Eveniment
Cât vor costa analizele la Spitalul Județean de Urgență din Alba Iulia, în 2026. TARIFE pentru proceduri și servicii medicale
Consiliul Județean Alba aprobă, în ședința din decembrie, tarifele pentru analize, proceduri și servicii medicale la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia, ce vor fi aplicate în anul 2026.
Este vorba despre analize și servicii la cerere. Rămân în continuare condițiile de gratuitate pentru cele din sistemul de asigurări de sănătate de stat.
Unitatea medicală a solicitat CJ introducerea, eliminarea, majorarea şi diminuarea unor tarife pentru servicii medicale, la cerere, ”având în vedere costurile directe și indirecte, precum și prețurile practicate pe piață de furnizorii de servicii similare”, se arată în proiectul prezentat consilierilor.
Unele tarife vor crește cu până la 50%. Aici, comparativ, tarifele din 2025.
Sunt și analize care vor fi mai ieftine. Consultația de specialitate va costa 100 de lei (față de 80 de lei în 2025), iar eliberarea adeverinței 30 de lei (25 lei în 2025).
Tarife Spitalul Județean de Urgență Alba propuse pentru anul 2026
Eliberare documente arhivă
- Copie bilet externare la cerere: 100 lei (în prezent 70 lei)
- Copie certificat constatator al naşterii: 100 lei (în prezent 70 lei)
- Adeverinţă medicală/adresă cu certificarea perioadei de internare şi a diagnosticului, date privind protezele ortopedice în vederea efectuării RMN: 170 lei (în prezent 150 lei)
- Copie foaie de observaţie clinică generală: 150 lei
- Copie foaie de spitalizare de zi/fișă U.P.U: 120 lei
- În prezent 100 lei, ambele de mai sus. Ca urmare a volumului mare de documente solicitate, serviciul a fost defalcat în două categorii, potrivit spitalului.
- Adeverință medicală/adresă cu date de naștere: 250 lei
TARIFE Laborator Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia, propuse în anul 2026
Hematologie
Hemoleucogramă completă, hemoglobină, hematocrit, numărătoare eritrocite, numărătoare leucocite, numărătoare trombocite, formula leucocitară, indici eritrocitari: 35 lei (în prezent, 20 lei)
Număratoare reticulocite: 18 lei (în prezent, 15 lei)
Examen citologic al frotiului sanguin: 30 lei (în prezent 25 lei)
VSH: 15 lei (în prezent 10 lei)
Timp de coagulare: 10 lei (neschimbat)
Timp de sângerare: 10 lei (neschimbat)
Timp Quick, activitate de protrombină + INR (International Normalised Ratio): 20 lei (neschimbat)
APTT: 20 lei (în prezent 16 lei)
Determinare grup sanguin ABO (la gravidă): 15 lei (10 lei în 2025)
Determinare grup sanguin Rh (la gravidă): 15 lei (11 lei în 2025)
D-dimeri: 60 lei (50 lei în 2025)
Fibrinogenemie: 20 lei (15 lei în 2025)
Biochimie
Uree serică: 12 lei (10 lei în 2025)
Acid uric seric: 12 lei (10 lei în 2025)
Creatinină serică: 12 lei (10 lei în 2025)
Calciu ionic seric: 18 lei (17 lei în 2025)
Calciu seric total: 12 lei (10 lei în 2025)
Magneziemie: 12 lei (10 lei în 2025)
Sideremie: 15 lei (10 lei în 2025)
Glicemie: 12 lei (10 lei în 2025)
Colesterol seric total: 12 lei (10 lei în 2025)
Trigliceride serice: 12 lei (10 lei în 2025)
HDL colesterol (numai în HTA și obezitate și dislipidemii la copii): 15 lei (11 lei în 2025)
LDL (numai în HTA și obezitate și dislipidemii la copii): 15 lei (10 lei în 2025)
Proteine totale serice: 12 lei (10 lei în 2025)
TGO (ASAT): 12 lei (10 lei în 2025)
TGP (ALAT): 12 lei (10 lei în 2025)
Fosfatază alcalină (ALP): 15 lei (neschimbat)
Gama GT: 15 lei (la fel)
LDH: 15 lei (neschimbat)
Bilirubină totală: 12 lei (10 lei în 2025)
Bilirubină directă: 12 lei (10 lei în 2025)
Electroforeza proteinelor serice cu imunofixare (imunelectroforeza): 100 lei (neschimbat)
Electroforeza proteinelor serice: 32 lei (anterior 30 lei)
Feritina: 40 lei (neschimbat)
Hemoglobină glicozilată: 40 lei
Amilazemie: 15 lei
CK: 15 lei
CKMb: 20 lei (15 lei în 2025)
Na (Natriu) – Ser: 15 lei
Clor – Ser: 15 lei
K (Potasiu) – Ser: 15 lei
Phosfor: 15 lei
AlbU (Albumina): 30 lei
CreU (Creatinina): 15 lei
Astrup: 100 lei (50 lei în 2025)
Lipaza: 20 lei (18 lei în 2025)
Transferina: 35 lei
Albumina serică: 14 lei
Nu se mai face analiza Colinestaza în 2026 (număr mic de solicitări).
Imunologie
ASLO: 15 lei (14 lei în 2025)
VDRL (RBW): 15 lei (10 lei în 2025)
RPR: 15 lei (10 lei în 2025)
Factor reumatoid: 15 lei
Proteina C reactivă: 15 lei
IgA seric: 30 lei
IgE seric: 30 lei
IgM seric: 30 lei
IgG seric: 30 lei
Complement seric C3: 30 lei
Complement seric C4: 30 lei
Testare HIV (la gravidă): 50 lei (45 lei în 2025)
TSH: 32 lei (30 lei în 2025)
FT4: 32 lei (30 lei n 2025)
Ag HBs: 40 lei (38 lei în 2025); Ag Hbe nu se mai face
Anti-HAV IgM: 50 lei (46 lei în 2025)
Anti HBc: 40 lei (30 lei în 2025)
ACTH nu se mai efectuează.
Anti HCV: 65 lei
FSH: 35 lei (32 lei în 2025)
LH: 35 lei (32 lei în 2025)
Estradiol: 45 lei
Cortizol: 40 lei
Progesteron: 40 lei (35 lei în 2025)
Prolactină: 40 lei (35 lei în 2025)
PSA: 35 lei (30 lei în 2025)
Free PSA: 40 lei (35 lei în 2025)
Confirmare TPHA: 20 lei (15 lei în 2025)
CA 125: 40 lei
CA 19-9: 50 lei
CA 15-3: 50 lei
CEA: 40 lei
Troponina: 70 lei
ATPO: 45 lei
AFP (alfa fetoproteina): 40 lei
Toxoplasma Ig M: 45 lei (40 lei în 2025)
Toxoplasma Ig G: 45 lei (40 lei în 2025)
CMV Citomegalovirus Ig M: 50 lei
CMV Citomegalovirus IgG 50 lei (45 lei în 2025)
Rubella IG M: 45 lei (40 lei în 2025)
Rubella IG G: 45 lei (40 lei în 2025)
Dozare Vitamina B12: 50 lei
Virus Epstein-Barr (EBV) Ig M: 50 lei
Virus Epstein-Barr (EBV) Ig G: 50 lei
BetaHCG: 45 lei (35 lei în 2025)
Anti TG: 40 lei
Vitamina D25 – OH: 100 lei
Testosteron: 45 lei
Acid folic: 50 lei
iPTH: 50 lei
Anti-PR 3: analiză eliminată în 2026
VHE-IgM: analiză eliminată în 2026
ANA Detect: analiză eliminată în 2026
Anti-MPO: analiză eliminată în 2026
Anti-dsDNA Screen: analiză eliminată în 2026
ANCA screen hs: analiză eliminată în 2026
Insulina: 50 lei (45 lei în 2025)
În 2026 nu se mai fac analize SARS CoV-2 IgG, IgM, trioglobulină, Ac antireceptor TSH(TRAb)
Procalcitonină: 100 lei
NT-proBNP: 95 lei
Ac. Anti HBs: 40 lei (nou)
Calcitonină: 80 lei (49 lei în 2025)
Anticorpi antinucleari (ANA): 70 lei (nou)
Anticorpi anti citoplasma polinuclearelor neutrofile (ANCA): 70 lei (nou)
Anticorpi anti – proteinaza 3 (c-ANCA): 75 lei (nou)
Anticorpi anti – mieloperoxidaza (p-ANCA): 75 lei (nou)
Hepatita virală E IgM: 90 lei (nou)
DHEA-S: 55 lei (40 lei în 2025)
Nu se mai fac în 2026: Total T3 – triiodotironină serică totală, COV – 2 IgG Ii Quant
Indice HOMA: 65 lei (nou)
Profil ANA extins: 170 lei (nou)
Profil anticorpi anti antigene specific pentru miozita extins: 200 lei (nou)
Profil anticorpi anti antigene specific pentru boli hepatice autoimune: 200 lei (nou)
Profil anticorpi anti antigene specific pentru scleroza sistemică: 200 lei (nou)
Borrelia IGM: 120 lei (nou)
Borrelia IGG: 120 lei (nou)
Panel pediatric alergeni (IgE specifice): 170 lei (nou)
Bacteriologie
Depistare hemoragii oculte: 35 lei
Ex. Digestie: 25 lei (15 lei în 2025)
Ex. Clostridium: 60 lei (50 lei în 2025)
Ex. Norovirus: 40 lei (30 lei în 2025)
Yersinia enterocolitică: 40 lei (30 lei în 2025)
Campylobacter pylori: 40 lei (30 lei în 2025)
Influentza A + B: 40 lei (30 lei în 2025)
Ex. Adenovirus + Rotavirus: 40 lei (30 lei în 2025)
Bacteriologie – cultură
Eficiența sterilizării: 25 lei
Condiții igienico-sanitare (teste de salubritate): 35 lei
Aeromicrofloră: 25 lei
Exudat faringian
Cultură: 30 lei (25 lei în 2025)
Antibiogramă: 25 lei (20 lei în 2025)
Cultura fungi: 30 lei (20 lei în 2025)
Fungigrama: 25 lei (nou)
Examene spută
Cultura. 30 lei (25 lei în 2025)
Antibiogramă – Difuzimetrică: 25 lei (20 lei în 2025)
Analize de urină
Examen complet de urină (sumar + sediment): 25 lei (20 lei în 2025)
Urocultură: 30 lei (25 lei în 2025)
Antibiogramă: 25 lei (20 lei în 2025)
Determinare glucoză urinară: 15 lei (10 lei în 2025)
Determinare proteine urinare: 20 lei (10 lei în 2025)
Amilazurie: 15 lei
Examene materii fecale
Examen coproparazitologic (1 probă): 10 lei (nou)
Coprocultură: 35 lei (30 lei în 2025)
Antibiogramă. 25 lei (20 lei în 2025)
Cultura fungi: 30 lei (25 lei în 2025)
Fungigrama: analiză eliminată
Leucocite din scaun (Coprocitograma): 25 lei (20 lei în 2025)
Examene din secreţii vaginale
Examen microscopic nativ: 15 lei (nou)
Examen microscopic colorat Gram: 20 lei (nou)
Cultură: 30 lei (25 lei în 2025)
Antibiogramă: 25 lei (20 lei în 2025)
Cultură fungi :30 lei (20 lei în 2025)
Examene din secreţii uretrale, otice, nazale, conjunctivale şi puroi
Examen microscopic colorat: 20 lei
Cultură: 30 lei (25 lei în 2025)
Cultură fungi: 30 lei (25 lei în 2025)
Antibiogramă: 25 lei (20 lei în 2025)
Examen lichid puncţie
Examen microscopic/frotiu: 20 lei
Cultură: 30 lei (25 lei în 2025)
Antibiogramă: 25 lei (20 lei în 2025)
Examinări histopatologice
Examen histopatologic procedura completa HE 1-3 blocuri: 150 lei
Examen histopatologic procedura completa HE 4-6 blocuri: 280 lei
Diagnostic histopatologic pe lamă: 150 lei
Examen histopatologic procedură completă HE şi coloraţii speciale 1-3 blocuri: 190 lei
Examen histopatologic procedură completă HE şi coloraţii speciale 4-6 blocuri 320 lei
Citodiagnostic secreţie vaginală: 60 lei
Citodiagnostic lichid de puncţie: 90 lei
Teste imunohistochimice/set: 350 lei
Citodiagnostic spermogramă: 60 lei
Citodiagnostic spută: 60 lei
Citodiagnostic lichid (urină etc.): 90 lei
Citodiagnostic brosaj: 60 lei
Citodiagnostic aspirat bronșic: 60 lei
Citodiagnostic Papanicolau: 60 lei
TARIFE Radiologie propuse pentru anul 2026
Examinări radiologice
Radiografie craniană standard 1 incidentă: 45 lei
Radiografie craniană în proiecţie sinusuri anterioare ale feței: 45 lei
Ex. radiologic părţi ale scheletului în 2 planuri: 45 lei
Ex. radiologic bazin: 45 lei
Radiografie de membre: 45 lei
Ex. radiologic centură scapulară: 45 lei
Ex. radiologic alte articulații fără substanță de contrast sau funcționale cu TV: 45 lei
Ex. radiologic părți coloana dorsală: 50 lei
Ex. radiologic părți coloana lombară, sacrată: 50 lei
Ex. radiologic coloana vertebrală completă, fără coloana cervicală: 55 lei
Ex. radiologic coloana cervicală 1 incidentă: 50 lei
Ex. radiologic torace ansamblu: 55 lei
Ex. radiologic torace osos sau părţi ale lui în mai multe planuri/Ex. Radiologic torace şi organe ale toracelui: 45 lei
Ex. radiologic de vizualizare generală a abdomenului nativ în cel puţin 2 planuri: 45 lei
Ex. radiologic tract urinar (urografie minutată) cu substanţă de contrast nonionică: 350 lei
Ex. radiologic retrograd de uretră sau vezică urinară cu substanță de contrast: 350 lei
Examinări CT
CT craniu fără substanţă de contrast: 200 lei
CT regiune gât fără substanţă de contrast nonionică: 200 lei
CT regiune toracică fără substanţă de contrast nonionică: 250 lei
CT abdomen fără substanţă de contrast: 250 lei
CT pelvis fără substanţă de contrast: 250 lei
CT coloană vertebrală fără substanţă de contrast nonionică/segment: 200 lei
CT membre/membru fără substanţă de contrast: 200 lei
CT craniu nativ și cu substanţă de contrast nonionică: 450 lei
CT regiune gât nativ și cu substanţă de contrast nonionică: 550 lei
CT regiune toracică nativ și cu substanţă de contrast nonionică: 550 lei
CT abdomen nativ și cu substanţă de contrast (nonionică) adm. Intravenos: 500 lei
CT pelvis nativ și cu substanţă de contrast (nonionică) adm. Intravenos: 485 lei
CT coloană vertebrală nativ și cu substanţă de contrast nonionică/segment: 550 lei
CT membre nativ și cu substanţă de contrast nonionică/segment: 400 lei
CT ureche internă: 550 lei
Uro CT: 550 lei
Angiografie CT membre: 550 lei
Angiografie CT craniu: 550 lei
Angiografie CT regiune cervicală: 550 lei
Angiografie CT abdomen: 550 lei
Angiografie CT pelvis: 550 lei
RMN
RMN cranio-cerebral nativ: 600 lei
RMN regiune coloană vertebrală (cervicală, toracică, lombară) nativ/segment: 500 lei
Pachet RMN regiune coloană vertebrală (cervicală, toracică, lombară) nativ: 1.000 lei
RMN abdominal nativ: 600 lei
RMN pelvin nativ: 600 lei
RMN extremități nativ/segment - genunchi, cot, gleznă etc: 600 lei
RMN umăr nativ: 650 lei
RMN sân nativ: 650 lei
RMN umăr nativ și cu substanță de contrast: 900 lei
RMN sân nativ și cu substanță de contrast: 900 lei
RMN cranio - cerebral nativ și cu substanță de contrast: 900 lei
RMN regiuni coloană vertebrală (cervicală, toracală etc.) nativ și cu substanță de contrast: 900 lei
RMN abdominal nativ și cu substanță de contrast: 900 lei
RMN extremități nativ/segment - genunchi, cot, gleznă etc., cu substanță de contrast: 900 lei
RMN cord cu substanță de contrast: 900 lei
Uro RMN cu substanță de contrast: 1.200 lei
Angiografia RMN trunchiuri supraaortice: 550 lei
Angiografia RMN artere renale sau aortă: 550 lei
Angiografie RMN/segment craniu, abdomen, pelvis etc: 850 lei
Angiografie carotidiană cu substanță de contrast: 550 lei
Ecografii
Ecografie generală (abdomen + pelvis): 200 lei
Ecografie abdomen: 100 lei
Ecografie pelvis: 100 lei
Ecografie de vase (vene): 120 lei
Ecografie de vase (artere): 120 lei
Ecografie endocrină: 150 lei
Ecografie + Doppler color: 200 lei
Ecografie de organ/articulație/părți moi: 200 lei (100 lei în 2025)
Senologie imagistică-ecografie/pentru un sân: 100 lei/pentru un sân (80 lei în 2025)
Mamografie în 2 planuri/pentru un sân: 200 lei/pentru un sân (100 lei în 2025)
Spirograma + test farmacodinamic bronhomotor: 41 lei
Electromiografie: 100 lei
Osteodensitometrie dexa-coloană lombo-sacrată + articulații coxo-femurale: 120 lei
TARIFE practicate pentru servicii stomatologice și de chirurgie maxilo-facială în anul 2026
Consultaţie: Gratuit
Sigilare dinte: 20 lei
Tratament albire (Opalescence): 500 lei
Aplicare bijuterii dentare: 90 lei
Paradontologie
Detartraj, periaj, tratament gingival/arcadă: 50 lei
Chiuretaj subgingival per dinte: 10 lei
Tratament desensibilizare – dinte: 10 lei
Terapie
Coafaj indirect: 30 lei
Obturație compozit tip I: 60 lei
Obturație compozit tip II: 70 lei
Obturație compozit tip III: 80 lei
Reconstrucție coronară: 120 lei
Armarea obturației cu pivot metalic: 20 lei
Armarea obturației cu pivot din fibră de sticlă: 100 lei
Tratament gangrena complicată: 100 lei
Tratament de canal (include obturație de canal) monoradiculari: 70 lei
Tratament de canal (include obturație de canal) pluriradiculari: 100 lei
Tratament de canal cu diga (include obturația de canal) monoradiculari: 120 lei
Tratament de canal cu diga (include obturația de canal) pluriradiculari: 150 lei
Protetic
Coroană provizorie cabinet: 20 lei
Coroană provizorie laborator: 40 lei
Inlay compozit: 150 lei
Inlay ceramic: 500 lei
Fațetă compozit: 250 lei
Fațetă ceramic: 800 lei
Coroană metalică: 80 lei
Coroană metalo-compozit: 240 lei
Coroană metalo-plastică: 150 lei
Coroană metalo ceramică fizionomică: 400 lei
Coroană ceramică pe Zirconiu: 800 lei
Coroană ceramică pe suport Au-Pt: 700 lei
Coroană integral ceramic: 800 lei
Rcr mono/pluriradicular: 60 lei
Proteză totală acrilică maxilară/mandibulară: 600 lei
Proteză parțială acrilică: 450 lei
Proteză parțială rigid elastic: 800 lei
Proteză parțială elastic: 1.000 lei
Proteză scheletată cu crosete turnate: 2.000 lei
Proteză scheletată cu culise sau capse: 2.500 lei
Rebazare rigidă: 200 lei
Rebazare elastică: 400 lei
Chirurgie maxilo-facială
Cauterizare: 100 lei
Extracție dinte lapte: 50 lei
Extracție monoradicular: 150 lei
Extracție pluriradicular: 400 lei
Extracție prin alveotomie: 500 lei
Sutură: 50 lei
Tratament alveolită: 50 lei
Extracție dinte parodontotic: 50 lei
Decapusonare (inclusiv anestezia): 150 lei
Rezecție apicală frontali: 300 lei
Rezecție apicală premolari: 400 lei
Rezecție apicală molari: 600 lei
Odontectomie: 500 lei
Tarife pentru aparţinători din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia, în anul 2026
- Tarif/zi – taxă hotelieră 40 lei (35 lei în 2025)
Tarife compartimentul Recuperare Neurologie în anul 2026
Tarif/zi de spitalizare şi tratament: 328 lei
Tarif/cură de 14 zile tratament recuperator: 4.592 lei
Ecografie musculo-scheletată (părți moi): 200 lei (nou)
Tarife compartimentul Psihiatrie Cronici în anul 2026
Consultaţie de specialitate: 100 lei (80 lei în 2025)
Consult/referat medical comisie expertizarea capacităţii de muncă: 100 lei (80 lei în 2025)
Adeverinţă medicală: 30 lei (25 lei în 2025)
Tarife Secţia Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie în anul 2026
Tarif/zi de spitalizare şi tratament: 234 lei
Tarif/cură de 12 zile tratament recuperator: 2.808 lei
Tarife Compartiment Recuperare Medicală Ortopedie și Traumatologie
Tarif/zi de spitalizare şi tratament: 311 lei
Tarif/cură de 11 zile tratament recuperator: 3.421 lei
Tarife Ambulatoriul Reabilitare Medicală în anul 2026
Consultație de specialitate: 100 lei (80 lei în 2025)
Consult/referat medical comisie expertizarea capacităţii de muncă: 100 lei (80 lei în 2025)
Control: 50 lei (40 lei în 2025)
Tarif tratament recuperator/zi – 4 proceduri/şedință: 28 lei
Tarif cură/10 zile (10 şedinţe): 420 lei
Tratament infiltrativ: 20 lei
Tarif masaj/şedinţă: 30 lei
Tarif Kinetoterapie/şedinţă: 30 lei
Adeverinţă medicală: 30 lei
Proceduri electroterapie: 20 lei/procedură
Tarife Secţia Boli Infecțioase în anul 2026
Consultație de specialitate: 100 lei (80 lei în 2025)
Consult/referat medical comisie expertizarea capacităţii de muncă: 100 lei (80 lei în 2025)
Efectuare injecție iv/im/id/sc: 15 lei
Adeverinţă medicală 30 lei: (25 lei în 2025)
Tarife Cabinetul Diabet, Nutriție, Boli Metabolice 2026
Consultație de specialitate: 100 lei (80 lei în 2025)
EKG (efectuare): 30 lei
Efectuare injecție iv/im/sc: 15 lei
Măsurare glicemie (glucometru): 10 lei
Indice gambă/braţ: 20 lei
Taxă salon rezervă condiţii hoteliere sporite/zi (1 pat, baie proprie, televizor, aer condiţionat, frigider): 50 lei
Tarife Cabinetul/Secţia Psihiatrie în anul 2026
Cabinet Psihiatrie
Consultaţie de specialitate: 100 lei (80 lei în 2025)
Consult psihiatric/referat medical comisie expertizarea capacităţii de muncă: 100 lei (80 lei în 2025)
Evaluare psihologică/referat medical comisie expertizarea capacității de muncă: 50 lei
Opinie medicală la cerere: 100 lei
Program recuperator: 50 lei
Examinarea minimă a stării mentale (M.M.S.E.) la cerere: 50 lei
Reabilitare alcoolică ambulatorie: 100 lei
Examinarea capacităţii de exerciţiu: 300 lei
Examinare psihiatrică pentru diverse activităţi profesionale: 200 lei
Adeverinţa medicală: 30 lei (25 lei în 2025)
Secția Psihiatrie
Examinare în comisia medical-psihiatrică: 700 lei (600 lei în 2025)
Examinare în comisia medico-legală psihiatrică, pentru instituirea interdicţiei, pentru cauze civile: 700 lei (600 lei în 2025)
Copie bilet de externare la solicitare: 100 lei (70 lei în 2025)
Examinare psihiatrică pentru acte de dispoziţie: 350 lei (300 lei în 2025)
Examinare psihologică pentru comisia medical psihiatrică, pentru comisia medico-legală psihiatrică, în cauze civile: 150 lei (100 lei în 2025)
Tarife Anatomie Patologică, în anul 2026
Taxă îmbălsămare: 200 lei
Taxă cosmetizare: 100 lei
Taxă pentru frigider/zi: 80 lei (40 lei în 2025)
Taxă de urgență examen histopatologic piesă mică (biopsie): 100 lei (80 lei în 2025)
Taxă de urgență examen histopatologic piesă mare (piesă operatorie): 180 lei (150 lei în 2025)
Taxă de urgență citologie: 50 lei
Autopsie anatomopatologică: 400 lei
Tarife Secția Cardiologie în anul 2026
Consultaţie de specialitate: 100 lei (80 lei în 2025)
EKG (efectuare): 30 lei
Holter EKG + interpretare: 180 lei
Holter TA + interpretare: 150 lei
Ecodoppler cardiac: 150 lei
Determinarea indicelui de presiune gleznă/braț, respectiv deget/braț: 20 lei
Test de efort: 200 lei
Pulsoximetrie: 10 lei
Tarife Secția Chirurgie în anul 2026
Consultaţie de specialitate: 100 lei (80 lei în 2025)
Panarițiu: 140 lei
Flegmoane superficiale mână fără limfagită: 140 lei
Flegmoane loja tenară, hipotenară, comisurale, tenosinovitelor: 140 lei
Abces de părți moi: 140 lei
Abces pilomidal: 140 lei
Furuncul: 120 lei
Furuncul antracoid, furunculozei: 120 lei
Hidrosadenitei: 120 lei
Serom posttraumatic: 120 lei
Arsuri termice <10%: 120 lei
Leziuni externe prin agenți chimici <10%: 120 lei
Hematom: 140 lei
Plăgi tăiate superficiale: 140 lei
Degerături (gr.1 și gr. 2): 120 lei
Flebopatii varicoase superficiale, ruptură pachet varicos: 275 lei
Adenoflegnionul: 225 lei
Supurații postoperatorii: 125 lei
Consultația, tratamentul și îngrijirea piciorului diabetic (polinevrită, supurații, microangiopatie): 140 lei
Afecțiuni mamare superficiale: 125 lei
Supurații mamare profunde: 225 lei
Granulom ombilical: 125 lei
Abces perianal: 275 lei
Fimoză (decalotarea, debridarea) + fimotomie: 275 lei
Tumori mici, chisturi dermoide sebacee, lipoame neinfectate: 225 lei
Recoltarea unui produs patologic sau material pentru biopsie: 140 lei
Toaleta plăgii, pansament: 80 lei
Extragere fire: 80 lei
Puncție postmastectomie: 80 lei
Ablație unghială: 140 lei
Taxă salon rezervă condiţii hoteliere sporite/zi (1 pat, baie proprie, televizor, aer condiţionat, frigider): 50 lei
Blefaraplastie superioară SZ, AL: 3.000 lei
Blefaraplastie inferioară SZ, AL: 3.500 lei
Otoplastie, SC, AL – 1 noapte: 4.000 lei
Labioplastie, SC, AL – 1 noapte: 4.000 lei
Miniabdominoplastie, SC, Rahi – maxim 4 nopți: 10.000 lei
Lifting de brațe/Brahioplastie, SC, AG – maxim 4 nopți: 10.000 lei
Abdomioplastie, SC, AG – maxim 4 nopți: 12.500 lei
Reducție mamară SC, AG – maxim 4 nopți: 12.500 lei
Mastopexie fără implant SC, AG – maxim 4 nopți: 12.500 lei
Tarife Secția Dermatologie, în anul 2026
Dermatovenerologie
Consultaţie de specialitate: 100 lei (80 lei în 2025)
Electrochirurgia/electrocauterizarea tumorilor cutanate/ leziune: 150 lei (100 lei în 2025)
Recoltarea unui produs patologic sau material pentru biopsie: 180 lei (140 lei în 2025)
Dermatoscopie: 100 lei
Crioterapia: 100 lei
Tarife Secția Gastroenterologie în anul 2026
Consultaţie de specialitate: 100 lei (80 lei în 2025)
Endoscopie digestivă superioară (Gastroscopie): 370 lei
Endoscopie digestivă inferioară (Colonoscopie): 400 lei
Endoscopie digestivă superioară + Biopsie: 500 lei
Endoscopie digestivă superioară + Biopsie + H. Pylori: 530 lei
Endoscopie digestivă inferioară + Biopsie: 530 lei
Esofagoscopie cu extracţie de corpi străini: 450 lei
Ligatura endoscopică a varicelor esofagiene: 950 lei
Terapia cu plasmă argon: 300 lei
Polipectomie: 250 lei
Hemostază endoscopică: 300 lei
Montare gastrostomă: 1.500 lei
Sedare EDI/EDS: 200 lei
Administrarea medicamentelor (IM, IV, SC, ID): 15 lei
Clisma evacuatorie: 50 lei
Taxă salon rezervă condiţii hoteliere sporite/zi (1 pat, baie proprie, televizor, aer condiţionat, frigider): 50 lei
Tarife Secția Nefrologie în anul 2026
Consultaţie de specialitate: 100 lei (80 lei în 2025)
EKG (efectuare): 30 lei
Efectuare injecție iv/im/sc: 15 lei
Extragere fire: 80 lei
Înlocuirea sondei urinare: 120 lei
Ecografie abdominală: 100 lei
Hemodializa efectuată la solicitarea altui spital pentru pacient internat în spitalul respectiv: 700 lei
Tarife Secția Obstetrică - Ginecologie, în anul 2026
Consultaţie de specialitate: 100 lei (80 lei în 2025)
Manevre de mică chirurgie: 250 lei (170 lei în 2025)
Tratamente locale, badijonaj, lavaj/caz: 150 lei
Recoltarea pentru test Babeș Papanicolau: 100 lei
Extracție de corpi străini (DIU): 250 lei
Recoltarea unui produs patologic sau material pentru biopsie: 500 lei
Montare DIU: 300 lei
Avort la cerere cu anestezie locală: 1.000 lei (700 lei în 2025)
Avort la cerere cu anestezie generală: 1.500 lei (1000 lei în 2025)
Sterilizare chirurgicală la cerere prin minilaparotomie: 3.500 lei (2000 lei în 2025)
Sterilizare chirurgicală la cerere laparoscopic: 4.500 lei (3000 lei în 2025)
Îndepărtarea altor dispozitive din tractul genital: 300 lei (200 lei în 2025)
Servicii hoteliere superioare la rezervă cu 2 paturi/pat/zi: 50 lei
Manoperă scos fire post operatoriu la pacienții operați de alți furnizori de servicii medicale: 250 lei (150 lei în 2025)
Colposcopie: 350 lei
Anestezie epidurală la naștere: 700 lei
Analgezia la nașterea naturală cu gaz medical: 150 lei (300 lei în 2025)
Electrocauterizare: 250 lei
Ecografie transvaginală: 200 lei (150 lei în 2025)
Ecografie ginecologică (pelvis): 200 lei
Tarife Secția Otorinolaringologie în anul 2026
Consultaţie de specialitate: 100 lei (80 lei în 2025)
Tratament chirurgical colecție sept flegmon, periamigdalian, furuncul CAE: 300 lei
Extracție corpi străini: 300 lei
Examinare endoscopică: 300 lei
Insuflaţii tubare: 50 lei/şedinţă
Spălătură auriculară: 50 lei
Audiometrie la căști sau în câmp liber, vocală sau tonală: 50 lei
Pansament postoperator: 50 lei
Aspiraţii secreţii: 50 lei
Timpanogramă: 150 lei
Repoziţionare otoliţi: 250 lei
Videonistagmografie: 300 lei
Tarife Secția Ortopedie 2026
Consultaţie de specialitate: 100 lei (80 lei în 2025)
Luxație, entorsă sau fractura antebrațului, pumnului, gleznei, oaselor carpiene, metacarpiene, tarsiene, metatarsiene, falange: 250 lei
Entorsa sau luxația patelei umărului, disjuncției acromio-claviculară, fracturii gambei, coastelor, claviculei, humerusului, scapulei, rupturii tendoanelor mari (achilian, bicipital, cvadricipital), leziuni de menisc, instabilitatea acută de genunchi, ruptură musculară: 250 lei
Fractura femurului, luxația, entorsa, fractura de gambă cu aspect crurepedios, tratamentul scoliazei, cifozei, spondilolostezisului, rupturii musculare: 250 lei
Consultația și tratamentul unei infecții osoase (osteomielita, osteita) la falange: 250 lei (200 lei în 2025)
Consultații de control postoperatorii ale unei tuberculoze osteoarticulare: 250 lei (300 lei în 2025)
Consultație, examen diagnostic și tratament în displazia luxantă a șoldului în primele 6 luni: 250 lei
Consultația și tratamentul piciorului strâmb congenital în primele 3 luni: 250 lei
Consultația și tratamentul la copii cu genu valgum, genu varum, picior plat valg: 250 lei
Consultația și tratamentul plăgilor contuze ale membrelor, posttraumatice, hematom, serom, edem, resturi de bont: 250 lei
Tarife Secția Reumatologie în anul 2026
Consultaţie de specialitate/Control: 100 lei (80 lei în 2025)
Infiltraţii: 150 lei (100 lei în 2025)
Tarife Secția Urologie, în anul 2026
Consultaţie de specialitate: 100 lei (80 lei în 2025)
Dilatația stricturii uretrale: 100 lei (90 lei în 2025)
Cateterismul uretrovezical ”a demeure” pentru retenție completă de urină: 135 lei (100 lei în 2025)
Instilaţii vezicale: 130 lei (120 lei în 2025)
Tratamentul plăgilor: 90 lei (80 lei în 2025)
Ablaţia firelor de sutură: 90 lei (80 lei în 2025)
Efectuare injecție iv/im: 15 lei
Recoltare secreții (uretrale și plagă): 50 lei
Tarife Secția Medicină internă - Geriatrie și Gerontologie 2026
Consultaţie de specialitate: 100 lei (80 lei în 2025)
Efectuare injecție intravenoasă: 15 lei
EKG (efectuare): 30 lei
Măsurare glicemie (glucometru): 10 lei
Spirometrie: 50 lei
Aerosol/caz: 10 lei
Pulsoximetrie: 10 lei
Ecografie abdominală: 100 lei
Ecografie abdomen + pelvis: 200 lei
Tarife Secția Oftamologie, în anul 2026
Consultaţie de specialitate: 100 lei (80 lei în 2025)
Biomicroscopia, gonioscopia, oftalmoscopia: 50 lei (30 lei în 2025)
Determinarea refracției (skiascopie, refractometrie, astigmometrie): 50 lei (30 lei în 2025)
Explorarea funcției binoculare, examen diplopie: 50 lei (30 lei în 2025)
Extracția corpilor străini: 70 lei (50 lei în 2025)
Injectarea subconjuctivală, retrobulbară de medicamente: 70 lei (40 lei în 2025)
Recoltarea unui produs patologic sau material pentru biopsie: 50 lei (140 lei în 2025)
Taxă stabilire diagnostic la cererea comisiei de expertiză medicală (determinare acuitate vizuală, examen biomicroscopic, examen refracție, examen oftalmologic, perimetrie): 400 lei (200 lei în 2025)
Perimetrie cinetică: 70 lei
Perimetrie computerizată: 70 lei
Biometrie şi ecografie oculară: 70 lei
Tomografie în coerentă optică: 100 lei
Laser YAG pol anterior: 200 lei
Microscopie speculară: 100 lei
Tarife Secția Neurologie, în anul 2026
Consultaţie de specialitate: 100 lei (80 lei în 2025)
EEG Standard (cu hiperpnee și stimulare luminoasă intermitentă): 150 lei (100 lei în 2025)
EEG Standard cu interpretare: 200 lei (150 lei în 2025)
Electromiografie: 300 lei (400 lei în 2025)
Electroneurografie: 400 lei (300 lei în 2025)
Ecografie Doppler carotido-vertebrală: 400 lei (350 lei în 2025)
Tarife Ambulatoriu de specialitate/ Policlinică în anul 2026
Consultație de specialitate: 100 lei (80 lei în 2025)
Consultaţie de specialitate/referat medical comisie expertizarea capacităţii de muncă: 100 lei (80 lei în 2025)
Adeverinţă medicală: 30 lei (25 lei în 2025)
Fișa medicală pentru obținerea permisului de conducere auto se taxează astfel:
- număr examinări 6 x 30 lei/examinare (25 lei în 2025)
- taxă eliberare: 20 lei (10 lei în 2025)
Fișa medicală pentru obținerea permisului de port armă se va taxa astfel :
- număr examinări x 30 lei/examinare (25 lei în 2025)
- taxă eliberare: 20 lei (10 lei în 2025)
Fișa medicală pentru plecarea în străinătate:
- număr consultații x 30 lei/consultație (25 lei în 2025)
- taxă eliberare: 20 lei (10 lei în 2025)
Certificate medicale prenupțiale se vor taxa astfel:
- examen VDRL: 15 lei (10 lei în 2025)
- examen psihologic: 35 lei
- taxa eliberare: 20 lei (80 lei în 2025)
Total: 70 lei (55 lei în 2025)
Fișa medicală pentru angajare și control periodic:
- examen clinic general pe aparate și sisteme + încheierea fișei de aptitudini: 50 lei
- examen clinic general pe aparate și sisteme + încheierea fișei de aptitudini control periodic: 40 lei
- examen clinic general pentru expuneri la radiații ionizante: 75 lei
- examen psihologic 35 lei, la recomandare medic de medicina muncii
Examene medicale aferente certificatului prenupțial pentru străini: 150 lei
Fişa de medicina muncii pentru participare la concursuri: 50 lei (Certificat A5)
Tarif de informare privind protecţia maternităţii: 50 lei
Tarif raport evaluare la locul de muncă pentru gravide: 50 lei
Tarif efectuare şi eliberare raport sinteză privind starea de sănătate a personalului: 150 lei
Notă: Tarifele ofertate pentru pachetele de servicii medicale indicate de medicul de medicina muncii conform HGR 1169/12.12.2011, care modifică HGR 355/2007, privind sănătatea lucrătorilor, care nu sunt reglementate prin acte normative emise de Ministerul Sănătății, vor fi aprobate doar prin Hotărâre a Comitetului Director al Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia.
Tarife pentru aparținători - secţia Pediatrie în anul 2026
Taxă salon rezervă condiții hoteliere sporite/zi (1 pat, 1 pătuț, baie proprie, televizor, aer condiționat, frigider): 50 lei
Taxă aparţinător/zi conform art. 221 Legea 95/2006, pentru copilul pe mai mare de 3 ani: 40 lei (35 lei în 2025)
Tarife investigații Cabinet Alergologie în anul 2026
Testare set standard de alergeni: 250 lei (200 lei în 2025)
Testare anestezice stomatologice: 150 lei (100 lei în 2025)
Testare PATCH (substanțe chimice): 400 lei (300 lei în 2025)
Consultație de specialitate medicală: 100 lei (80 lei în 2025)
Testare la soluţie de contrast: 150 lei (100 lei în 2025)
Testare PATCH (medicamente): 50 lei/ medicament (anterior costa 300 lei, la pachet cu substanțe chimice)
Tarife Dispensar TBC în anul 2026
Secția TBC – Cabinet Pneumologie
Consultaţie de specialitate: 100 lei (80 lei în 2025)
Consult/referat medical comisie expertizarea capacităţii de muncă: 100 lei (80 lei în 2025)
Radiografie torace: 50 lei
Spirometrie: 50 lei
Peckflowmetrie la domiciliu: 20 lei
Aerosol/caz: 25 lei
Pulsoximetrie nocturnă: 20 lei
Titrare CPAP cu mască nazală: 300 lei
Titrare CPAP cu mască oro-nazală: 500 lei
Poligrafie nocturnă: 280 lei (nou)
Tarife Secția Oncologie în anul 2026
Oncologie – Cabinet Ambulatoriu
Consultaţie de specialitate 100 lei (80 lei în 2025)
Consult/referat medical comisie expertizarea capacităţii de muncă: 100 lei (80 lei în 2025)
Spălare şi heparinare cameră implantabilă: 50 lei
Efectuare injecţie subcutanată (terapie hormonală şi moleculară): 35 lei
Masaj limfedem: 50 lei
Efectuarea injecţie iv/im: 15 lei
Adeverinţă medicală: 30 lei (25 lei în 2025)
Tarife Secția Hematologie în anul 2026
Consultaţie de specialitate: 100 lei (80 lei în 2025)
Consult/referat medical comisie expertizarea capacităţii de muncă: 100 lei (80 lei în 2025)
Spălare şi heparinare cameră implantabilă: 50 lei
Efectuare injecţie subcutanată (terapie hormonală şi moleculară): 35 lei
Masaj limfedem: 50 lei
Efectuarea injecţie iv/im: 15 lei
Adeverinţă medicală: 30 lei (80 lei în 2025)
Tarife Laborator de diagnostic molecular în anul 2026
Test- REAL TIME PCR pentru diagnosticare COVID-19: 200 lei
Test – Antigen SARS COV 2: 60 lei
Kit Panel Respirator – REAL TIME PCR: 200 lei
ADM HPV – Human Papillo-uman virus: 280 lei
AND – HVB (AND viral Hepatită B): 250 lei
ARN – HCV (ARN viral Hepatită C): 250 lei
Panel SEPSIS prin metoda PCR: 900 lei
Clostridium difficile: 400 lei (nou)
Tarife Secţia Neonatologie în anul 2026
Taxă montare cercei la nou-născuţi: 100 lei (80 lei în 2025)
Tarife la cerere pentru personalul angajat din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia, în anul 2026
Tarif /1 meniu – prânz – felul 2: 12 lei (8 lei în 2025)
Tarife Laborator de Endoscopie Bronșică în anul 2026
Bronhoscopie: 450 lei
Tarife Cabinet Explorări Funcționale în anul 2026
EKG: 50 lei (30 lei în 2025)
Spirometrie: 50 lei
Măsurare TA: 20 lei (15 lei în 2025)
Pulsoximetrie: 10 lei
Doppler (indice gambă-braţ): 30 lei (20 lei în 2025)
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News