Connect with us
Advertisement

Eveniment

CNSAS cere instanței „stabilirea calității de colaborator al Securității” pentru Mugur Isărescu. Ce legături ar fi avut cu DIE

Publicat

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a trimis la Curtea de Apel București acțiunea în constatare pentru stabilirea calității de colaborator al Securității pentru guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Jurnalista Emilia Șercan a scris un articol complex despre Mugur Isărescu (67 de ani), în care afirmă, mai mult decât atât: acesta ar fi fost ofiţer acoperit în cadrul Institutului de Economie Mondială (IEM) – Mugur Isărescu, ofiţer deplin conspirat. Reţeaua DIE de la Institutul de Economie Mondială.

El ar fi fost recrutat ca ofiţer în 1971, când se pregătea să-şi finalizeze studiile de la Academia de Ştiinţe Economice, şi în acelaşi an a fost angajat la IEM.

  • Un comunicat al CNSAS dat publicității pe 9 iunie face referire la punctul 3 la „ Note de Constatare – Colaboratori ai Securităţii: Colegiul a aprobat Nota de Constatare şi a dispus introducerea la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti a acţiunii în constatare pentru stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii, pentru următoarea categorie de persoane: – art. 3 lit. q (guvernatorul Băncii Naţionale a României, preşedinte, vicepreşedinte de bancă şi membrii consiliului de administraţie din sectorul bancar) – 1 persoană”.

Mai multe surse din instituție au confirmat pentru Ziare.com că acest punct trei se referă la guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Ziare.com precizează că a încercat să obțină un punct de vedere de la Mugur Isărescu, dar deocamdată acesta nu a transmis niciun mesaj.

În urmă cu trei ani, România liberă a scris că Mugur Isărescu a fost colaborator al Securității sub numele de cod „Manole”.

”1971 a fost primul an, potrivit surselor noastre, în care Securitatea a recrutat studenţi ce urmau să absolve Facultatea de Comerţ Exterior din cadrul ASE, cu scopul de a-i infiltra ca ofiţeri acoperiţi la Institutul de Economie Mondială.

La vremea respectivă, absolvenţii erau obligaţi să meargă în provincie pentru un stagiu de doi ani. La cererea DIE, primul-ministru al României, Ion Gheorghe Maurer, a semnat o derogare de la această regulă pentru patru studenţi de la Facultatea de Comerţ Exterior, astfel încât, după absolvire, aceştia să poată fi încadraţi direct la IEM.

Primul selectat şi inclus pe lista DIE a fost Eugen Dijmărescu, studentul cu cea mai mare medie din promoţia sa. După 1990, el avea să devină, printre altele, ministru de Finanţe şi viceguvernator al BNR.

Sursele noastre afirmă că Mugur Isărescu nu s-a aflat printre opţiunile iniţiale, însă pentru el a intervenit colonelul Victor Dorobanţu, comandantul Centrului de Cifru şi Comunicaţii Cifrate din DIE.

În anii ’60, Dorobanţu fusese coleg la Ambasada României din Washington cu Mihai Croitoru, cumnatul lui Mugur Isărescu, între familiile lor legându-se o strânsă prietenie.

Aceleaşi surse susţin că Victor Dorobanţu a intervenit la ofiţerul DIE care se ocupa de selecţia viitorilor absolvenţi de ASE. Pentru a-i mări şansele, Dorobanţu l-a prezentat pe Mugur Isărescu ca fiind „nepotul său” şi a insistat să se numere printre cei patru studenţi aleşi.

Isărescu a fost a cincea persoană pe lista absolvenţilor Facultăţii de Comerţ Exterior care au fost selectaţi pentru a deveni ofiţeri acoperiţi ai spionajului extern la Institutul de Economie Mondială” – fragment din articolul Emilie Șercan.

Potrivit aceluiași articol, Isărescu s-ar fi lăsat recrutat ca informator pentru a nu se desconsipira ca agent.

Surse: Europa liberă, Pressone.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement