Connect with us
Publicitate

Eveniment

Cele mai „gălăgioase” zone din Alba Iulia. Peste 400 de sesizări înregistrate la poliţie, în ultimele trei luni, pentru tulburarea liniştii publice

Publicat

Alba Iulia este considerat, în general, un oraş liniştit. Însă, mai ales în perioada estivală, programul unor localuri sau predispoziţia spre distracţie a unor tineri tulbură liniştea în zone rezidenţiale unde, de obicei, cetăţenii ţin la orele de odihnă. Având în vedere că mai mulţi locuitori ne-au relatat că sunt nevoiţi să asculte preferinţele muzicale ale vecinilor la cele mai nepotrivite ore sau activitatea anumitor terase sau baruri, deschise în zone de locuinţe deranjează liniştea oamenilor, am solicitat o situaţie Inspectoratului Judeţean de Poliţie Alba, pentru a vedea unde au fost înregistrate în ultima perioadă cele mai multe sesizări. Potrivit unei analize a cazurilor de tulburare a ordinii şi liniştii publice prezentate de poliţişti, în perioada aprilie-iunie 2013, aceştia au fost chemaţi să intervină în 449 astfel de situaţii, semnalate prin 112.

Potrivit situaţiei prezentate de IPJ Alba, în luna mai au fost înregistrate 170 de sesizări, în luna iunie 149 sesizări, iar în luna aprilie 130 sesizări. Majoritatea cazurilor semnalate au fost în weekend, în zilele de vineri (87) şi sâmbătă (70) iar cele mai puţine în zilele de marţi (46).

Locuitori din Alba Iulia au sunat la 112, ca să sesizeze cazuri de tulburare a liniştii şi ordinii publice, în perioada amintită, mai ales între orele 22.00-24.00 (în medie 45 de sesizări). Cele mai puţine cazuri au fost semnalate dimineaţa, între orele 5.00 şi 6.00 (2 sesizări).

Din punct de vedere al zonelor considerate cele mai „gălăgioase”, în ordinea sesizărilor, se regăsesc Bulevardul Transilvaniei (37 sesizări), unde funcţionează majoritatea teraselor din cartierul Cetate, Revoluţiei (28 sesizări), dar şi Vasile Goldiş (25 sesizări), Arnsberg (24 sesizări), Calea Moţilor (18 sesizări), Încoronării (16 sesizări) şi Alexandru I. Cuza (16 sesizări). Poliţiştii au fost chemaţi să intervină şi pe strada Livezii (14 sesizări), Vasile Alecsandri (10 sesizări), Eleşteului (10 sesizări), Mihai Viteazu (9 sesizări) şi câte opt sesizări pe arterele Vânătorilor, Tudor Vladimirescu, Republicii, Gladiolelor, Cloşca, 1 Decembrie.

Potrivit analizei, majoritatea acestor sesizări, înregistrate în trimestrul II al acestui an, pe raza municipiului Alba Iulia, au vizat fapte de tulburare a ordinii şi liniştii publice din cauza muzicii, dar au fost şi cazuri în care certurile, scandalurile în locuinţe sau localuri publice au ajuns în atenţia oamenilor legii.

Cum puteţi acţiona şi care sunt sancţiunile pentru cei care tulbură liniştea şi ordinea publică

Cei care sunt într-una din situaţiile în care consideră că dreptul la linişte nu le este respectat au la dispoziţie mai multe opţiuni. Pe lângă anunţarea acestor cazuri la 112, pot formula o plângere scrisă, pot formula o sesizare (petiţie scrisă), se pot adresa personal sau prin telefon, la sediul Poliţiei Municipiului Alba Iulia.

În urma sesizării, echipe de cercetare se deplasează la faţa locului, verifică dacă se confirmă situaţia şi pot aplica sancţiune contravenţională potrivit prevederilor Legii 61 din 1991, articolul 3 punctul 25, privind tulburarea fără drept a liniştii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă. Amenzile sunt de la 200 de lei la 1.000 de lei. De asemenea, se pot formula avertismente sau oamenii legii au posibilitatea de a sesiza autorităţile administrative care au emis autorizaţia de funcţionare, de exemplu în cazul teraselor sau barurilor , privind nerespectarea regulilor.

Legea 61/1991

Art. 3 pct. 1 – săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, ameninţări cu acte de violenţă împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordine aşi liniştea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora sau instituţiilor.
Art. 3 pct. 24– provocarea sau participarea efectivă la scandal în locuri sau localuri publice;
Art. 3 pct. 25 – tulburarea fără drept a liniştii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă;
Art. 3 pct. 26 – tulburarea liniştii locatarilor între orele 22.00-08.00, prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui instrument ce produce zgomot în localuri publice, locuinţe sau în vecinătatea acestora.

Legea 69 din 10 aprilie 2002

Art. 321. – Fapta persoanei care, în public, săvârşeşte acte sau gesturi, proferează cuvinte ori expresii, sau se dedă la orice alte manifestări prin care se aduce atingere bunelor moravuri sau se produce scandal public ori se tulbură, în alt mod, liniştea şi ordinea publică, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.

Dacă prin fapta prevăzută la alin. 1 s-au tulburat grav liniştea şi ordinea publică, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.”

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate