Connect with us
Advertisement

Actualitate

Comisia Europeană dă în judecată România la CJUE. Țara noastră nu și-ar fi îndeplinit obligația de a-și actualiza legislația privind deșeurile

Publicat

comisia europeana Comisia Europeană a decis să trimită România în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene, într-o procedură de infringement, pentru că țara nu și-ar fi îndeplinit obligatia de a-și actualiza legislația națională privind deșeurile conform unei directive a UE.

Potrivit unui comunicat al Comisiei, remis HotNews, executivul european susține că România nu și-a îndeplnit „obligația de a revizui și adopta planul național de gestionare a deșeurilor și programul de prevenire a generării de deșeuri, în conformitate cu obiectivele Directivei-cadru privind deșeurile (Directiva 2008/98/CE) și ale economiei circulare”.

„În pofida avertismentelor anterioare din partea Comisiei, autoritățile române nu și-au îndeplinit obligația de a revizui și actualiza planul național de gestionare a deșeurilor și programul de prevenire a generării de deșeuri. Această revizuire ar fi trebuit să aibă loc cel târziu în 2013. Comisia a inițiat procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor în septembrie 2015 și a trimis României un aviz motivat în mai 2016, solicitându-le autorităților să adopte rapid aceste instrumente de baza prevăzute de legislația în materie de deșeuri”, susține Bruxelles-ul.

Directiva-cadru privind deseurile (Directiva 2008/98 / CE) urmărește protejarea mediului și a sănătății umane prin prevenirea sau reducerea impactului negativ al producerii și gestionării deșeurilor și prin reducerea impactului global al utilizării resurselor și prin îmbunătățirea eficienței acesteia.

În conformitate cu directiva, statele membre trebuia să adopte planuri naționale de gestionare a deșeurilor până la 12 decembrie 2010 și programe de prevenire a generării deșeurilor până la 12 decembrie 2013.

Aceste planuri și programe trebuie să vizeze reducerea impactului deșeurilor asupra sănătății umane și a mediului și îmbunătățirea eficienței utilizării resurselor în întreaga UE. Ele reprezintă, de asemenea, o cheie pentru accesarea fondurilor europene și stabilirea cadrului pentru dezvoltarea unei infrastructuri durabile de gestionare a deșeurilor. Statele membre trebuie să își reevalueze planurile de gestionare a deșeurilor cel puțin o dată la șase ani și să le revizuiască, după caz.

România este unul dintre statele membre cu cele mai slabe performanțe în ceea ce privește gestionarea deșeurilor solide municipale, cu cea mai mare rată de depozitare a deșeurilor la gropile de gunoi, de 72%, cu mult peste media UE de 25,6%, conform datelor Comisiei Europene de la nivelul anului 2015.

Tot joi Comisia Europeană a decis să trimită și Slovenia în fața justiției UE, pentru faptul că această țară „nu a închis și nu a reabilitat 28 de depozite ilegale de deșeuri care reprezintă un risc grav pentru sănătatea umană și pentru mediu”.

În ceea ce priveşte judeţul Alba, proiectarea și execuția lucrărilor de închidere a șapte depozite neconforme din mediul urban a fost inclusă în 2014, în proiectul “Sistem de management integrat al deşeurilor”, cu o valoare totală de aproximativ 48,7 milioane lei. Procedura s-a referit la închiderea depozitelor de deșeuri din municipiile Alba Iulia, Blaj și Aiud, respectiv din orașele Abrud, Cîmpeni, Ocna Mureș și Cugir.

Lucrările la Centrul de management integrat al deşeurilor de la Galda de Jos, inclus în proiectul “Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Alba” au început în 16 martie 2015 şi ar urma să fie finalizate în septembrie 2017. Valoarea finală a contractului pentru centrul de deşeuri este de 86.767.413,14 lei fără TVA, potrivit datelor transmise de CJ Alba.

Reamintim că „Sistemul de management integrat al deşeurilor în judeţul Alba” este un proiect cu o valoare totală de 60.257.187 euro (261.998.250 lei), din care cheltuieli eligibile fără TVA 42.204.680 euro (205.245, 947 lei). Investiţia este finanţată din fonduri CE, alocaţii bugetare, fonduri proprii.

Vezi Depozitul ecologic de deşeuri de la Galda de Jos va fi operațional în septembrie 2017. Scumpiri și explicații optimiste de la Consiliul Județean Alba

Acum sunt în derulare procedurile de concesionare a delegării operării instalațiilor de gestionare a deșeurilor municipale în cadrul Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor în județul Alba, aprobarea regulamentului serviciului de salubrizare, a indicatorilor de performanță și a nivelului penalităților aferente serviciului public de salubrizare.

Gestionarea deşeurilor în judeţul Alba a fost şi este subiect controversat, fiind sesizate întârzieri în lucrările la rampa de gunoi de la Galda de Jos sau probleme de nesincronizare privind închiderea depozitelor neconforme şi deschiderea celui nou, în urma cărora a fost declanşată o adevărată „criză a deşeurilor”. Localităţi din Alba au rămas cu gunoailele neridicate, după ce un operator de salubritate a renunţat să ofere serviciile pe care le furniza, motivând costuri prea mari şi ineficienţa economică, iar în alte cazuri cetăţenii plătesc preţuri mai mari, cauzate de transportul deşeurilor în locaţii mai îndepărtate.

sursă: hotnews.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement