Actualitate
Ce facilităţi acordă statul pentru persoanele care vor să adopte un copil
Persoana care adoptă un copil poate beneficia de o serie de facilităţi acordate prin lege. Recent, au fost făcute moficări la Legea nr.273/2004 privind procedura adopției.
Concediul de acomodare se acordă pentru cel mult 1 an, persoanei care adoptă sau, opțional, oricăror dintre soții familiei adoptatoare, care realizează venituri supuse impozitului pe venit.
Acest concediu include şi perioada încredințării copilului în vederea adopției.
De asemenea, mai are dreptul la o indemnizație lunară, raportată la indicatorul social de referință (500 lei), în cuantum de 3,4 ISR (1.700 lei).
Concediul și indemnizația lunară se acordă pe baza cererii persoanei îndreptățite, la care se anexează certificatul de grefă în baza căruia se execută hotărârea judecătorească de încredințare în vederea adopției, documentul care atestă mutarea copilului la adoptator/familia adoptatoare, înregistrat la direcția în a cărei rază administrativ-teritorială a fost protejat copilul, precum și dovada intrării efective în concediu sau a suspendării activității.
Drepturile de concediu şi indemnizaţie lunară se stabilesc și se acordă începând cu ziua următoare celei în care a fost pusă în executare hotărârea judecătorească de încredințare în vederea adopției.
Persoanele îndreptățite cărora li s-au stabilit aceste drepturi NU pot beneficia, în perioada concediului de acomodare, de drepturile acordate în OUG nr. 111/2010, adică:
– dreptul la concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap;
– indemnizaţia lunară în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei nașterii copilului.
– stimulent de inserție în cuantum lunar de 50% din cuantumul minim al indemnizației lunare.
În perioada în care beneficiază de indemnizația la adopţie, persoana îndreptățită are calitatea de asigurat în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, fără plata contribuției de asigurări sociale de sănătate.
Cererea și documentele doveditoare se depun și se înregistrează la agenția pentru plăți și inspecție socială județeană și a municipiului București în a cărei rază teritorială are domiciliul sau reședința persoana îndreptățită.
Calculul și plata indemnizației se fac de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, prin agențiile pentru plăți și inspecție socială județene și a municipiului București, și se achită, în funcție de opțiunea persoanei îndreptățite, în cont bancar sau la domiciliul acesteia.
Concediul de acomodare și plata indemnizației încetează începând cu ziua următoare celei în care se produce una dintre următoarele situații:
– a expirat perioada maximă de un an prevăzută pentru concediul de acomodare;
– la cererea persoanei îndreptățite;
– copilul a împlinit 18 ani;
– a avut loc decesul copilului;
– persoana îndreptățită care urma să adopte în calitate de persoană singură a decedat;
– a rămas definitivă hotărârea judecătorească privind revocarea încredințării în vederea adopției.
Concediul de acomodare și plata indemnizației se suspendă începând cu ziua următoare celei în care se produce una dintre următoarele situații:
– s-a dispus plasamentul copilului în regim de urgență;
– a fost pusă în executare hotărârea judecătorească privind revocarea încredințării în vederea adopției.
Asupra drepturilor, nu se datorează impozit și nici contribuțiile sociale obligatorii stabilite potrivit legii.
Perioada concediului de acomodare constituie perioadă asimilată stagiului de cotizare în vederea stabilirii indemnizațiilor de asigurări sociale de sănătate şi prestațiilor de asigurări sociale, precum şi pentru șomaj.
Pentru perioadele asimilate, la determinarea punctajului lunar al asiguratului, pentru stabilirea prestațiilor de asigurări sociale din sistemul public de pensii se utilizează 25% din câștigul salarial mediu brut lunar din perioadele respective.
Perioada concediului de acomodare constituie vechime în muncă, în serviciu și în specialitate, care se are în vedere la stabilirea drepturilor ce se acordă în raport cu aceasta.
Angajatorii au obligația de a acorda salariatului sau, după caz, salariaților soț și soție care adoptă timp liber pentru efectuarea evaluărilor impuse de obținerea atestatului și realizarea potrivirii practice, fără diminuarea drepturilor salariale, în limita a maximum 40 de ore pe an.
Timpul liber se acordă pe baza cererii solicitantului, la care se anexează calendarul întâlnirilor sau, după caz, programul de vizite, întocmite de direcția competentă.
sursa: legestart.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News