Connect with us

Eveniment

5 octombrie: Ziua Mondială a Profesorului și Ziua Educației. Data la care onorăm oamenii care modelează viitorul

Publicat

5 octombrie – Ziua Mondială a Profesorului: În fiecare an, la această dată, este sărbătorită Ziua Mondială a Profesorului, un moment dedicat recunoașterii rolului esențial pe care îl au cadrele didactice în formarea copiilor, tinerilor și, în fond, a societății de mâine.

Instituită în anul 1994 de UNESCO, această zi amintește de semnarea, în 1966, a Recomandării UNESCO și a Organizației Internaționale a Muncii privind statutul cadrelor didactice, un document fundamental care stabilea drepturile și responsabilitățile profesorilor din întreaga lume.

Vezi și: Mesaje de Ziua Învățătorului. Felicitări și urări pentru cei care ți-au predat prima lecție a vieții

Profesorul nu este doar cel care transmite informații, ci și cel care inspiră, modelează caractere, încurajează curiozitatea și formează oameni.

Într-o lume aflată într-o continuă schimbare, în care tehnologia transformă modul de predare și de învățare, rolul profesorului devine cu atât mai complex: el trebuie să fie mentor, ghid, psiholog, dar și sprijin uman pentru elevii săi.

5 octombrie: Ziua Mondială a Profesorului vine adesea și cu reflecție. Profesorii din România continuă să se confrunte cu provocări majore:  salarii insuficiente, lipsa resurselor moderne, birocrație excesivă și un sistem educațional care are nevoie de reforme reale.

Cu toate acestea, în fiecare sală de clasă există oameni dedicați care continuă să creadă în puterea educației și în misiunea lor.

Vezi și: Marius Cosmin Pintea, directorul Liceului Teoretic Teiuș, printre finaliștii regionali la Gala Premiilor – Directorii Anului 2025

5 octombrie: Ziua Mondială a Educaţiei, sărbătorită prima dată

La împlinirea a 50 de ani de la adoptarea „Recomandării privind statutul profesorilor”, în 2016, Ziua mondială a educaţiei s-a sărbătorit pentru prima dată în cadrul unei noi agende mondiale, Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă adoptată de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) în septembrie 2015.

Prin adoptarea noii Agende 2030 se garantează o educaţie de calitate, subliniind că, pentru atingerea acestui obiectiv, este nevoie de creşterea substanţială a numărului de cadre didactice calificate, dar şi de motivarea acestora, prin valorizarea muncii lor.

Astfel, se estimează că până în 2030 ar fi necesară suplimentarea cu 3,2 milioane de cadre didactice pentru a asigura învăţământul primar universal şi cu 5,1 milioane de profesori pentru asigurarea învăţământului secundar general (gimnazial).

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.