Connect with us
Advertisement

Actualitate

Comercianţii care nu limitează risipa alimentară riscă amenzi de până la 10.000 de lei, din luna mai. Ce prevede legea

Publicat

alimente4Legea care obligă operatorii economici din sectorul agroalimentar să întreprindă măsuri de prevenire și diminuare a risipei alimentare va intra în vigoare la 21 mai. Firmele care nu respectă prevederile pot primi amenzi contravenţionale între 1.000 şi 10.000 de lei, diferenţiate în funcţie de tipul societăţii – microîntreprinderi, întreprinderi mici şi mijlocii sau întreprinderi mari.

Potrivit Legii nr. 217/2016 privind diminuarea risipei alimentare, operatorii economici din sectorul agroalimentar sunt obligaţi să întreprindă măsuri de prevenire a risipei alimentare.

Aceste măsuri se desfășoară conform ierarhiei de prevenire a generării deșeurilor alimentare, astfel:

– măsuri de responsabilizare pentru diminuarea risipei alimentare pe lanţul agroalimentar, începând cu producţia, procesarea, depozitarea, distribuţia, comercializarea, ajungând până la consumatorul final, inclusiv în sectorul de industrie hotelieră şi al serviciilor alimentare

– măsuri privind vânzarea cu preţ redus a produselor aflate aproape de expirarea datei-limită de consum

– măsuri privind transferul alimentelor prin donare sau sponsorizare, pentru consumul uman, dar aflate aproape de expirarea datei-limită de consum, către entităţi, devenite operatori din sectorul agroalimentar ca urmare a înregistrării la ANSVSA, cu obligaţia respectării prevederilor legale cu privire la condiţiile de igienă, inclusiv cerinţele privind temperatura pe perioada depozitării şi transportului, precum şi la etichetarea corespunzătoare

– măsuri pentru direcţionarea subproduselor nedestinate consumului uman conform Regulamentului (CE) nr. 1.774/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului din 3 octombrie 2002 de stabilire a normelor sanitare privind subprodusele de origine animală care nu sunt destinate consumului uman, categoria a 3-a pentru consumul unor categorii de animale, în condiţiile prevăzute de legislaţia sanitar-veterinară în vigoare privind eliminarea subproduselor de origine animală

– măsuri pentru direcţionarea produselor agroalimentare devenite improprii consumului uman sau animal prin transformarea în compost

– măsuri pentru direcţionarea produselor agroalimentare devenite improprii consumului uman sau animal în vederea valorificării lor prin transformare în biogaz

– măsuri privind dirijarea către o unitate autorizată de neutralizare a produselor rămase după parcurgerea etapelorde mai sus

Direcționarea alimentelor aflate aproape de expirarea datei – limită de consum, provenite din donații sau sponsorizări, se face către operatorii din sectorul agroalimentar prevăzuți în lege, acestora fiindu-le interzisă comercializarea în orice mod a alimentelor către alți operatori din sectorul alimentar sau direct consumatorului final, prevede actul normativ.

Asociațiile și fundațiile care funcționează în baza Ordonanței Guvernului 26/2000, precum și întreprinderile sociale care funcționează în baza Legii 219/2015, care devin operatori în sectorul agroalimentar, pot comercializa alimentele aflate aproape de expirarea datei – limită de consum dacă își desfășoară activitatea în domeniul asistenței sociale.

Operatorii economici care încalcă una dintre măsurile de mai sus riscă amendă contravenţională astfel:

– de la 1.000 lei la 3.000 lei, pentru microîntreprinderi

– de la 3.000 lei la 6.000 lei, pentru întreprinderi mici şi mijlocii

– de la 6.000 lei la 10.000 lei, pentru întreprinderi mari

Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către reprezentanţii împuterniciţi ai autorităţilor cu atribuţii de control în domeniul agroalimentar.

sursa: legestart.ro, dreptonline.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement