Connect with us

Eveniment

Câți bani cash este bine să avem în casă și de ce. Autoritățile europene își îndeamnă cetățenii să dețină și numerar

Publicat

Câți bani cash este bine să avem în casă și de ce: Chiar dacă tehnologia a simplificat enorm plățile, numerarul rămâne o formă de siguranță de bază în situații neprevăzute.

Poate fi vorba despre pene de curent sau defecțiuni tehnice la bancomate, pierderea sau blocarea cardului bancar, urgențe medicale sau familiale care cer reacții rapide sau alte situații de criză cum ar fi cutremure, inundații, războaie, atacuri cibernetice, când plățile digitale pot fi suspendate temporar.

În aceste cazuri, un mic fond de urgență în numerar poate face diferența între panică și siguranță.

Câți bani cash este bine să avem în casă, concret: Este recomandabil ca suma păstrată în numerar să acopere cheltuielile de bază pentru 3 până la 7 zile, adică de aproximativ 500 de lei per adult din gospodărie.

Acești bani ar trebui să fie suficienți pentru alimente, medicamente, transport, apă, combustibil și altele.

Depozitarea unor sume mai mari nu este totuși recomandată, din cauza riscurilor de furt, incendiu sau pierdere accidentală.

Citește și: Cum să te pregătești pentru o pană majoră de curent sau o situație de urgență. Lista esențială de provizii și kit de supraviețuire

Un studiu recent al Băncii Centrale Europene (BCE) subliniază că bancnotele rămân un mijloc de plată esențial în situații de urgență, când metodele digitale pot deveni indisponibile, scrie Spotmedia.

Potrivit acestuia, numerarul este „o componentă critică a pregătirii naționale pentru crize”.

De exemplu, autoritățile din Țările de Jos, Austria și Finlanda recomandă ca gospodăriile să păstreze între aproximativ 70 de euro și 100 de euro de persoană acasă, adică suficient pentru a acoperi nevoile esențiale timp de aproximativ 72 de ore.

În Suedia, recomandarea este de a deține suficient numerar pentru a plăti lucruri precum alimente, medicamente și combustibil pentru cel puțin o săptămână.

„Calculați costul total al acestor articole pentru cel puțin o săptămână pentru familia voastră. Păstrați numerar acasă, în bancnote mici, pentru scopuri de schimb, în cazul în care metodele de plată digitale au fost întrerupte”, recomandă autoritățile suedeze.

Și în alte țări, precum Germania, Austria sau Franța, există recomandări cu privire la păstrarea unei sume cash de aproximativ 1.000 de euro pe familie, pentru urgențe.

Potrivit studiului BCE, în momente de stres acut, publicul vede numerarul ca pe o rezervă de valoare sigură și un mijloc de plată rezilient.

Pana masivă de curent care a afectat Spania și Portugalia în aprilie, scoțând din funcțiune terminalele de plată și forțând multe magazine să accepte doar numerar, este un alt exemplu de criză care subliniază importanța banilor fizici, mai scrie Spotmedia.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. RAUL MAFIOTUL

    duminică, 05.10.2025 at 21:29

    Doar fraieri țin banii la bănci .

    Smecheri îi țin cash

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.