Connect with us
Advertisement

Administrație

Coincidență administrativă ciudată. Bugetarea participativă de la Alba Iulia, câștigată în cea mai mare parte de ”prietenii” USR

sediu primarie drona

Publicat

Aproape toate proiectele câștigătoare în bugetarea participativă din Alba Iulia, în 2021, aparțin unor persoane care fac parte din USR Alba, sunt susținători declarați ai partidului sau apropiați ai primarului Gabriel Pleșa și viceprimarului Emil Popescu. 

Este vorba despre patru proiecte câștigătoare, din șase, ce au fost propuse sau din echipa cărora au făcut parte: un consilier local din partea USR, doi membri de partid și un om de afaceri apropiat al formațiunii politice. 

Ideea de bugetare participativă este una simplă: cetățeanul propune un proiect, o comisie validează proiectul, iar apoi restul cetățenilor votează proiectele pe care și le doresc implementate în oraș. 

Președintele comisiei de evaluare a proiectelor care au intrat la vot a fost Bogdan Dogar, vicepreședinte USR Alba și de asemenea consilier al primarului Pleșa, numit direct în funcție. 

Mare parte dintre proiectele câștigătoare, precum amenajarea unor spații verzi în cartierul Arnsberg, piste de biciclete sau un parc dedicat animalelor de companie sunt benefice pentru comunitățile locale, o spune chiar și primarul Gabriel Pleșa, contactat de reporterii alba24.ro.

Curios este însă faptul că aproape toate ideile câștigătoare aparțin unor membri sau simpatizanți USR Alba.

Gabriel Pleșa spune că votul a decurs normal, că cetățenii și-au exprimat dorința de a avea un proiect implementat sau altul și că cel mai probabil a fost vorba de lobby, pe care l-au facut inițiatorii proiectului.

Utilitatea unor proiecte care să se concretizeze în beneficii pentru cetățeni nu este de contestat. Mai mult de atât, banii pentru proiecte nu ajung la câștigători, ci primăria Alba iulia se ocupă de partea financiară și de implementarea acestora.

Mai exact, fie ca vorbim despre o pistă de biciclete, de un spațiu verde sau de un parc de câini, investiițile rămân în oraș.

CITEȘTE ȘI: Primăria Alba Iulia a anunțat ideile câștigătoare la bugetarea participativă. Trei proiecte consumă aproape toți banii

În total, în 2021, au fost depuse 24 de proiecte, din care 6 au fost selectate pentru a fi implementate. Bugetul a fost de un milion de lei, iar trei dintre proiecte consumă aproape toți banii propuși.

Reporterii alba24.ro l-au contactat pe Gabriel Pleșa pentru a afla părerea acestuia referitoare la situația bugetării participative. În linii mari, acesta a spus că a fost vorba despre votul publicului, de mii de voturi, îndreptate către proiectele câștigătoare.

Primarul Pleșa a precizat că nu există o legătură între cei care sunt membri sau simpatizanți USR Alba și proiectele câștigătoare. Acesta susține că oamenii au fost liberi să își facă lobby și că nu au existat restricții de participare.

Despre ce proiecte este vorba

• „APVLVM PARC – Parc tematic interactiv – tradiții, obiceiuri și meșteșuguri antice”, proiect depus de către Constantin Lucian Pralea, în domeniul Turism, cu bugetul propus de 431.400 lei. Acesta a adunat un număr de 2.317 voturi.

Lucian Pralea, un apropiat al primarului Pleșa, a câștigat proiectul cu cel mai mare buget propus: 431.400 de lei. Un proiect controversat de către istoricii din oraș, despre puteți citi pe larg pe link-ul de mai jos.

CITEȘTE ȘI: Alba Iulia: Controverse în jurul unui proiect depus pentru bugetare participativă. Ar fi fost ”inspirat” de unul deja existent

Lucian Pralea apare și într-un video din noaptea alegerilor în urma cărora Gabriel Pleșa a devenit primar. Acesta îl felicită pe Gabriel Pleșa pentru reușită și se îmbrățișează.

• „UNIREA NU MOARE”, proiect depus de către Dan Iordăchescu, în domeniul Sport și sănătate, cu bugetul propus de 75.824 lei. Acesta a adunat un număr de 1.185 voturi.

Dan Iordăchescu este membru USR Alba Iulia și profesor al Univestiății ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.

Ba mai mult de atât, a colaborat cu Lucian Pralea, la prima reprezentație a ”Intrării lui Mihai Viteazul în Alba Iulia”.

 

 

• „Amenajare spațiu de joacă pentru câini în Cetatea Alba Carolina”, proiect depus de către Ionuț Horșa, în domeniul Amenajare spații publice, cu bugetul propus de 250.000 lei. Acesta a adunat un număr de 769 voturi.

Ionuș Horșa este consilier local în cadrul Consiliului Local Alba Iulia din partea USR.

Despre propunerea lui Ionuț Horșa, primarul Gabriel Pleșa a spus că nu a fost foarte de acord, însă nu l-a putut opri, deoarece nu erau restricții de participare.

„Amenajare spațiu verde – zona Arnsberg”, proiect depus de către Daniel Benghea, în domeniul Spații verzi, cu bugetul propus de 192.775 lei. Acesta a adunat un număr de 2.166 voturi.

Una dintre persoanele care a promovat proiectul pe Facebook și care, din câte se pare, face parte din echipa de scriere a proiectului este Maria Coman Jibotean.

Aceasta a fost în trecut la PNL, dar a plecat alături de Gabriel Pleșa și susținătorii săi la USR, în preajma alegerilor locale din 2020.

În 2020, potrivit pozelor de pe Facebook, aceasta a participat activ la campania de promovare a candidatului Gabriel Pleșa pentru funcția de primar al municipiului din partea USR.

De asemenea, mai sunt și două proiecte câștigătoare ale căror inițiatori nu par a avea legături directe cu USR

• „Fanfara Tineretului Albaiulian”, proiect depus de către Petru Adam, în domeniul Educație și cultură, cu bugetul propus de 250.000 lei. Acesta a adunat un număr de 2.424 voturi.

Petru Adam se ocupă de fanfara din Cugir, iar în trecut a activat la Centrul Cultural ”Augustin Bena”. Petru Adam este unul dintre participanții din fanfara care a cântat în cele două reprezentații ale ”Intrării lui Mihai Viteazul”, reprezentație implementată de Lucian Pralea, cel care a câștigat proiectul APVLVM PARC.

„Benzi prioritare pentru biciclete”, proiect depus de către Dorin Fleșeriu, în domeniul Mobilitate și accesibilitate; siguranța circulației, cu bugetul propus de 50.000 lei. Acesta a adunat un număr de 681 voturi.

Dorin Fleșeriu este un cunoscut membru al societății civile. Președintele USR Alba,  deputatul Beniamin Todosiu, l-a felicitat public pe acesta pentru proiectul depus și a precizat că l-a și votat.

Ce spune primarul Gabriel Pleșa

Gabriel Pleșa a declarat că nu există o legătură între afinitățile politice și câștigătorii proiectului. ”Un astfel de vot nu se poate controla, este pur si simplu voința cetățenilor care au votat”, a declarat Gabriel Pleșa, referitor la modalitatea de vot.

De asemenea, aceasta a precziat că a întrebat și la ANI cu privire la participarea consilierului local Ionuț Horșa și că răspunsul a fost pozitiv din partea instituției și că nu este incompatibil să participe.

”Este pur întâmplător”, a spus Gabriel Pleșa.

Primarul Pleșa a menționat că banii nu vor fi dați către câștigători, ci primăria va face toate achizițiile necesare proiectelor câștigătoare.

”Pot fi orice fel de speculații, dacă cineva crede că lucrurile nu au fost ok, există modalități de control, eu nu am nici o problemă. Știu că lucrurile s-au desfășurat conform regulamentului. Nu puteai opri pe cineva să depună, nu există incompatibilități”, a mai declarat Gabriel Pleșa.

”Oamenii și-au jucat șansa și unii au câștigat”, a mai spus primarul din Alba Iulia.

Urmăriți știrile Alba24.ro și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

2 Comentarii

2 Comentarii

  1. pilu

    duminică, 19.12.2021 at 13:33

    Daca castiga PSD-ul Primaria, respectivi erau de la PSD, ”pur si simplu intamplator”.

  2. Iordan Sandu

    vineri, 23.08.2024 at 21:15

    pralea lucian un mare japca aveți grijă

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement