Alba24 și Bianca Iuga, în căutarea modelelor care inspiră. Mugur Pop și ferma cu animale pentru copii cu autism

România dă semne că se schimbă și că poate merge spre normalitate, iar modelele noastre sunt de cele  mai multe ori lângă noi.

100.000 de oameni veniți de Centenar la Alba Iulia se comportă exemplar, nu sunt incidente și toată lumea se bucură de Sărbătoarea României în mod civilizat.

Tot atunci, albaiulienii sar în ajutorul unei familii de moldoveni răspândită prin Europa, care nu a mai găsit cazare la prețuri decente și așa se naște o prietenie pe viață.

Zecile de mii de participanți la întâlnirea de la Blaj, cu Papa Francisc, au un comportament exemplar și nu lasă nici o urmă de gunoi după ei.

Banii pierduți, găsiți pe stradă, sunt returnați proprietarilor.

Tot mai mulți tineri se implică în ajutorul celor aflați în nevoie și o fac așa cum le dictează sufletul.

Sunt numai câteva exemple că România poate fi și așa cum ne-o dorim, cu sau fără politicieni și că modelele pe care le căutăm sunt chiar lângă noi.

Împreună cu Bianca Iuga, Alba24 a plecat în căutare de modele, de români care îi inspiră și pe cei din jurul lor, de oameni care au ceva de spus, deși nu au căutat niciodată expunerea publică.

Plecăm de la constatarea optimistă legată de participanții la sărbătoarea Centenarului de la Alba Iulia și îi căutăm pe oamenii valoroși în toată țara, ba chiar și în diaspora.

Cine este Bianca Iuga

În anii 80 eram elevă de gimnaziu și m-am intersectat cu două doamne care băteau țara și scriau reportaje pentru o revistă din București. Nu îmi amintesc numele revistei, nici numele lor, dar îmi amintesc că atunci am știut că mi-ar plăcea să spun povești despre oameni.

După 1989 am crezut că voi fi jurnalist, dar am ajuns să lucrez în domeniul comunicării și, timp de 20 de ani, am spus povești despre companii.

Am avut un parcurs profesional destul de tipic pentru o parte din generația mea: companie multinațională, companie românească, proiect PHARE, antreprenoriat, freelancing.

La un moment dat în parcursul ăsta, acum mai bine de 10 ani, când propuneam clienților proiecte de responsabilitate socială, m-am gândit pentru prima dată că aș vrea să fac sau să fiu parte dintr-un proiect care să pună pe masă o temă care mie mi se pare esențială: cine ne sunt modelele în viață.

Am fost uimită să constat că, deși toți cei cărora le vorbeam despre ideea unui astfel de proiect spuneau că li se pare minunat, nimeni nu vedea cum ar putea fi construit sau cu ce bani.

Și uite așa ajungem în 2018, în orașul adolescenței mele, Alba Iulia, Cealaltă Capitală, cum mai este numită cu mândrie locală, la sărbătoarea de la 1 Decembrie, 100 de ani de la Marea Unire.

Probabil 100.000 de români ajung într-un oraș care are o populație sub această cifră și aleg să se bucure, să se comporte absolut impecabil, să respecte reguli formale sau reguli de bun simț, să arate că există o Românie a unor oameni decenți pe care nu o vedem mai deloc sau foarte rar în mass-media.

Așa că într-o perioadă în care oamenii din presă ajung să lucreze în domeniul comunicării, eu am ales să fac drumul invers, și să încep un proiect jurnalistic, alături de o publicație online din Alba Iulia, construită corect și cu multă muncă de oameni pe care îi cunosc de o viață și care se pot uita oricând cu mândrie în ochii publicului lor.

Proiectul e simplu: invităm oameni mai cunoscuți sau mai puțin cunoscuți, oameni care, prin ceea ce fac, sunt modele pentru cei din jur, să vorbească despre ce înseamnă pentru ei cuvintele astea.

Îmi doresc ca răspunsurile și textele lor să inspire. Să ne facă pe toți să realizăm, cum zice primul invitat, Mugur Pop, că ploaia e formată din multe picături.

MUGUR POP, un om care inspiră: ”Înainte de a găsi modele demne de urmat, căutați să fiți voi modele de cinste și demnitate”

de Bianca Iuga

Mugur Pop este un om care inspiră. Când vorbește, oamenii îl ascultă fascinați. Pentru că vorbește cu pasiune și asta se simte, dar mai ales pentru că vorbește despre lucruri în care crede, despre teme, idei, valori care ne lipsesc.

Când se prezintă, Mugur zice că e agronom. De fapt crește cai, știe o mulțime de lucruri despre natură în general și plantele medicinale în particular, îi place istoria și munca lui este despre a face bine.

Asta înseamnă că la ferma lui din apropiere de Cluj face, în parteneriat cu tot felul de instituții de învățământ sau ONG-uri, programe de terapie cu animale cu copii cu autism și dizabilități sau programe despre descoperirea naturii gândite pentru elevi de toate vârstele.

Am vrut să încep cu el șirul de materiale despre modelele pe care le avem, despre reperele după care ne alegem modelele pentru că Mugur are o filosofie foarte simplă: fiecare dintre noi poate și ar trebui să fie un model prin ce face, prin modul în care muncește, cum se poartă cu cei din jur.

Pentru că schimbarea vine atunci când indivizii care își trăiesc viața astfel devin o mulțime. Schimbarea, crede Mugur, este despre picăturile care se transformă în ploaie, despre puterea celor mulți.

Ce răspunzi dacă discuția despre modele în viață s-ar reduce la o singură întrebare: care este modelul tău în viață?

Nu știu, ar fi răspunsul sincer. Dar poate că un posibil model ar fi Nastratin Hogea.

”Nastratin era un hogea (învățător)

Care a rămas de basmu până azi tuturor,

Pentru că era din fire cam p-o ureche, năzdrăvan,

Nu-l găsești însă în faptă să fi fost vreun viclean!”

A pus laolaltă darul umorului spontan cu cel al spiritualității profunde și a umblat să împărtășească roadele acestora în folosul tuturor.

Trăind, ca noi, într-o lume asuprită de autoritate și de dogme, a mișcat cumva lumina sau unghiul de perspectivă, reușind într-o lume a iluziei să aducă o lumină miraculoasă asupra realității. Unii l-au mai numit Mulla Nasruddin, nasir ud-Din sau Nassreddin Afandi.

Un alt model ar putea fi un povestitor acompaniat de harpă, trăitor în Grecia antică, care deși a avut mult zbucium și a luptat cu pumnii și cu inima, a umblat, pierzând un ochi și apoi altul, în toată Elada, cântând și povestind despre dreptate și adevăr, despre eroi și fapte de vitejie, despre valorile lumii celei adevărate, neatinse de aura minciunii.

Și numele lui au fost multe, unii i-au spus Dekatos, Dekatos din Leukadia sau Dekatos Chiorul, dar cei mai mulți dintre noi l-au cunoscut sub numele de Homer.

Cred că modelele acestea nici nu au nevoie de nume. Ele de fapt iau chip de om spre a putea aduce mai aproape de mintea și inima noastră valorile universale care ne permit o viață în armonie cu noi și cu tot ce e în jurul nostru: Verticalitate. Curaj. Bunăvoință. Respect. Sinceritate. Onoare. Loialitate.

Cum ai fi răspuns în liceu?

Mult mai rapid: D`Artagnan, Roland, Guillaume D/Orange, Cidul, Ghilgameș și Enkidu. Toți eroi în lupta împotriva nedreptății. Apoi, fără doar și poate, Mihai, Viteazul, unul dintre puținii lideri adevărați ai neamului nostru.

Cum ți s-au schimbat reperele de-a lungul timpului, după ce a trecut viața peste tine?

În primul rând eu cred că viața nu a trecut peste mine, ci prin mine și trăiesc cu imaginea alchimizării ființei noastre, ca acea Opera Magna desfășurată asupra corpului nostru efemer, fără alt scop decât atingerea strălucirii interioare originare. Ca un fel de nemurire în spirit.

Asta sună interesant pentru unii, doar că trecerea de la starea de vis, imaginație, la starea de înfăptuire se face prin actul de voință și de compasiune, care este de fapt un act simplu de trezire la viață din somnul greu al necunoașterii și nepăsării.

Atunci când cunoști și înțelegi experiențele prin care ai trecut, ai un fel de datorie de onoare de a da, la rândul tău, mai departe. Acele lucruri înțelese pot naște înțelegeri în cei de lângă tine, iar asta ajută la transformarea în bine pe care o dorim cu toții în jurul nostru.

Așa că o concluzie a trecerii, dacă vrei, e că nu poți păstra aceste înțelegeri doar pentru tine. Că ai o datorie față de viața care ți-a oferit șansa cunoașterii să dai cunoașterea aceasta mai departe. Nu contează că e vorba de utilizarea corectă a busolei ori de metode de răcire a corpului cu autorul respirației. Ori despre cum poți să îți faci un mare bine facând bine altora.

O carte sau un sfat sau o poveste care îți definește viața, care ți-a definit reperele

Cartea: Viața lui Milarepa, un ascet tibetan care a meditat în peșteri și se hrănea cu plante sălbatice, în special urzici. Mi-a deschis s-au mi-a confirmat, apetitul pentru contemplare.

O stare miracol a ființei pe care oamenii au uitat-o în mare măsură, și nu e vorba de o stare de adormire cu ochii deschiși.

E vorba de o imersie profundă în realitatea înconjurătoare, conectat cu toate simțurile, pentru a înțelege rostul schimbărilor.

Apoi vom putea asculta și trăi cântecul vieții. De asta tot ce fac acum și de vreo douăzeci de ani e reunit sub numele de ”Descoperă Natura”, un demers în sensul înțelegerii a tot ce ne înconjoară, cu autorul simțurilor, prin experiență directă, cât mai mult în natură.

Sfatul: ”Orice ar fi, să mergi până la capăt!”. Un sfat prețios venit într-un moment de cumpănă. Neprețuit.

E plin de frustrări în jurul nostru, plin de lașitate, răutate, invidie, nedreptate, autoritate injustă, tâlhărie legiferată, nu e greu să vrei să lași baltă totul și să fugi pe păduri.

Dar, dacă am face toți asta, cine ar mai rămâne să facă lucruri bune pe lume? Atunci trebuie să înveți ce înseamnă să nu te lași, orice ar fi. Să mergi până la capăt. Să nu lași lucrurile să fie îndreptate împotriva oamenilor, să le faci să fie în folosul lor.

Atât cât poți, unde poți, de câte ori poți. Să faci bine tot ce faci și să nu accepți compromisuri. Să nu trădezi idealurile care te-au adus până aici, pentru o pungă cu galbeni.

Când tot mai mulți vor face asta, când majoritatea va face asta, vom avea lumea pe care o visăm. Asta e ”rain drops”. Fiecare e o picătură de ploaie în marele val al transformării.

Povestea: Povestea care m-a marcat încă din copilarie e povestea bunicului meu care, fiind luat prizonier pe front în Rusia, a reușit să fugă din fața plutonului de execuție aruncându-se într-o râpă, iar apoi, fugar, mergând doar noaptea, a ajuns acasă, la Cluj, ca atâția alți români transilvăneni.

Povestea asta nu e doar despre bunicul Podaru, ci e povestea unui om și a multora, care nu s-au plasat mioritic în fața destinului implacabil, ci s-au aruncat cu curaj înainte, spre casa lor, spre familia lor, spre rostul lor.

Povestea asta, pentru mine, nu e despre acte de vitejie, ci despre demnitatea de a ști și a putea să te întorci spre casa ta și spre rostul tău atunci când viața te-a aruncat în valuri mari departe de casă. De a te împăca cu tine și cu drumul tău ales liber, riscând chiar viața, în ciuda marilor curenți ai vremurilor tulburi. 

Ce personaje istorice sau personalități contemporane crezi că ar putea fi modele pentru tinerii de azi?

Mihai Viteazul e modelul meu favorit dintotdeauna. Cred că un asemenea om nu e celebrat îndeajuns pentru îndrăƶneala de a duce neamul acolo unde îi este locul printre neamurile lumii.

Sau Vlad Drăculea, un domn drept, care a prețuit dreptatea și cinstea. Cred de altfel în orice model capabil azi sau oricând să redea oamenilor demnitatea și simțul valorilor.

Cred că persoană publică ar trebui să fie acea persoană care face lucruri bune pentru oameni și pentru țară. Atunci ar putea fi modele și ar trebui prețuite ca persoane publice.

Altfel simplul fapt că apari în media pentru că ai mai făcut o năzbâtie sau că ți-ai plătit un PR să te facă om din nemernic nu înseamnă nimic.

Să ai succes ar trebui să însemne că știi să gospodărești o afacere, o idee sau o structură administrativă, nu să furi, să minți, să te dai de la dreapta la stânga după cum bate vântul.

Eu vă zic că, înainte de a găsi modele demne de urmat, căutați să fiți voi modele de cinste și demnitate acolo unde vă aflați, muncind și trăind. Nu poți fi sfânt la televizor și năpârcă printre oameni.

Dar poți fi tu, cel care ești mereu perfectibil, un model care nu acceptă compromisul și care luptă mereu pentru a aduc e binele în jurul lui. Cu o vorbă și o faptă bună poți însenina ziua cuiva. De ce să nu o faci?

România se schimbă este un proiect Alba24 și Bianca Iuga.