Connect with us

Eveniment

A treia cea mai caldă lună august, în 2025, înregistrată de la începutul măsurătorilor meteo. Care sunt recordurile de temperatură

vremea in alba prognoza meteo canicula

Publicat

August 2025 a fost a treia cea mai caldă lună august înregistrată vreodată pe Pământ. Cele mai fierbinți două luni august înregistrate vreodată rămân 2023 și 2024, potrivit Le Figaro.

Anul 2025 a înregistrat a treia cea mai caldă lună august înregistrată de când se fac măsurători meteo.

Au fost valuri de căldură în Europa de Vest și Asia, potrivit datelor publicate marți de Observatorul European Copernicus, citate de Mediafax.

În Europa, cele mai afectate de temperaturi deosebit de ridicate au fost sud-vestul Franței și Peninsula Iberică. În Spania, peste 1000 de oameni au murit, după ce valul de căldură a durat 16 zile. Valori neobișnuit de mari ale temperaturilor au fost și în China, Japonia și chiar în Siberia sau Antarctica.

În Franța, în luna august, au fost doborâte recorduri de temperatură în mai multe orașe: între 41,6 și 42,3 grade.

În România, perioade de caniculă extremă au fost la finalul lunii iulie 2025 (46-48 de grade, temperatură resimțită), dar și în august (în jur de 40 de grade).

Similar lunii iulie 2025, „august 2025 a fost a treia cea mai caldă lună august la nivel global” pe suprafețele terestre și oceanice, după august 2023 și august 2024.

Temperatura medie pe suprafețele terestre și oceanice a fost cu 1,29°C mai mare decât în era preindustrială (1850-1900). Cele mai calde două luni august înregistrate vreodată rămân 2023 și 2024.

La începutul fiecărei luni, programul Copernicus evaluează performanța globală a lunii anterioare, utilizând analize care combină măsurători prin satelit, observații terestre și modele climatice. Aceste date, care acoperă ultimii 85 de ani, ne permit să măsurăm tendința temperaturii globale lună de lună.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.