Connect with us
Advertisement

Eveniment

Angajații de la Ambulanță vor primi un spor la salariu. Anunțul ministrului Tătaru cu privire la medicii de familie

Publicat

Ministrul Sănătății a anunțat, vineri seara, în ședința de guvern, că angajații de la Ambulanță vor primi un spor de 25%, după protestele din ultimele săptămâni. Tot în ședința condusă de Ludovic Orban, a anunțat că este pusă la punct și o HG pentru strategia de vaccinare a populației.

Nelu Tătaru, a declarat vineri seara în şedinţa de guvern că în urma discuţiilor cu reprezentanţii sindicaliştilor de la Ambulanţă sporul de 55% „se va completa” cu un alt spor, de 25% anti-COVID-19.

„Suntem pregătiţi. Avem şi o HG şi o OUG. Din discuţiile pe care le-am avut cu Ministerul Finanţelor, am preluat observaţiile, iar acel spor de 25% pe care l-am discutat cu Sindicatul Ambulanţa se va alinia, se va completa cu cel de 55% pe care-l aveau şi vor avea un spor de 80%”, a explicat Nelu Tătaru.

Întrebat de către premierul Ludovic Orban dacă Ministerul Sănătăţii a pregătit un act normativ în urma negocierilor cu reprezentanţii SANITAS, cei ai Ambulanţei şi cei ai Federaţiei „Solidaritatea Sanitară”, Nelu Tătaru a răspuns: „Da, suntem pregătiţi, avem şi o hotărâre de guvern şi o ordonanţă. Din discuţiile pe care le-am avut cu Ministerul Finanţelor am preluat observaţiile şi acel spor de 25% pe care l-am discutat şi negociat cu Sindicatul Ambulanţa se va alinia sau se va completa cu cel de 55% pe care îl aveau şi vor avea un spor de 80% în acest moment. Vor avea un spor de 80%”.

În ceea ce priveşte medicii de familie, ministrul Sănătăţii a afirmat că în urma discuţiilor cu reprezentanţii acestora s-a ajuns la un „consens”.

Din discuţiile cu dânşii am ajuns la un consens în care la o nerespectare a contractului este un avertisment, apoi un 5%, apoi 10% la alte abateri”, a afirmat Tătaru, potrivit Agerpres.

Astfel, la solicitarea Ministerului Sănătăţii, Guvernul României a aprobat două acte normative în urma cărora, pe durata starii de alerta, personalul din unitățile sanitare și serviciile de ambulanță publice beneficiază de sporuri pentru condiții de muncă deosebit de periculoase.

Este vorba despre Hotărârea pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 153/2018 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială” și Ordonanța de Urgență privind reglementarea unor măsuri în domeniul sănătății cauzate de evoluția răspândirii infecțiilor determinate de virusul SARS-Cov-2.

Hotărârea de Guvern prevede pentru perioada stării de alertă și a celei de urgență, acordarea sporului pentru condiţii de muncă deosebit de periculoase în procent de la 75% până la 85% din salariul de bază pentru personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din spitalele unitățile sanitare publice sau din structurile acestora, după caz, inclusiv pentru personalul de specialitate din structurile paraclinice medico-sanitare, implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19 pe perioada stării de urgență și alertă.

De asemenea, în aceeași perioadă, personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar din serviciile de ambulanță publice va beneficia de un spor în procent de 80%.

Mai mult, acordarea acestui spor se realizează fără eliberarea buletinelor de determinare sau, după caz, expertizare a locurilor de muncă emise de către autoritățile abilitate în acest sens.

Conform Ordonanței de Urgență, sporurile pentru condițiile de muncă periculoase nou stabilite se vor plătit atât din Fondul Național Unic de Asigurări de Sănătate, cât și de la bugetul de stat.

De asemenea, actul normativ prevede că, în cazul nerespectarii obligațiilor contractuale de către cabinetele medicilor de familie, casele de asigurări de sănătate cu care se află în relație contractuală pot aplica sancțiuni graduale, începând cu avertisment la prima constatare, diminuarea contractului cu 5% la a doua constatare și 10% la cea de-a treia.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. eu

    sâmbătă, 28.11.2020 at 14:11

    Nu le mai dati bani celor din sistemul sanitar ca si asa nu fac nimic si ne lasa sa murim. De ce nu primim restul oamenilor sporuri ca suntem expuși mai rau ca ei si muncim mai mult. Nu e corect sa tot pompati in ei cu bani si ei se poartă ca naiba cu oamenii. Chiar nu vedeti. Ne luati de prosti pe toți.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement