Eveniment
Avertizări meteo: ger, polei, precipitații mixte și vânt puternic până marți, 20 ianuarie. Cât de mult scad temperaturile
Administrația Națională de Mteorologie (ANM) anunță că urmează o nouă perioadă cu vreme deosebit de rece. Temperaturile mimime scad până la -15 grade în weekend și la începutul săptămânii viitoare. Va fi foarte frig în Alba și în alte zone ale țării.
De asemenea, sunt anunțate ploi, precipitații mixte și condiții de formare a poleiului. Vântul se va intensifica. La munte va ninge din nou.
Informare meteo: de joi, 15 ianuarie, ora 20.00 până marți, 20 ianuarie, ora 10.00
Vreme deosebit de rece, ger îndeosebi în timpul nopților și dimineților, precipitații mixte și polei, intensificări ale vântului
Noaptea de joi spre vineri (15/16 ianuarie) va fi geroasă cu temperaturi minime între -13 și -8 grade în nordul și estul Moldovei.
Vineri (16 ianuarie), vremea se va răci mai ales în regiunile sudice și estice, iar în nordul și estul Moldovei local va fi ger, cu temperaturi în jurul valorii de -10 grade.
În noaptea de vineri spre sâmbătă (16/17 ianuarie) va fi ger în Moldova și în cea mai mare parte a Munteniei, Dobrogei Transilvaniei și Maramureșului.
Până marți (20 ianuarie) vor fi nopți și dimineți geroase în majoritatea zonelor. Temperaturile minime se vor situa în general între -16 și -8 grade.
În nordul Moldovei gerul va persista și pe parcursul zilelor, cu temperaturi între -12 și -10 grade.
Precipitații, vânt, polei
În noaptea de joi spre vineri (15/16 ianuarie) și vineri (16 ianuarie), temporar vor fi precipitații, predominant sub formă de ploaie în Banat și Crișana. Vor fi precipitații mixte local la munte, în Transilvania, Moldova și izolat în Maramureș și Dobrogea.
Vor fi predominant ninsori în Oltenia și Muntenia, favorizând pe alocuri depuneri de polei.
Vântul va avea intensificări temporare în sudul Banatului și în regiunile sud-estice, cu viteze în general de 40-50 km/h.
Atenționare Cod Galben: de joi, 15 ianuarie ora 20.00 până vineri, 16 ianuarie, ora 20.00
Temperaturi deosebit de scăzute și local ger - nordul și estul Moldovei
În nordul și estul Moldovei vor fi temperaturi deosebit de scăzute și local ger, îndeosebi în cursul nopții când se vor înregistra minime termice cuprinse între -13 și -8 grade.
Temperaturi în jurul valorii de -10 grade se vor menține și pe parcursul zilei de vineri.
Sunt vizate județele Suceava, Iași, Botoșani, Vaslui.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News