Analiză VERIDICA.RO Cum sunt camuflate dezinformările Rusiei în narațiuni aparent românești. La ce sunt folosiți ”idioții utili”

Spațiul public românesc este invadat de informații false, care sunt multiplicate pe rețelele de socializare, iar pandemia de coronavirus este pretextul perfect pentru a împacheta narațiuni fabuloase, despre sfârșitul lumii, despre lupta dintre bine și rău și despre conspirațiile mondiale care vizează România. 

Efectul imediat este vizibil în încrederea scăzută pe care românii o au în discursul oficial, în vaccinuri și în general în măsurile care țin de combaterea pandemiei. 

Dar este acesta obiectivul final al acestor campanii? Marian Voicu de la veridica.ro, a realizat o analiză complexă a modului în care sunt camuflate dezinformările Rusiei în narațiuni aparent românești, detaliind inclusiv mecanismele prin care acest lucru se întâmplă. 

Publicația veridica.ro a permis Alba24.ro, preluarea integrală a analizei, care oferă exemple concrete despre modul în care sunt construite dezinformările și care este ținta lor finală. 

Veridica este o publicație specializată în monitorizarea, analiza și demontarea campaniilor de fake news, dezinformare și manipulare din Europa Centrală și de Est.

Cum sunt camuflate dezinformările Kremlinului în narațiuni aparent românești

Pandemia de coronavirus a fost dublată de un adevărat val de fake news, al doilea în doar un deceniu, după cel dominat de narațiuni cu privire la criza din Ucraina, refugiați, Brexit și alegerile prezidențiale din Statele Unite.

Narațiunile false din acest val sunt resemantizate și autohtonizate: dezinformările pe care le conțin sunt camuflate astfel încât să pară că este vorba de teme și de preocupări locale.

Amorsarea acestor narațiuni este urmată de dezbaterea publică și câteodată de cea politică. Kremlinul și-a adaptat astfel strategia de diseminare a dezinformării la rusofobia notorie a românilor.

Propagarea unor narațiuni autohtone face dificilă demonstrarea unor relații de cauzalitate între sursa primară (Kremlinul) și statul țintă (România) prin tehnici clasice de demontare a știrilor false.

Și totuși, analiza morfologiei narațiunilor autohtone și a idiolectului dezinformării, a surselor domestice și canalel0or de propagare și amplificare poate stabili relații de subordonare față de narațiunile primare generate de Moscova. (….

Sursa principală era Federație Rusă, care a purtat un război informațional în Ucraina și un război politic în Occident – Noul Război Rece.

Dacă în Ucraina scopul a fost acela de a potența agresiunea rusă și de a o legitima intern, în Occident obiectivul a fost interferența în scrutine, delegitimarea procesului electoral și a instituțiilor democratice.

Vesi și: FOTO: Revistă cu știri anti vaccin-COVID, distribuită în două localități din Alba. Cazuri similare în țară și un dosar penal

În valul doi, campaniile de fake news și dezinformare au fost declanșate în contextul pandemiei de Covid-19. Ancorele emoționale erau altele, dar obiectivele au rămas aceleași. De această dată, sursele principale sunt China și Rusia, diferențele de abordare fiind majore.

Scopul campaniilor de fake news duse de Rusia în Occident este de a submina încrederea în autorități, în modul de administrare a crizei sanitare, Rusia promovându-se, în schimb, ca un furnizor global de sănătate publică.

Campania Chinei a încercat să vectorializeze mesajul că originea virusului nu este China ci Occidentul și că Beijingul a administrat exemplar criza sanitară.

În anii care au trecut de la declanșarea primului val de fake news, lumea a traversat schimbări profunde, de la crize politice și economice la cele de sănătate, unele fiind amorsate sau potențate de campaniile de fake news.

Ecosistemul dezinformării acoperă astăzi toate zonele sferei publice. În ambele valuri, Rusia a rămas principala sursă de dezinformare.

Cum proliferează mesajele

Diversificarea mediului de proliferare a conținutului fake generat de Moscova nu s-a produs de la vârf ci prin multiplicarea exponențială a intermediarilor – asociații de prietenie, fundații, politicieni, oameni de afaceri, ziariști, experți, lideri religioși, ofițeri de informații, care pot genera creșterea exponențială a grupurilor țintă.

Motivația implicării acestora poate fi de natură financiară, ideologică, de putere, nevoia de a aparține unui grup, unei cauze, de a da un sens propriei vieți sau apetența pentru conspirații și lectura paranoidă a realității.

Instrumentalizarea campaniilor de fake news ale Rusiei în termenii războiului politic nu asigură randament de la sine, în condițiile în care statele-țintă au produs strategii de contracarare.

Nu este suficient să schimbi metoda de abordare și să optimizezi propagarea – ecosistemul dezinformării are propria sa viață.

Ceea ce contează este abilitatea de a înțelege etosul națiunii sau comunității țintă. Asta face ca diferența între principalele state-sursă de fake news, Rusia și China, să fie semnificativă, în favoarea Rusiei.

În România, dezinformarea rusă s-a dovedit a fi eficientă datorită schimbării fundamentale a strategiilor de propagare.

Impactul este dat de declinarea narațiunilor fake primare produse de Moscova, dar mai ales de hibridizarea și autohtonizarea acestora.

Narațiunile sunt resemantizate astfel încât să pară a fi subiecte legitime de dezbatere publică, fără nicio legătură cu statele sursă, devenind endemice și autonome.

În ecosistemul global al dezinformării, înțelegerea tiparelor mentale, etosului, contextului și mizei geopolitice a statului țintă este esențială. Moscova și-a adaptat tacticile cu abilitate, spre deosebire de China sau de alte state-sursă.

România este membră a UE și NATO, situată într-un spațiu al mentalităților fluid, central-est-european și balcanic, care a ieșit în 1989 din național-comunismul ceaușist de factură stalinistă într-un mod violent, erodată de corupție și prinsă încă în mecanismul unui capitalism de sorginte neocomunistă.

În România, sursele care se revendică explicit de la Lumea rusă sunt aproape absente cu totul. Explicația ține nu de lipsa resurselor rusești ci de rusofobia românilor; propagarea dezinformării prin surse locale este mai eficientă.

Sursele sunt partidele eurosceptice, suveraniste, oamenii de afaceri și politicienii corupți, liderii religioși, mișcările de extremă dreapta, presa afiliată oligarhilor, mișcărilor suveraniste și celor pseudo-ortodoxe.

„Idioții utili” de odinioară, pe care Uniunea Sovietică conta ca agitatori împotriva democrațiilor occidentale, au fost înlocuiți astăzi printr-un nou casting, în care am putea distinge câteva categorii:

1. Partide politice suveraniste, de extremă dreapta, eurosceptice.
2. ONG-uri finanțate explicit sau nu de Rusia: think tankuri, asociații culturale, fundații, asociații ortodoxe, pro-familie, pro-viață.
3. Lideri de opinie formali sau informali din toate zonele societale: oameni de afaceri, lideri religioși, oameni de cultură, sportivi, influenceri, vedete.
4. Presa neafiliata și afiliată.

Din cauza rusofobiei notorii a românilor, camuflarea surselor de dezinformare ca domestice a fost vitală pentru Moscova, după tiparul implantării clandestinilor.

Pentru a înlătura orice suspiciune privind eventualele asocieri ale surselor cu Moscova, acestea trebuiau să propage narațiuni autohtone, endemice.

Dezinformarea rusă este mai eficientă decât a altor actori statali datorită strategiilor de diseminare, prin declinarea narațiunilor fake primare în narațiuni secundare, specifice unui spațiu geopolitic mai larg, de exemplu cel al estului postcomunist, dar mai ales prin hibridizarea acestora și transformarea lor în narațiuni autonome, endemice, prin resemantizare și legitimarea narațiunilor fake ca teme de dezbatere publică în România.

Marile narațiuni ale Kremlinului sunt pliate pe etosul local, integrate în dezbaterea publică de idei, ceea ce le face să pară oportune și fără nicio legătură cu Moscova.

Campaniile de fake news autohtone speculează temele principale de dezbatere publică sau le anticipează. Amorsarea succesivă a dezbaterii în plan public și apoi politic legitimează narațiunile – referendumul pentru modificarea Constituției, inițiat de Coaliția pentru familia tradițională este un exemplu.

Narațiuni primare, secundare și endemice

Kremlinul promovează mai multe narațiuni primare (NP), concepute pentru uz intern sau extern, și declinate prin fake news și dezinformare în narațiuni secundare (NS), specifice unui spațiu civilizațional și geopolitic mai larg, cum ar fi, de exemplu, cel balcanic sau cel al estului postcomunist.

Unele din narațiunile secundare prind viață proprie, devin autonome, adevărate metanarațiuni, fiind legitimate ca forme autohtone, endemice (NE), cu miză în dezbaterea publică internă, fără legătură aparentă cu narațiunile primare lansate de Kremlin.

Vom evalua câteva narațiuni primare, secundare și endemice și temele de dezbatere publică (TD) pe care le validează ca legitime și oportune.

NP: UE se dezintegrează, statele membre nu mai acceptă să fie tratate drept colonii.

NS: România a fost acceptată în UE pentru forța de muncă, materii prime ieftine și pentru a fi transformată în piață de desfacere; pentru fi acceptată în UE, a trebuit să vândă ieftin resursele și proprietățile corporațiilor occidentale. De la aderare, românii trăiesc mai prost.

NE: România este o colonie a UE, condusă de statul paralel.

NE: Suveranismul este singură soluție pentru a anula statutul de colonie.

TD: Ieșirea din Uniunea Europeană.

NP: Rusia a traversat cele mai bune perioade când la conducere s-au aflat lideri puternici, precum Ivan cel Groaznic, Petru cel Mare sau Stalin. Liderii slabi, precum Nicolae al II-lea sau Elțîn, au fost manipulați de Occident și au scufundat Rusia în haos. Putin este un astfel de lider puternic, iubit și respectat de popor și de liderii pacifiști ai lumii.

NS: Țările foste comuniste nu au parte de lideri puternici, patrioți, de aceea traversează vremuri tulburi. Sub pretextul unor alegeri democratice, Occidentul instalează la putere marionete pe care le controlează.

NE: În România, în numele luptei anticorupție, structurile de forță sunt folosite de Occident pentru a reduce la tăcere patrioții adevărați, fabricandu-le dosare și înscenându-le procese.

TD: Anularea proceselor de corupție, a sentințelor, restructurarea DNA și subordonarea acestuia ministrului Justiției.

NP: Vestul este decadent, promovează homosexualitatea, identitatea de gen, legalizarea

pedofiliei, adopțiile de către cuplurile gay.

NS: Uniunea Europeană impune noilor state membre, foste comuniste, valorile sale decadente.

NE: Ortodoxia este singură rezistență întâlnită în România de lobbyul gay, neomarxist, de la Bruxelles, așa se explică atacurile împotriva Bisericii. În timpul pandemiei, statul-antihrist a suspendat libertățile religioase, a închis bisericile, a interzis pelerinajele; se încearcă modificarea ritualului botezului și interzicerea predării religiei în școli, în numele corectitudinii politice.

TD: Coaliția pentru familia tradițională a inițiat referendumul pentru modificarea Constituției în sensul definirii căsătoriei ca fiind uniunea dintre un bărbat și o femeie.

NP: Lumea rusă este o mare civilizație, a III-a Romă, un spațiu al toleranței, al întâlnirii culturilor, un pod între Est și Vest.

NS: Rusia a contribuit dezinteresat la propășirea statelor vecine.

NE: Rusia a fost alături de România în momentele esențiale ale istoriei sale, a participat la edificarea statalității și câștigarea independenței.

NE: România face parte din Lumea rusă prin ortodoxie, prin limba liturgică – slavona, prin relațiile de rudenie între principi, prin cultură; viitorul va apropia din nou cele două țări, despărțite acum temporar de interesele egoiste și violente ale Occidentului.

TD: Interzicerea promovării culturii ruse și rescrierea istoriei sunt expresii ale șovinismului și rusofobiei conducătorilor de la București.

NP: Occidentul vrea să distrugă Rusia, prin război convențional și informațional.

NS: Occidentul a cooptat fostele state comuniste în NATO pentru a amplasa baze militare mai aproape de Rusia și a pregăti un atac.

NE: Românii își riscă viață inutil, pentru ca cei de la putere să facă pe plac americanilor. Un război va începe în curând iar românii vor plăti prețul slugărniciei – riposta rusă va fi neiertătoare. România nu își poate permite cheltuielile militare la care e obligată. Americanii se comportă ca niște stăpâni în România.

TD: Ieșirea României din NATO.

NP: Ucraina este un stat artificial, nu există o limbă și o națiune ucraineană. Guvernul ucrainean este ilegitim și fascist. Crimeea a revenit la Rusia ca urmare a voinței democratice exprimată prin referendum.

NS: Teritoriul Ucrainei ar trebui împărțit de statele vecine.

NE: Bucovina de Nord și sudul Basarabiei ar trebui să revină României, de drept.

NE: Românii și moldovenii ar trebui să urmeze exemplul rușilor din Crimeea și să decidă prin referendum unirea. Nu Moscova se opune unirii ci Bruxellesul.

TD: Anularea tratatului politic cu Ucraina din 1997, care recunoaște pierderea teritoriilor. Respingerea asocierii cu Ucraina ca partener de securitate la Marea Neagră – Ucraina este un stat inamic, nu prieten.

Narațiunile endemice și promotorii lor în România

România este o colonie a Uniunii Europene. Occidentul instalează la București marionete. În numele luptei anticorupție, Occidentul folosește structurile de forță pentru a reduce la tăcere patrioții adevărați, fabricându-le dosare și înscenându-le procese ca în perioada stalinistă.

România, se spune, este o cetate infiltrată de Statul paralel, pe care Bruxellul a transformat-o într-o colonie a Uniunii Europene, o țară unde valorile tradiționale ale familiei sunt amenințate iar multinaționalele și Soros conspiră împotriva puterii alese legitim de popor.

După aderarea la UE, românii au sărăcit și s-au îndatorat, fabricile și resursele naturalale au fost vândute străinilor pe sume de nimic. Românii trăiau mai bine pe vremea lui Ceaușescu.

Narațiunea a fost intens propagată în timpul guvernării PSD-ALDE de către cei mai vizibili lideri și de presa afiliată, încă de la venirea la guvernare, la sfârșitul anului 2016.

Narațiunea semănă izbitor cu cea de la începutul anilor 1990: dușmanul extern (ungurii și sovieticii atunci, străinii și multinaționalele acum), apelul la unitate în fața „provocărilor” externe, străinii sau românii care s-au înstrăinat și vândut Occidentului în emigrație și care la revenirea în țară le servesc interesele.

Dacă în trecut vectorul acestei narațiuni erau lideri ai partidului de extremă dreapta România Mare, astăzi, mesajele au fost preluate de PSD, ALDE și AUR, la fel cum membri și chiar lideri ai formațiunii fondate de Corneliu Vadim Tudor au fost preluați de alte partide, în special PSD.

Radicalizarea discursului eurosceptic și euroatlantic a devenit vizibilă prin instrumentalizarea discursului antijustiție într-o narațiune autonomă, după ce numeroase figuri politice din PSD-ALDE au fost urmărite penal de DNA.

Principalul obiectiv al puterii era acum decredebilizarea și demonizarea DNA, casarea sentințelor, decriminalizarea și dezincriminarea corupției.

Demersul a dus la proteste uriașe în ianuarie-februarie 2017, pe care puterea a încercat să le delegitimeze prin fake news.

Presa afiliată a promovat știri false privind presupusă finanțare a protestelor de către George Soros și companiile multinaționale, susținând teza unei lovituri de stat pusă la cale de „statul paralel”.

Ca și la protestele anticomuniste din 1990, s-a spus că protestatarii ar fi fost plătiți de străini, că este o tentativă de lovitură de stat.

Campania de dezinformare și fake news a fost folosită pentru a legitima decriminalizarea corupției.

Discursul eurosceptic a fost asumat de politicienii corupți din rațiuni personale – salvarea de la pușcărie. Mișcarea RoExit a demarat imediat după victoria taberei Leave din Marea Britanie, fiind propagată de liderii PSD-ALDE, presa afiliată, site-uri naționaliste, pseudo-ortodoxe și tematice, grupuri de extremă dreapta, lideri neolegionari sau foști ofițeri de informații, și preluată de Sputniknews.com și Sputnik.md.

Cultivarea premeditată a euroscepticismului în ultimii 3 ani a dat roade – Eurobarometrul realizat de Parlamentul European în 2021 arată că 19% din români, văd apartenența la UE ca pe un lucru rău, cel mai mare procent din Uniune, iar 49% ca pe un lucru bun, a 24 poziție în UE, (media UE fiind de 63%).

Suveranismul. Revenirea lui Nicolae Ceaușescu

Vladislav Surkov, fostul adjunct al șefului Administrație Prezidențiale a Rusiei, arhitectul „politicii post-adevăr”, este creditat ca fiind autorul teoriei „democrației suverane”.

De acum înainte, scrie Masha Lipman, orice punere la îndoială a democrației în Rusia va fi interpretată ca neprietenoasă și un amestec în treburile interne.

Inițial calificată de Occident ca oximoron, sintagma „democrația suverană” a fost reevaluată după anexarea Crimeii.

Modelul nu era doar de uz intern ci și pentru export în statele fragile, fiind văzut ca un stil de guvernare care corespunde nevoilor și intereselor cleptocrației aflate la putere. Moscova legitima astfel abuzul în numele „democrației suverane”.

În România, narațiunea s-a resemantizat prin revendicarea figurii lui Nicolae Ceaușescu și a limbajului național-comunist, devenind una autonomă, cuplată cu narațiunile privind statul paralel și transformarea țării în colonie europeană.

Ancora este nostalgia – Nicolae Ceaușescu a fost un lider puternic în timpul căruia România a fost un stat independent, suveran, prosper și influent în politica externă.

Narațiunea este propagată nu numai de social-democrații postcomuniști, care reclamă egalitarismul, ci și de dreapta unionistă, care admiră presupusa disidență a lui Ceaușescu față de sovietici, de grupările religioase, care apreciază politică pro-viață și pro-familie a comuniștilor, dar și de eurosceptici sau presa din Republica Moldova afiliată Kremlinului.

Statul paralel. ONG-urile sunt vândute Occidentului

Narațiunea „Statului paralel” a fost importată de partidele aflate la putere în România încă din toamna anului 2016 și amplificată de Sputnik.md, de presa proguvernamentală și pro-PSD, fiind legitimată prin rezoluții de partidul de guvarnământ.

Acuzațiile sunt lansate de politicieni inculpați sau condamnați pentru corupție împotriva procurorilor anticorupție, serviciilor secrete, unor ONG-uri, organizații media și politicieni rivali.

Cuplarea acestei narațiuni cu cea privind transformarea României în „colonie UE” aduce în prim plan discursul autoritarist privind statul înconjurat și infiltrat de dușmani, făcându-se apel la patrioții adevărați pentru salvarea ființei naționale. Deși importată, narațiunea a devenit autonomă, printr-o confuzie totală între „stat paralel„ și „stat profund”.[1]

Din 2017, Sputnik.md în limba română avea să promoveze intens această narațiune, vectorii de influență fiind militanții neo-ortodocși, activiștii anti-avort și anti-LGBT.

Pericolul pentru România nu îl reprezinta corupția, ci entitatea numită „Stat paralel”, în spatele căruia ar sta Soros și statul norvegian. Eșecul referendumului pentru modificarea Constituției este pus pe seama statului paralel, „totalitar”.

Corupția este un rău care poate fi ținut sub control, spre deosebire de statul paralel. Presa pro-PSD preia mesajele liderilor PSD și ALDE prin care se cere interzicerea prin lege a finanţărilor ONG-urilor din partea „marilor sponsori mondiali”, care „contravin interesului naţional.”

Similitudini ciudate și idei gata de absorbit

Similitudinile între campania anti-ONG-uri din România și Rusia sunt izbitoare: demonizarea ONG-urilor „anti-naționale”, a „sponsorilor” acestora, proiectele de  modificarea legislației ONG-urilor, folosirea instituțiilor de forță împotriva acestora, acțiuni de kompromat împotriva magistraților și celor mai proeminenți lideri ai societății civile.

Șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, avea să fie ținta unei acțiuni de kompromat planificată de foști ofițeri de informații din România și Israel.

Aceștia aveau să declare că România este „prizoniera unor structuri de putere ocultă, nelegitime, subordonate unor interese străine”, cerând ca toate ONG-urile să prezinte situații trimestriale ale surselor de finanțare.

Narațiunea „statului paralel” a fost propagată intens în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 2016 de proxies PSD. În 6 decembrie 2016, cu cinci zile înaintea alegerilor parlamentare, România TV difuza o înregistrare atribuită grupului Anonymous, în care se spunea că George Soros a finanțat incendiul de la clubul Colectiv, urmând protestele care au condus apoi la căderea guvernului Ponta.

„Anonymous” dădea guvernului un termen de 10 zile pentru a spune adevărul despre „ce s-a întâmplat în realitate” în clubul Colectiv, amenințând că noi informații vor fi publicate după alegeri.

Dictatura medicală

Narațiunile au fost recontextualizate în timpul pandemiei, fiind convertite în narațiuni endemice, cu o ancoră puternică – abuzurile din perioada comunistă.

În România, grupările naționaliste, pro-ortodoxe, eurosceptice și antivacciniștii au organizat mitinguri și proteste în București, acuzând guvernul liberal că a instalat o „dictatură medicală”.

Protestatarii au acuzat că libertatea de circulație și de exprimare era îngrădită, bunurile erau confiscate abuziv, se dădea o lupta gigantică între suveraniști, cum sunt Putin și Trump, și globaliști, între guvernul mondial și guvernele legitime, între neomarxiști și patrioți.

Dictatura era una de esență satanistă pentru că s-ar fi ordonat închiderea bisericilor și interzicerea pelerinajelor. Protestatarii au făcut apel la patriotismul românilor.

Mesajele au fost puternic amplificate în media și pe rețelele sociale. Pentru prima oară, s-au produs scenete tv fake, prezentate ca fapte reale de emisiunile de știri. În opoziție, măsurile Rusiei au fost lăudate ca omenești, firești, democratice.

Figurile centrale ale protestelor erau cunoscute ca apropiate de ambasada Federației Ruse, fiind antrenate în proteste similare cu alte ocazii. Au apărut și figuri noi, care au capitalizat simpatie electorală și apoi s-au regăsit printre liderii partidului de extremă dreapta AUR.

Tensiunea între cele două drepturi garantate de Constituție, la sănătate publică și libertatea religioasă, a fost instrumentalizată cu ocazia pelerinajului la moaștele Cuvioasei Parascheva, cel mai mare din România, unde se adunau înaintea pandemiei până la un milion de oameni.

Cu ocazia pelerinajului a fost organizat și un protest, care a fost filmat și viralizat pe rețelele sociale, arătând jandarmi care abuzau pelerinii. Scena a fost intens mediatizată și pe posturile de televiziune, fiind și momentul ieșirii la rampă a Dianei Șoșoacă.

Ancora de care a fost prins acest protest erau abuzurile jandarmilor împotriva românilor din diaspora la protestele din 10 august 2019. Narațiunea endemică a fost cea privind abuzul statului totalitar, antiromânesc, neomarxist, neocomunist.

România a făcut parte din Lumea rusă prin ortodoxie, prin limba liturgică, slavona, prin relațiile de rudenie între principi, prin cultură; viitorul va apropia din nou cele două țări, despărțite acum temporar de interesele egoiste și violente ale Occidentului. Unirea României cu Moldova este legitimă, ca și revenirea Crimeii la Mama Rusie.

Vechea idee că misiunea Rusiei este cea de a salva spiritual lumea a fost revalorizată prin ceea ce Alain Besançon numea un melanj de istoriozofie, idei împrumutate din fascism și gândire ocultă de început de secolul XX.

„Poporul rus aparţine, fără îndoială, popoarelor mesianice”, scria Dughin.[2] Pentru el, interesele strategice ale poporului rus trebuie să fie antioccidentale.

Acesta este mediul intelectual în care domnește Putin, singurele repere stabile fiind ura sa față de Occident și gustul puterii absolute.

Slavofilia, eurasianismul, Lumea rusă, A Treia Romă,  sunt versiuni ale aceleași narațiuni despre Imperiul Rus ca forță mesianică, protector al valorilor tradiționale creștine.

Biserica Ortodoxă Rusă a devenit persuasivă la nivel global, generând un lobby influent, dezvoltând conexiuni cu mari corporații și grupări conservatoare americane. Biserica Ortodoxă Rusă este aliatul principal al Kremlinului în consolidarea autocrației neosovietice a lui Putin, alături de cleptocrație.

Dacă cea din urmă finanțează operațiunile precum fabricile de troli sau presa prorusă din Vest, Biserica livrează ideologia. Antoine Arjakovsky arăta că asistăm la „conjugarea obiectivelor celei de-a Treia Rome cu cele ale Internaţionalei a III-a.”[3] Securitatea națională, notează Robert Blitt, a fost conexată cu securitatea spirituală.

Aleksandr Dughin îi găsește un rol și României, după plecarea americanilor din Europa – „o punte între Est și Vest”, binecuvântând unirea cu Republica Moldova.

Chiar dacă nu fac parte organic din Lumea rusă, precum moldovenii, românii nu își pot nega trecutul. În România, narațiunea este instrumentalizată prin opunerea ortodoxiei Occidentului și rescrierea istoriei. În primul caz, paleta este largă – de la cooptarea preoților ortodocși în fruntea mișcării anti-fracking, până la validarea discursului anti-LGBT, anti-vaccin, anti-5G și eurosceptic.

În cel de-al doilea, Rusia a arătat că România îi datorează momentele cheie din dezvoltarea statului modern.

Românii își riscă viață, pentru ca cei de la putere să facă pe plac americanilor. Un război va începe în curând iar românii vor plăti inutil prețul subordonării. Riposta rusă va fi neiertătoare. România nu își poate permite cheltuielile militare la care e obligată. Americanii se comportă că niște stăpâni în România.

În mentalul românesc, SUA reprezintă puterea care ar fi putut salva România de comunism la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Partizanii anticomuniști, intelectualii, oamenii politici care aveau să între în curând în pușcărie dar și marea masă a populației au continuat să spere în venirea americanilor chiar și atunci când comunizarea României era evidentă. În antiteză, rușii au reprezentat armata de ocupație, care a impus o conducere străină de aspirațiile românilor, care a spoliat țara și i-a controlat destinul cel puțin până la retragerea Armatei Roșii, în 1958. Această percepție s-a menținut până în ziua de azi în ceea ce privește forțele armate ale celor două țări.

Intrarea României în NATO s-a bucurat așadar de susținerea largă a populației. Nici măcar post-comuniștii nu au văzut vreo alternativă, dimpotrivă, și-au dat concursul, înțelegând că este și o condiție a accesului în UE.

În acest context, narațiunea antiamericană a fost amorsată mai târziu decât celelalte, odată cu instalarea bazelor militare NATO în România.

I s-au subordonat știri false despre satele transformate în bordeluri pentru militarii americani, obligația de a cumpăra tehnică militară scumpă și învechită, riscul inutil la care se supun românii adăpostind bazele, străini fiind de cauza americanilor.

Chiar dacă narațiunea secundară apare în toate statele foste comuniste din flancul estic al NATO, în România a apărut și una endemică.

Se speculează în special slugărnicia de care ar da dovadă unii politicieni de la București față de americani – o putere coruptă, străină de valorile românești.

„Slugile americanilor” amintește de sintagma „slugile rușilor” cu care național-comunismul își legitima intern represiunea.

Românii și moldovenii ar trebui să urmeze exemplul Crimeii și să decidă prin referendum unirea cu Republica Moldova. Nu Moscova se opune unirii ci Bruxellesul.

După anexarea Crimeii, unionismul a fost revalorizat de propaganda rusă. Kremlinul sprijină oficial ideea unirii României cu Moldova iar narațiunile false s-au schimbat, asemenea celor privind referendemurile pentru independența ale Scoției și Cataluniei. Ca și în cazul acestora din urmă, Bruxellul se opune oricăror aspirații legitime de autodeterminare.

Narațiunea privind unirea României cu Moldova a fost declinată diferit în stânga și dreapta Prutului: o singură națiune, unirea fiind legitimă – în România; două națiuni distincte, cu limbă și istorie diferite, unirea fiind planul revizionist al României de a sugruma statalitatea moldovenească – în Republica Moldova.

Deși opuse, cele două narațiuni endemice sunt intreținute simultan de Kremlin.

România, se spune, a ratat șansa unirii cu Republica Moldova atunci când a refuzat planul Kremlinului de a „sparge Ucraina”, după „lovitură de stat dată de americani”.

După anexarea Crimeii, unionismul devine astfel subiectul unei dezinformări endemice, conform căreia aspirațiile moldovenilor sunt la fel de legitime ca și cele ale rușilor din Crimeea.

Unionismul este asumat politic de un singur partid în România, Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), care se autodefinește ca „partid național” având că valori centrale „familia, națiunea, credință creștină și libertatea” și este definit de ceilalati actori politici ca partid de extremă dreapta.

Scorul obținut la scrutinul parlamentar din 2020 i-a uimit chiar și pe liderii AUR și este unul din cele mai mari obținute de un partid cu un trecut atât de recent. După desființarea PRM, AUR este primul partid care coagulează electoratul de extremă dreapta, naționalist, eurosceptic, fundamentalist ortodox, neolegionar.

Multe din tezele AUR din campania electorală se regăsesc printre narațiunile primare centrale promovate de Kremlin prin presa afiliată, formațiunile ultranaționaliste și agențiile de propagandă: statul s-a comportat dictatorial în pandemie, interzicând libertățile religioase, pelerinajele, slujbele, închizând bisericile, UE se opune unirii României cu Moldova, apartenența României la UE pune în pericol valorile fundamentale românești iar apartenența la NATO pune în pericol securitatea cetățenilor, UE promovează valori străine de sufletul românesc, cum ar fi agenda LGBT, parteneriatul civil, adopția de către cuplurile gay.

Mesajele eurosceptice ale PSD din perioada 2016-2020 au fost preluate acum pe un ton mai radical de AUR. Acesta devine astfel primul partid care se aliniază formațiunilor parlamentare de extremă dreapta cu mesaje similare din UE.

Chiar dacă nu există decât suspiciuni privind simpatiile pro-ruse ale liderilor AUR, platformele ideologice similare cu cele ale partidelor finanțate de Kremlin sunt izbitoare.

Idiolectul dezinformării endemice

Termeni: stat paralel, stat antihrist, colonie europeană, suveranism, dictatură medicală, neomarxism, presă mincinoasă.

Idiolectul narațiunilor fake endemice este, în mare parte, original. Faptul că puținele importuri lexicale sunt de natură occidentală, nu răsăriteană, are două explicații: rusofobia notorie a românilor, care nu a încurajat importurile din rusă, și evidența că România este cuplată mai degrabă la spațiul civilizațional occidental decât la cel balcanic sau central-est-european.

Cuvintele cheie care au resemantizat narațiunile primare au devenit adevărate slogane, cu o eficacitate similară celor ale reclamelor publicitare.

Statul antihrist

Pandemia a recontextualizat vechile narațiuni privind atacul statului paralel asupra valorilor tradiționale. Statul a trebuit să administreze în timpul pelerinajelor religioase două obligații constituționale care păreau a se exclude reciproc – dreptul la sănătate publică și libertatea religioasă.

Zecile de mii de oameni care voiau să atingă racla cu moaștele Cuvioasei Parascheva încălcau legea stării de alertă, care impunea distanțarea socială.

Narațiunea ranforsată a fost cea privind statul care se folosește de organele de forță pentru a interzice libertatea religioasă. Statul antihrist amintea astfel de perioada comunistă, în care libertatea cultelor era îngrădită, bisericile închise sau demolate, preoții arestați.

A apărut astfel o narațiune endemică, care coagula doi termeni pe care românii îi asociasera deja de zeci de ani cu dictatură.

Colonie europeană

Deși România nu a avut colonii și nici nu a fost colonie de-a lungul istoriei sale, aflându-se în schimb în raporturi de vasalitate sute de ani față de marile puteri ale vremii – Imperiul Țarist, cel Otoman sau cel Habsburgic, sintagma a devenit sloganul de succes al unei narațiuni endemice.

Cele trei imperii nu fuseseră puteri coloniale, „Europa” însă, așa cum o înțelegem acum, da. Narațiunea era verosimilă – era vorba de puterile occidentale, cu un trecut colonial rușinos, care se întoarceau la această practică într-o formă modernă și cu acordul țărilor supuse.

Exportul forței de muncă, vânzarea pe nimic a resurselor naturale și activelor, transformarea în piață de desfacere erau principalele argumente folosite de cei care promovează această narațiune. „Europa” nesătulă și egoistă își păstrase reflexele imperialiste și coloniale și oferise României iluzia că va fi tratată ca partener egal în Uniunea Europeană; de fapt, UE nu era interesată decât de transformarea sa în colonie.

Suveranism

Semantizarea acestui termen ca pivot al idiolectului fake a fost făcută de Surkov. Termenul a fost importat în România în 2020, devenind un vehicul pentru promovarea narațiunilor endemice.

Suveranismul este soluția pe care o au la îndemână patrioții, cei care se află de partea Binelui, în luptă cu neomarxiștii, statul paralel, globaliștii, statul antihrist. Suveranismul este cuplat și cu narațiunea liderului puternic, a despotului luminat.

Românii sunt sensibili la figurile istorice puternice din istoria lor. Multe au fost revalorizate de propaganda comunistă, în special prin cinematografie. Rescrierea istoriei și revizionismul istoric au creat figuri care îl legitimau pe Nicolae Ceaușescu ca suveran.

Sceptrul din mâna președintelui comunist la învestirea sa, un anacronism pentru marxism-leninism, anticipa acest curent. Termenul a fost unul central în propaganda comunistă, fiind acum reinvestit odată cu importul ideologic din Rusia. Suveraniștii nu se mai luptă astăzi cu URSS-ul ci cu Uniunea Europeană, „Noul URSS”.

Dictatura medicală

Ancora acestei expresii este una puternică – dictaturile succesive sub care s-au aflat românii în secolul XX, cea comunistă fiind cea recentă. Restricțiile impuse de guvernul liberal în timpul crizei sanitare au reprezentat o oportunitate pentru promovarea unei noi narațiuni endemice.

Statul voia să restricționeze libertatea de exprimare și de mișcare, să confiște averile cetățenilor după bunul plac, să îi interneze în spitale împotriva voinței lor, să închidă bisericile. Blindatele scoase din cazărmi în timpul stării de urgență erau cea mai bună dovadă.

Protestele organizate de asociații care se legitimau ca pro-ortodoxe au fost intens mediatizate atât de stațiile de televiziune naționale cât și în rețelele sociale. Medicii erau exponenții acestei dictaturi pentru că obligau familiile decedatilor să afirme că moartea fusese cauzată de Covid.

Tot medicii erau cei care întrețineau această conspirație, făcând zilnic declarații mincinoase privind numărul tot mai mare de decese cauzate de virus.

Neomarxiștii

Dacă în urmă cu câțiva ani, neomarxismul era contestat polemic de intelectualii de dreapta, termenul a fost resemantizat în 2021, fără a mai avea vreo legătură cu școala de gândire din secolul XX.

Neomarxiștii sunt antiromâni, anticreștini, vor să închidă bisericile, să interzică pelerinajele religioase, să schimbe ritualul botezului și să interzică predarea religiei în școli, atacă familia tradițională, vor să îngrădească libertatea de exprimare în numele corectitudinii politice.

Termenul este acum o adevărată injurie și face parte din arsenalul kompromatului. El este folosit în special de urmașii național-comunismului, de extremă dreapta, și de ultraortodocși, prin amorsarea narațiunii neomarxismului autohtonizat.

Presa mincinoasă

Apărută în România în timpul crizei sanitare, narațiunea amintește de cea promovată intens de Trump, a presei corporatiste care răspândește fake news.

Ancora specifică este însă tot perioada comunistă și începutul anilor 1990, când presa a fost principalul instrument de propagandă al comuniștilor și neocomuniștilor.

Presa este vinovată de colportarea minciunilor privind existența virusului și dimensiunea crizei sanitare, de ascunderea originii pandemiei și propagandă în folosul celor care vor să instaureze dictatură medicală.

Presa mainstream este una mincinoasă, antiromânească, vândută, propagandistică. Adevărul îl poți afla doar din presa patriotică, echivalentul presei alternative din Occident.

Concluzii

Strategiile Kremlinului de a produce și propaga campanii de fake news și dezinformare se rafinează prin apariția unor narațiuni endemice în România, fără nicio legătură aparentă cu narațiunile primare ale Kremlinului.

Acestea sunt validate ca teme legitime și autohtone de dezbatere publică. Obiectivele sunt astfel mai ușor definite: ieșirea României din UE și din NATO, dezincriminarea corupției, a violenței domestice, resetarea relațiilor cu Ucraina și îndepărtarea de obiectivul comun de a securiza Marea Neagră. Sursele și canalalele de propagare și amplificare sunt și ele autohtone, dată fiind rusofobia recunoscută a românilor.

Pandemia a constituit un mediu propice pentru recontextualizarea și resemantizarea narațiunilor și îmbogățirea idiolectului minciunii. Aceasta a fost dovadă că o societate este mult mai vulnerabilă în fața unor campanii de fake news în momente de cumpănă decât în perioadele de stabilitate. Panica și lipsa informațiilor au fost mediul propice de propagare a dezinformării.

România poate dezvolta reziliența față de aceste interferențe. Primul pas ar fi identificarea vulnerabilităților și anticiparea consecințelor. Este extrem de dificil de imaginat un răspuns la aceste campanii fără a aduce atingere libertății de exprimare; cu toate astea, coordonarea instituțională și abordarea multidisciplinară este vitală.

Note:

[1] Dacă plecăm de la definiția dată de Robert Paxton statului paralel – o caracteristică a regimurilor fasciste, care „păstrau atât structurile paralele cât și cele tradiționale ale statului într-o tensiune permanentă” și cea a statului profund, dată de M. Lofgrey – „un sistem compus din șefi ai serviciilor de informații, armatei, sistemului de securitate, din justiție și crimă organizată”, pare că cele două noțiuni au produs confuzie la București.

Etichetele au fost schimbate pur și simplu. Narațiunea PSD-ALDE viza mai degrabă statul profund, descriind un complot al șefilor serviciilor de informații, armatei și justiției.

Pe de altă parte, definiția statului paralel descria, paradoxal, chiar regimul PSD un adevărat partid-stat, al cărui președinte, Liviu Dragnea,  conducea, de fapt, România, nu prim-miniștrii PSD. În România, narațiunea  „statului paralel” are, mai degrabă, izul unei narațiuni paranoide autohtonizate.

[2] Aleksandr Dugin, The Foundations of Geopolitics, vol. 1, Bucharest, Ed. Eurasiatică, 2011, p.125.

[3] “The Mythology of the Second World War and its Dramatic Consequences Today” in: Stéphane Courtois and Galia Ackerman (coord.), Discursul politic rus de la al Doilea Război Mondial la conflictul ruso-ucrainean, Iași, Polirom, 2017.

Sursă foto: Pixabay

Urmăriți știrile Alba24.ro și pe Google News