Connect with us
Advertisement

Economie

Atenționare pentru românii cu credite la bănci. A expirat termenul până la care puteau trimite cereri de amânare a plăților

bani

Publicat

Băncile ar trebui să fie pregătite pentru multe situații în care consumatorii nu vor putea să-și respecte obligațiile de plată conform noilor grafice de rambursare, chiar dacă au beneficiat de amânarea plății acestor rate, atenționează Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB).

În 15 martie a expirat termenul până la care consumatorii puteau trimite cereri de amânare a plății ratelor pentru cel mult 9 luni, potrivit moratoriilor legislative.

Din solicitările transmise de consumatori către CSALB, pot fi observate o serie de probleme cu care aceștia deja se confruntă și care s-ar putea amplifica în perioada următoare, potrivit sursei citate.

CSALB a primit până acum aproximativ 250 de cereri în care consumatorii au solicitat, printre altele, și amânarea plății ratelor ca urmare a dificultăților financiare generate de pandemie. Mulți dintre aceștia fie nu se încadrau în condițiile cerute de reglementările în domeniu (din cauza restanțelor sau atingerii pragului maxim de 9 luni), fie solicitau băncii găsirea unor soluții în plus pentru depășirea dificultăților financiare.

„Dacă ar fi să anticipăm ce urmează după perioada în care consumatorii au avut posibilitatea de a solicita amânarea ratelor, putem spune că băncile ar trebui să fie pregătite pentru multe situații în care consumatorii nu vor putea să-și respecte obligațiile de plată conform noilor grafice de rambursare, chiar dacă au beneficiat de amânarea plății acestor rate.

Între cererile transmise CSALB sunt cazuri în care consumatorii solicită băncilor amânarea ratelor peste termenul maxim de 9 luni, motivând că situația lor financiară nu s-a îmbunătățit.

Alții cer întreruperea procesului de amânare a plății ratelor după ce au estimat o înrăutățire a situației lor viitoare, generată de costurile amânării.

CSALB a primit până acum aproximativ 250 de cereri în care consumatorii au solicitat, printre altele, și amânarea plății ratelor ca urmare a dificultăților financiare generate de pandemie, dar și găsirea unor soluții în plus pentru depășirea dificultăților financiare, nu doar o simplă amânare la plată.

Pe de altă parte, primim în continuare și multe cereri care vizează scoaterea consumatorilor din Biroul de Credit (n.n. 534 de cereri în 2020 și 112 în 2021), semn că mulți consumatori vor să solicite noi împrumuturi și nu se consideră afectați de pandemie. Așa cum am mai spus, fiind vorba de o legislație specială, astfel de cereri sunt clasate într-o majoritate covârșitoare, ca urmare a refuzului băncilor de a intra într-o astfel de conciliere.

Recomandarea noastră către consumatori este să se informeze temeinic înainte de a lua orice decizie care implică finanțele personale”, spune Alexandru Păunescu, președintele Colegiului de Coordonare al CSALB.

Potrivit CSALB, cei care au apelat la amânarea ratelor sunt în special din domeniul HoReCa/turism, transporturi sau persoane aflate în șomaj sau care au avut reduceri de venituri.

Din datele BNR, la sfârșitul anului 2020, 564.000 de persoane și-au amânat ratele, iar suma totală este de 41,8 miliarde lei, adică 14,7% din total.

surse: csalb.ro, digi24.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement