Alba Iulia luptă cu Timişoara, Cluj şi Iaşi pentru titlul de Capitală Culturală Europeană. Află ce au făcut până acum

Alba Iulia s-a lansat în cursa pentru titlul de Capitală Culturală Europeană în 2020. Avem chiar şi un comitet de iniţiativă, ne promovăm intens pe Facebook, împărţim fluturaşi şi ne facem planuri despre ce atuuri am avea faţă de celelalte trei municipii (Timişoara, Cluj-Napoca, Iaşi) cu care ne vom lupta în competiţia internă pentru a alege oraşul a cărui candidatură va fi trimisă la Bruxelles (până în 2014).

Dar unde se poziţionează oare Alba Iulia în această competiţie? Din dorinţa de a deveni timp de un an un pol cultural pentru Europa, Timişoara, Clujul şi Iaşiul şi-au anunţat candidatura încă din 2010, în timp ce Alba Iulia a prins curaj să facă oficial acest anunţ abia spre sfârşitul verii anului 2011. Am pierdut startul, dar avem oare capacitatea şi atuurile necesare pentru a recupera timpul pierdut? Unde ne poziţionăm noi, comparativ cu marile oraşe cu care ne „batem”?

La o simplă căutare pe Google, primul feedback primit a fost acela că, în majoritatea articolelor publicate pe această temă (cel mai recent în 10 octombrie), Alba Iulia nu apărea pe lista oraşelor care şi-au anunţat intenţia de a candida pentru titlul de capitală culturală europeană. Există în schimb numeroase materiale şi analize referitoare la şansele pe care Timişoara, Iaşi sau Cluj Napoca le au în această competiţie. Aşa cum spuneam, avem un dezavantaj al timpului pe care rămâne de văzut dacă îl vom putea recupera.

Cine a dat startul acestei competiţii

Competiţia oficială a fost lansată în 25 ianuarie 2010, când primarul urbei bănăţene afirma că Timişoara îşi depune candidatura şi are intenţii foarte serioase în privinţa obţinerii titlului de Capitală Culturală Europeană a anului 2020. Două luni mai târziu a apărut şi replica Clujului, care şi-a anunţat propria candidatură. Încă de atunci, primarul oraşului anunţa crearea unui grup de iniţiativă. Puţin mai timid, Iaşiul a urmat exemplul celor două oraşe şi şi-a anunţat intrarea în cursă.

În timp ce internetul colcăie de planuri şi asocieri privind transformarea celor trei oraşe în candidatele perfecte pentru această titulatură, în Alba Iulia încă se mai încearcă să se cadă la pace privind intenţiile nonpolitice ale iniţiatorilor acestui proiect. În martie 20011, deci la mai bine de un an de când Timişoara şi-a ridicat privirea spre orizonturi europene, în municipiul nostru a răsărit ideea aderării la acest ideal „cât se poate de realizabil”. Ne-am adunat laolaltă şi am format şi noi, ca toţi aspiranţii, un comitet de iniţiativă, un cont pe Facebook, am parfumat maşinile albaiulienilor cu odorizante cu iz de capitală culturală şi am făcut un pas în faţă.

De aici şi până în 2014 ne mai despart câţiva ani, poate prea puţini, pentru a reuşi să urcăm în ochii noştri, în ochii românilor şi, nu în ultimul rând, în ochii europenilor şi de aduce în Alba Iulia cultura ca pe o manifestare continuă şi nu doar aşa, ocazional, umpluturi de sfârşit de săptămână. Fără a intra în prea multe detalii despre ce avem sau ce nu avem pentru a deveni capitală culturală europeană, poate ar fi util, instructiv şi poate chiar descurajant să aruncăm o privire şi în „grădina” vecinilor, pentru a vedea cum se  pregătesc ei pentru această competiţie şi care sunt aşii pe care îşi propun să îi scoată din mânecă.

Cluj Napoca – Capitală Culturală Europeană în 2020

Din martie 2010 şi până în prezent, Cluj Napoca a fost surprins într-o forfotă continuă. Bătălia pentru titlul de Capitală Culturală Europeană înseamnă, în opinia arhitectului Ionel Vitoc, omul cu ideea, un motiv de bucurie deoarece instituţiile se mişcă, oamenii se mişcă, iar Clujul se află într-un proces de fierbere productivă.

Anul 2020 este momentul în care va fi predată ştafeta, când rodul muncii depuse în aceşti ani premergători va deveni vizibil, iar Clujul va fi văzut la nivel internaţional.

În Cluj, administraţia locală este cea care coordonează această acţiune, iar în acest sens au fost trasate şi obiectivele care vor trebui musai realizate: Parcul Central, Centrul Cultural Transilvania, centurile ocolitoare, modernizarea aeroportului. Clujul se mai laudă cu Festivalul Internaţional de Film Transilvania, Toamna Muzicală Clujeană, Festivalul de Film „Comedy” şi altele.

Clujul este şi al doilea centru universitar ca mărime din România şi este un puternic centru financiar al ţării, iar poziţia de “capitală a Transilvaniei” i-a conferit multe avantaje de-a lungul timpului. Mai mult decât atât, administraţia a finalizat deja lucrările la centura oraşului, traficul greu deja merge din Turda pe autostrada ce iese la Gilău, va fi modernizat Parcul Central şi se va construi o locaţie modernă pentru Filarmonică.

Cireaşa de pe tort îl reprezintă grupul de iniţiativă alcătuit din 40 de reprezentanţi ai instituţiilor de învăţământ şi de cultură – “Asociaţia Cluj-Napoca 2020 – Capitală Culturală Europeană”. Pentru conturarea acestei idei, iniţiatorii proiectului au solicitat sprijin din partea cluburilor Lions şi Rotary, iar apoi Uniunii Universităţilor Clujene, deoarece, în opinia acestora, universitatea e brandul Clujului.

Pentru a se asigura de reuşita acestor demersuri şi de a atrage câţi mai mulţi susţinători, Cluj Napoca a apelat şi la practici mai puţin „ortodoxe”. Mai multe panouri publicitare au apărut din senin în centrul Timişoarei, Iaşului, Braşovului şi chiar în Bucureşti. La Timişoara, gestul Clujului a stârnit adevărate controverse în rândul administraţiei locale a municipiului de pe Bega. Sub sloganul „La pas prin oraşul Comoară – Cluj Napoca – inima Transilvaniei”, Clujul este promovat în zona zero a Timişoarei pentru a deveni Capitală Culturală în 2020, iar nimeni din Primăria Timişoara nu a ştiut ce reclamă va apărea pe acel panou.

Timişoara, oraşul regiunii cu 1001 de premiere

Acesta este sloganul sub care Timişoara vrea să obţină tilul de Capitală Culturală Europeană în 2020. Ideea a aparţinut directorului Filarmonicii Banatul, Ioan Coriolan Garboni şi este în opinia multora una foarte potrivită. În urbea de pe Bega a fost asfaltată prima stradă din România, în 1895, tot la Timişoara s-a jucat şi primul meci de fotbal din ţară, în 25 iunie 1899 o altă premieră naţională a avut loc în 15 mai 1815, când a fost înfiinţată prima bibliotecă publica din România, iar tot la Timişoara a fost construită prima fabrică de bere din ţară. Timişoara a avut prima stradă iluminată electric din Europa şi primul tramvai tras de cai.

Cel mai european dintre oraşele României şi primul care a îndrăznit să spere la titlul de capitală culturală europeană, Timişoara este un candidat de temut pentru Alba Iulia. În ultimii 20 de ani, Timişoara a avut o creştere stabilă, situându-se pe locul doi la nivel naţional – după Bucureşti şi polarizând aproximativ 7,5% din valoarea totală a investiţiilor străine atrase în România de astăzi. Oraşul se laudă cu peste 60 de manifestări culturale de prestigiu, sub egida unor instituţii şi organizaţii culturale însemnate, dintre care menţionăm Festivalul Internaţional Timişoara Muzicală, Festivalul Internaţional de Teatru pentru Copii şi Tineri, Timişoara – Mica Vienă, Festivalul Plai sau „Săptămâna Cafenelelor Cafekultour”. Din perspectiva spaţiilor culturale convenţionale şi neconvenţionale, Timişoara are privilegiul unic în Europa de a beneficia de activitatea a trei teatre de stat: Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”, Teatrul German de Stat şi Teatrul Maghiar „Csiky Gergely”, în trei limbi diferite: română, germană şi maghiară. Caz unic în Europa, cele trei teatre îşi desfăşoară activitatea împreună cu Opera Naţională Română, în cadrul aceleiaşi clădiri istorice – Palatul Culturii.

Timişoara este oraşul cu cea mai întinsă arie protejată de monumente istorice din România, peste 14.000 de clădiri de patrimoniu, care, potrivit iniţiatorilor acestui proiect, vor intra într-un proces de modernizare şi reabilitare, iar autorităţile iau în considerare elaborarea unui Planul Urbanistic General al oraşului. Adoptând în anul 2008 conceptul „Timişoara Open Art City”, dimensiunea culturală îşi revendică unicitatea, în sensul în care actul artistic nu se mai desfăşoară ca un simplu eveniment, ci devine un program susţinut permanent şi prezentat comunităţii printr-o largă deschidere. Astfel, „Timişoara Open Art City” a devenit un brand cultural care promovează imaginea oraşului, nu numai în ţară, ci mai ales pe plan internaţional. La fel ca şi Alba Iulia, Cluj sau Iaşi, oraşul de pe Baga se promovează intens şi pe Facebook.

Menţionăm că singurul capitol la care Timişoara ar putea pierde este cel al infrastructurii. Oraşul stă destul de prost din acest punct de vedere, iar unul dintre motivele pentru care bijuteria de pe Bega nu şi-a recăpătat strălucirea de altădată are legătură cu faptul că primarul Gheorghe Ciuhandu, ţărănist declarat, nu a mai beneficiat în următoarele mandate de susţinerea politică.

Iaşiul se bucură de suţinerea primarului Sibiului, Klaus Johannis

Din punctul nostru de vedere, Iaşiul mai are mult de recuperat pentru a se ridica la nivel celorlalte două mari oraşe care au intrat în cursa pentru titlul de Capitală Culturală Europeană. Este într-adevăr un centru universitar prestigios, are conexiuni interjudeţene bune, dar pierde la capitolul infrastructură. Capitala Moldovei mai are ghinionul că nu a reuşit să atragă foarte mulţi investitori care să îşi deschidă afaceri în zonă. Chiar şi aşa, Iaşiul se bucură de sprijinul primarului Sibiului, Klaus Johannis, în această competiţie. Acesta a declarat recent că oferă sprijin tehnic pentru concretizarea acestui proiect, iar dată fiind experienţa de succes a Sibiului, susţinerea edilului nu este de neglijat. Johannis a declarat că, dacă oraşul va primi acest titlu, toată Moldova va avea de câştigat.

În afară de promovarea pe Facebook a Iaşiului ca şi Capitală Culturală Europeană în 2020 şi un video pe Youtube postat probabil de cineva care are încredere în atuurile oraşului,  nu am găsit foarte multe informaţii despre modalitatea în care administraţia moldoveană îşi pregăteşte candidatura.