Autoritățile din Alba au prezentat joi dimineață, situația din teren, după ninsorile din cursul nopții. 

Numărul utilizatorilor nealimentați este de 4.839 din 9 localități. În prezent, un număr de 10 echipe DEER - Sucursala Alba se afla în teren, au precizat reprezentanții Instituției Prefectului.

Publicitate

Vezi și: Măsuri de URGENȚĂ și interdicții dispuse în Alba: Permanență la primării și posibile restricții de circulație. Lista completă

Numărul celor care au rămas fără curent electric a crescut din nou. Potrivit datelor autorităților, miercuri seară mai erau fără curent doar 221 de familii din 4 localități, după intervenția grea a zeci de echipe ale DEER Alba, ISU Alba și ale altor instituții. Peste noapte însă, situația s-a agravat din nou.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

La momentul de față sunt dislocate pe raza județului Alba 24 de generatoare (7 prin IGSU și 17 DEER).

Aceste generatoare vor fi puse în funcțiune, în zone critice, în funcție de situația din teren, conform analizei DEER pentru asigurarea energiei electrice în cel mai scurt timp a utilizatorilor afectați.

Circulația pe autostrăzi, drumurile naționale și județene se desfășoară în condiții de iarnă. Se intervine pentru menținerea circulației în condiții de siguranță cu 86 utilaje.

UPDATE ora 10:00

Situația din teren la momentul de față este următoarea:

Utilități Publice:

  • Alimentare cu Energie Electrică: Numărul utilizatorilor nealimentați este de 6740 din 15 UAT-uri. În prezent, un numar de 310 efective din partea DEER se află în teren organizate in 75 de echipe.
  • La momentul de față sunt dislocate pe raza județului Alba 24 de generatoare (7 prin IGSU și 17 DEER.) Aceste generatoare vor fi puse în funcțiune, în zone critice, în funcție de situația din teren, conform analizei DEER pentru asigurarea energiei electrice în cel mai scurt timp a utilizatorilor afectați.
  • Circulația pe autostrăzi, drumurile naționale și județene se desfășoară în condiții de iarnă. Se intervine pentru menținerea circulației în condiții de siguranță cu 89 de utilaje.
Publicitate

Cum se prezintă situația în jurul orei 13.30

UPDATE ora 13:00

Situația din teren la momentul de față este următoarea:

Utilități Publice:

Alimentare cu Energie Electrică: Numărul utilizatorilor nealimentați este de 1486 din 6 UAT-uri. În prezent, un numar de 310 efective din partea DEER se află în teren organizate în 58 de echipe.

La momentul de față sunt dislocate pe raza județului Alba 24 de generatoare (7 prin IGSU și 17 DEER.) Aceste generatoare vor fi puse în funcțiune, în zone critice, în funcție de situația din teren, conform analizei DEER pentru asigurarea energiei electrice în cel mai scurt timp a utilizatorilor afectați.

Circulația pe autostrăzi, drumurile naționale și județene se desfășoară în condiții de iarnă. Se intervine pentru menținerea circulației în condiții de siguranță cu 89 de utilaje.

Publicitate

UPDATE, ora 16:00

Situația din teren la momentul de față este următoarea:

Utilități Publice:

  • Alimentare cu Energie Electrică: Numărul utilizatorilor nealimentați este de 865 din 3 UAT-uri. În prezent, un număr de 310 efective din partea DEER se află în teren organizate în 32 de echipe.

La momentul de față sunt dislocate pe raza județului Alba, 24 de generatoare (7 prin IGSU și 17 DEER.) Aceste generatoare vor fi puse în funcțiune, în zone critice, în funcție de situația din teren, conform analizei DEER pentru asigurarea energiei electrice în cel mai scurt timp a utilizatorilor afectați.

Circulația pe autostrăzi, drumurile naționale, județene și comunale se desfășoară în condiții de iarnă. Media zilnică a utilajelor dislocate este de 237.

Publicitate

Foto: Arhivă