrad, contra oştirii otomane a sultanului Mehmed al II-lea Cuceritorul Constantinopolului.

Iancu de Hunedoara își are mormântul în Catedrala Romano-Catolică Sfântul Mihail din Alba Iulia, vizitat anual de mii de turiști. Puțină lume știe însă că trupul domnitorului nu se mai află acolo, mormântul fiind jefuit și devastat de mai multe ori pe parcursul Evului Mediu, cu prilejul unor invazii.

Voievodul transilvan a murit însă la câteva zile după victorie, pe 11 august 1456, în tabăra de la Zemun, din cauza ciumei. Se spune că însuși sultanul Mehmed al II-lea s-ar fi întristat când a aflat de dispariția lui Iancu de Hunedoara, afirmând că ‘lumea nu a mai cunoscut niciodată un asemenea om’.

Pe sarcofagul de piatră al voievodului sunt ilustrate scene de luptă și inscripția ‘S-a stins lumina lumii ‘.

Alături de monumentul funerar al lui Iancu de Hunedoara se află și cel al fratelui său, mort la 1442, și al fiului său, Laszlo, decedat la 1458, pe al cărui sarcofag este inscripționată stema Huniazilor.

În incinta Catedralei Romano-Catolice „Sfântul Mihail”, cel mai bine păstrat vestigiu sacral medieval din Europa Centrală, se află și locul de veci al altor principi din familiile Sigismund, Rakoczy și Bethlen.

Singura dintre catedralele episcopiilor ctitorite de către regele Sfântul Ștefan al Ungariei rămasă pentru posteritate în forma sa originală, medievală, aceasta este vizitată anual de zeci de mii de turiști, de diverse religii, din zeci de țări.

Începuturile catedralei se regăsesc înainte de anul 1000. Catedrala a fost construită în secolele XII-XIII, pe locul unei biserici mai vechi. Arhitectura acesteia îmbină elemente aparținând stilurilor romanic târziu și gotic timpuriu, fiind creația mai multor ateliere de meșteri din Europa Central-Vestică, în special de origine franceză. În epoca Renașterii, catedrala a primit câteva adaosuri, dar, în esență, aceasta păstrează forma originară.