Connect with us
Advertisement

Actualitate

Anumite biserici şi săli de sport, introduse în categoria clădirilor ce trebuie să aibă adăposturi de protecţie civilă. Măsuri decise de Guvern

autospeciale isu alba

Publicat

autospeciale ISU Alba_5 Anumite biserici şi săli de sport vor fi introduse în categoria de clădiri cu subsol la care amenajarea adăposturilor de protecție civilă este obligatorie, potrivit unei hotărâri de Guvern aprobate miercuri.

Hotărârea detaliază categoriile de construcții la care este obligatorie amenajarea adăposturilor și a punctelor de comandă de protecție civilă. Actul normativ elimină astfel impedimentele sesizate în timp în aplicarea Hotărârii Guvernului nr. 560/2005, în care aceste categorii de construcții erau enumerate la modul general, individualizarea lor practică fiind anevoioasă, transmite Executivul, într-un comunicat de presă.

Stațiile de metrou sunt acum menționate expres în categoria construcțiilor la care este obligatorie realizarea adăposturilor de protecție civilă. Acest aspect nu era clar prevăzut în actualele reglementări, motiv pentru care nu toate stațiile de metrou construite după intrarea în vigoare a HG nr. 560/2005 au fost realizate cu adăposturi de protecție civilă, ceea ce a dus la imposibilitatea valorificării acestor spații subterane din punct de vedere al protecției civile și la necesitatea elaborării unei noi hotărâri a Guvernului, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 481/2004 privind protecția civilă, republicată.

Noul act normativ specifică suprafețele necesare pentru fiecare categorie de clădiri noi care trebuie prevăzute cu adăposturi de protecție civilă.

Se introduc categorii noi de clădiri cu subsol la care amenajarea adăposturilor de protecție civilă este obligatorie, între care:

– lăcașurile de cult și spațiile de cazare aferente cu aria desfășurată mai mare sau egală cu 600 mp

– amenajările sportive închise cu un număr maxim de 400 de locuri pe scaune, indiferent de aria desfășurată.

Nu pot fi amenajate adăposturi de protecție civilă în extinderile de clădiri cu destinație pentru cultură clasificate, potrivit legii, ca monumente istorice.

În plus, Guvernul a eliminat obligativitatea amenajării unor astfel de spații pentru clădirile proiectate cu subsol cu o suprafață mai mică de 600 mp, din cauza costurilor mari pe care le implică proiectarea, executarea și dotarea lor în condiții optime de construcție și juste din punct de vedere al costurilor. În luarea acestei decizii s-a ținut cont de faptul că o suprafață mai mică de 600 mp implică clădiri mici utilizate în special de întreprinderile mici și mijlocii.

Eliminarea obligativității amenajării adăposturilor de protecție civilă pentru clădirile cu subsol cu o suprafață mai mică de 600 mp nu afectează asigurarea necesarului de adăposturi de protecție civilă, deoarece fondul astfel constituit pe timp de pace se completează în alte două etape prevăzute în caz de o eventuală situație de conflict armat, conform concepției naționale de protecție civilă stabilită prin Hotărârea CSAT nr. 107/2015, potrivit Guvernului.

În ceea ce privește punctele de comandă de protecție civilă, actul normativ aprobat ade Guvern prevede amenajarea acestora în sedii ale autorităților administrației publice centrale, sedii ale prefecturilor/consiliilor județene și ale Consiliului General al Municipiului București, precum și în sedii ale consiliilor locale ale municipiilor reședință de județ și ale consiliilor locale ale sectoarelor Municipiului București. Dacă amplasamentul acestora nu permite îndeplinirea acestei obligații, punctele de comandă pentru protecție civilă pot fi amenajate în subsolul altor construcții aflate în administrarea autorității respective.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement