Connect with us

Eveniment

Când sunt Moșii de iarnă în 2026: tradiții și obiceiuri în ziua de pomenire a celor adormiți, cunoscută și ca Sâmbăta morților

Publicat

Moșii de iarnă, cunoscuți și ca Sâmbăta morților, sunt prăznuiți sâmbătă, 14 februarie. Credincioșii îi pomenesc pe cei trecuți la cele veșnice, ziua fiind considerată una dintre cele mai importante momente din an dedicate pomenirii celor adormiți.

Potrivit credinței populare, „moșii” sunt sufletele celor trecuți la cele veșnice, care în această zi revin simbolic în lumea celor vii pentru a primi rugăciuni, lumină și ofrande.

Sărbătoarea care marchează începutul perioadei de pomenire a celor adormiți se sărbătorește în fiecare an în sâmbăta dinaintea Postului Paștelui.

VEZI ȘI: Când pică PAȘTELE Ortodox și Catolic în 2026. Situația frecvent întâlnită în calendarul creștin

După Moșii de iarnă, cei adormiți sunt pomeniți și în alte zile. Urmează Moșii de primăvară, înainte de Paștele ortodox, apoi de Moșii de vară, în Sâmbăta dinaintea Rusaliilor, și se încheie cu Moșii de toamnă, înainte de sărbătoarea Tuturor Sfinților.

În tradiția ortodoxă, se crede că sufletele celor plecați dintre noi au nevoie de rugăciuni și pomeni pentru a-și găsi liniștea

Astfel, aceste sărbători sunt dedicate pomenirii celor adormiți și se marchează prin slujbe, rugăciuni și pomeni, pentru a menține legătura dintre cei vii și cei trecuți la cele veșnice.

Obiceiul de a face rugăciuni de mijlocire pentru cei morţi a fost menționat de Sfinţii Părinţi şi Scriitori bisericeşti din secolul al 2-lea, de Sfântul Ignatie al Antiohiei, Tertulian, Sfântul Ciprian al Cartaginei.

Din secolul al 4-lea, mărturiile devin numeroase, mai semnificativ fiind Sfântul Ioan Gură de Aur, potrivit basilica.ro.

Moșii de iarnă 2026. Tradiții și obiceiuri

De Moșii de iarnă se fac pomeni, pregătindu-se în case coliva, colaci și vin, care se sfințesc la biserică și se împart celor nevoiași.

Rudele merg la cimitir pentru a așeza flori și lumânări pe mormintele celor adormiți.

Totodată, în familie se pregătesc mese îmbelșugate, înainte de Lăsatul secului de carne, iar în unele zone obiceiul includea și mici petreceri, înainte de perioada de post de șase săptămâni.

Nu se fac nunţi în sâmbăta de Moșii de iarnă. Noul sezon al nunţilor se va deschide după Duminica Tomii (a doua duminică după Paște).

În această zi nu este bine să se dea cu mătura prin casă. Se spune că astfel se ridică praful în ochii răposaților. Totodată, în această zi nu se aruncă gunoiul.

Nu este bine să speli haine în 14 februarie. Pe vremuri, se spunea că apa murdară de la rufe va ajunge în mâncarea oferită de pomană pentru sufletul celor adormiți.

Această zi este pentru liniște și înțelegere în familie și comunitate, este un moment pentru iertare și rugăciune.

De Moșii de iarnă, oamenii se îmbracă curat, iar finii obișnuiesc să meargă în vizită la nași cu colaci făcuți în casă.

De asemenea, se spune că nu e bine să mergi la fântână sau să treci prin răscruci izolate, locuri considerate odinioară periculoase și încărcate cu duhuri rele.

Când pică Paștele ortodox în 2026

În Calendarul Ortodox 2026, Paștele catolic va fi sărbătorit pe 5 aprilie, iar Paștele ortodox pe 12 aprilie, din cauza diferențelor de calendar și de metodă de calcul.

În anul 2026, Paștele va fi sărbătorit la date diferite:

  • Paștele Ortodox: duminică, 12 aprilie 2026
  • Paștele Catolic: duminică, 5 aprilie 2026

Diferența este de o săptămână, situație frecvent întâlnită în calendarul creștin.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.