Actualitate
Ce ascund adolescenții din România de părinții lor. Cum să discuți ca părinte cu un tânăr aflat în creștere
Adolescenții par mereu indiferenți, neînțeleși și ai impresia ca uneori nici ei nu stiu ce vor. Cu toate acestea, îți dorești să-i înțelegi și să intri în lumea lor. Sau cel putin, să știi cum să te lupți cu această “perioadă grea” din viața lor.
Adolescentul este și un copil, care are nevoie de compasiune, iubire, înțelegere, dar și un viitor adult care iși dorește libertatea, își cere dreptul de a decide, dar și cel de a alege. Problema e ca încă nu știe cum să pășească în această noua etapă. Este curios, dar încă are dubii. Este dornic să experimenteze, dar încă nu este “lăsat”.
Cele mai adesea întâlnite probleme cu care se confruntă adolsecenții:
Sunt stresați
Din cauza tuturor schimbarilor care li se întâmplă (fizice, emoționale, psihice).
În momentul în care observi că adolescentul este stresat și dorește să vorbească, asculta-l. Evita să-l critici, să dai exemple de cum faceai sau cum era pe vremea ta. Asculta-l. Daca va avea nevoie de sfaturi, ți le va cere.
Mersul la petreceri. Experientele ce implica alcool și droguri
Adolescentul tău merge la petreceri sau cel puțin își dorește să meargă. Vrea să socializeze, să petreacă timpul alături de cei “ca el” are nevoie să facă parte “din gașcă”. Și nu e o noutate ca multe dintre astfel de petreceri implica alcool și alte substanțe interzise. Ce poți să faci? Să-ți asumi cele mai urate scenarii care îl pot implica pe copilul tău și să discuți cu el despre acestea. Discută cu el despre riscuri. Chiar daca ai impresia ca nu te asculta.
Iubit/iubita sau prieteni care nu-ți plac
S-ar putea ca iubita sau iubitul adolescentului tău să nu-ți placă, sa o consideri o influență negativă și s-ar putea să ai dreptate. Sau nu. Ceea ce trebuie să înțelegi ca părinte este că interzicându-i să se mai vadă cu acea persoană, poți face mult mai rău. Îi poti vorbi despre lucruri pe care să le observe și singur, atunci când își alege prietenii/iubita/iubitul. Îi poți spune calm despre ce anume te îngrijorează, dar asigură-l că ai încredere în el că face alegeri corecte.
Probleme de la scoală
Adolescentul nu va dori să te dezamăgească și se va simți vinovat dacă va avea probleme la școală (note mici, un profesor mai exigent, bullying-ul printre colegi etc). Este important ca adolescentul să știe ca “acasă” este locul în care se va simți mereu în siguranță. Uneori este bine să-i povestești și despre “problemele” cu care te confruntai tu la școală, despre cum te-ai simțit și despre ce ai facut ca să depasești momentele mai dificile.
Sexul
Nu uita despre discuțiile despre sex: ce înseamnă, cum sa te protejezi, exemple, scenarii, povestește-i despre primele tale experiențe. Asta da provocare, nu-i așa? Adolescentul nu va dori să-i explici detaliat, dar va dori să afle ce emotii, trăiri și sentimente ai avut!
Limbajul si comportamentul
S-ar putea să fii șocat dacă auzi întâmplător cum discută uneori adolescentii între ei, folosind un limbaj mai “colorat”, expresii pe care sigur nu le găsești în dicționarul explicativ. Iar comportamentul? Of, Doamne. Doar nu asa ți-ai educat copilul… Ce poți să faci? Discută acasă cu el. Explică-i că e aproape adult și că acțiunile lui pot avea consecințe. Uneori nu se așteaptă la unele consecinte, dar pentru care sunt obligați să răspundă.
Site-urile/aplicațiile interzise
Lumea online-ului este plină de astfel de “provocări”. Adolescentul este curios, pentru că tu ii zici că sunt lucruri interzise, nu-i așa? Ce ai putea să faci? Să-i explici că internetul este fascinant și că poate învața multe de acolo, dar că trebuie să o facă responsabil. Și din nou, activitațile lui în lumea virtuală pot avea consecințe.
Sursă: superbebe.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News