Connect with us
Advertisement

Educație

Bacalaureat: întrebări grilă și pauză în timpul probei. Ce spune ministrul Educației despre modificările la examen

Publicat

Ministrul Educației a dat noi detalii despre organizarea examenului de Bacalaureat începându cu 2027.

Examenul va avea o singură probă scrisă obligatorie, iar la aceasta „este foarte posibil ca toate întrebările să fie grilă”. De asemenea, candidații ar putea avea pauză în timpul probei.

Modificările sunt incluse în proiectul de lege a învățământului care ar urma să intre în vigoare până anul viitor.

În septembrie 2023 vor fi gata planurile-cadru după care vor învăța elevii care vor da acest examen în 2027, iar atunci vor fi cunoscute disciplinele din trunchiul comun, potrivit edupedu.ro.

Ministrul a mai spus că nu vor fi subiecte din toate aceste discipline în proba elevilor, ci ”limba română, matematică, fizică, chimie, biologie, istorie, geografie și o disciplină din grupul socio-umanelor, poate economia și încă una”.

În ceea ce privește posibilitatea ca întrebările să fie cu răspuns tip-grilă, Cîmpeanu a spus că este foarte posibil.

”Am inițiat deja consultări cu specialiști în Științele Educației și va fi o chestie de opțiune. Este foarte posibil ca toate întrebările să fie grilă.

Este foarte posibil să organizăm acea probă scrisă, așa cum sunt organizate probele TIMSS sau probele PISA – o probă cu o pauză între primul set de întrebări și al doilea set de întrebări, există o pauză, repet, la testele TIMSS și PISA, funcționează foarte bine acest mod de organizare. Este o practică internațională.

(…) Iar accentul, ca să fim bine înțeleși, va fi pus – de aceea am dat exemple, am anticipat puțin, circa 40% să fie itemi, subiecte din Limba și literatura română, inclusiv gramatică, și item de matematică.

Deci experții în Științele Educației vor şti foarte bine se calibreze aceste lucruri. Şi mai este încă un aspect: acest Bacalaureat ar urma să intre din anul 2027. Ar urma să se aplice pe niște planuri cadru pe care în momentul de față nu le cunoaștem nici eu, nici dumneavoastră. Ele sunt în lucru. Vor fi validate în septembrie 2023. Atunci vom vedea care sunt disciplinele din trunchiul comun.

Şi încă o precizare: nu vor fi toate, absolut toate disciplinele din trunchiul comun. De aceea am precizat: limba română, matematică, fizică, chimie, biologie, istorie, geografie și o disciplină din grupul socio-umanelor, poate economia și încă una”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Structura examenului de Bacalaureat – propunerile din proiect:

  • Proba A – probă scrisă de evaluare a competențelor la discipline cuprinse în trunchiul comun – probă unică pentru toate filierele, profilurile, specializările la: comunicare în limba română, matematică, științe ale naturii, istoria și geografia României și Europei și științe socio-umane; promovare cu cel puțin nota 6
  • Proba B – două probe de evaluare a competențelor lingvistice la limbi de circulație internațională
  • Proba C – probă de evaluare a competențelor digitale
  • Proba D – probă scrisă la Limba maternă
  • Proba E – probe scrise, facultative, la alegerea candidatului, specifice profilului sau specializării

AICI, mai multe detalii.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement