Confesiunile unei eleve de clasa XI-a din Sebeș. Mesaj adresat profesorilor scris la unul dintre subiectele simularii examenului de Bac

În această săptămână, elevii de clasa a XI-a și a XII-a au trecut prin emoțiile simulării examenului de bacalaureat. Pentru unii, subiectele au fost rezolvate pentru a-şi testa cunoştinţele, iar pentru alții a fost momentul potrivit să transmită un mesaj profesorilor care, zilnic, timp de 50 de minute le marchează viața într-un fel sau altul. Pentru o elevă de clasa a XI-a de la un liceu din Sebeș, simularea la Limba și Literatura Română, mai exact subiectul III a fost momentul confesiunii. Textul scris de tânără a fost postat pe blogul personal al unui profesor de la Liceul Tehnologic din Sebeș, Ovidiu Ivancu, fiind și cel care i-a corectat lucrarea.

Dacă în viața de zi cu zi, adulții sunt cei care atrag atenția tinerilor, în această scrisoare deschisă, eleva vrea să le transmită profesorilor să nu uite că atunci când pășesc în clasă îi așteaptă niște suflete care tânjesc „după o privire încurajatoare”.

Ovidiu Ivancu este profesor de Limba și Literatura Română la Liceul Tehnologic din Sebeș şi a considerat că acest text merită să fie cunoscut de toți colegii lui de breaslă. Pe blogul lui personal scrie că în textul elevei regăsește „multe dintre erorile pe care le comit eu însumi în fața claselor la care predau”. Spune că este „o încurajare publică adresată elevilor mei; dacă au astfel de opinii (acestea sau altele), aș fi bucuros să le ascult”.

Povestea acestei scrisori deschise începe luni, 3 martie, când elevii de clasa a XI-a și a XII-a au susținut proba la Limba și Literatura Română în cadrul simulării examenului de Bac. Cei de clasa a XI-a au avut de prezentat la subiectul III relația dintre două personaje ale unei comedii. O elevă din Sebeș a scris în câteva fraze relația dintre un profesor și un elev, care reiese a fi demnă de o dramă, și nici pe aproape de o comedie.

Chiar dacă știa că tot ce scrie nu va fi punctat, iar nota nu îi dădea nicio satisfacție, eleva și-a încercat norocul și speră ca, măcar într-o zi, 50 de minute din viața dirigintei să îi fie acordate ei și colegilor.

Textul scris de tânăra  din Sebeș, care i-a ajuns la suflet profesorului Ivancu sună cam așa:

„Nu am studiat comedia la clasă, dar pot să prezint relația între un elev și oricare profesor. Nu vreau să generalizez, așa că o să profit de ocazia asta și o să spun un secret.

Nu mă interesează atât de mult materia pe care o predă cineva, cât mă interesează omul din fața mea. Am o profesoară care, în cele 50 de minute petrecute la clasă pe săptămână, nu zâmbește absolut deloc. Sunt aproape doi ani de când se întâmplă asta și la un moment dat prezența ei a devenit epuizantă. Am ajuns să fac tot posibilul să-i evit orele, astfel încât să evit depresia în care intru după oră. Sunt o persoană mai sensibilă, totul în jur mă afectează. Doamna dirigintă a intrat la oră într-o zi și, după ce s-a uitat puțin la noi, ne-a cerut să nu mai fim atât de veseli. Poate că exagerez, poate o să mă aleg cu o pedeapsă mare pentru tot ce-am scris aici. Dar a fost o vreme în care și dumneavoastră ați trăit adolescența, știți cum e. Poate vă aduceți aminte de momentele de tristețe sau de pasele proaste. Țin să vă anunț că există și acum, iar data viitoare, când o să mergeți într-o clasă, uitați-vă mai atent la sufletele prezente și nu uitați că nu pentru toți e ușor și uneori tot ce ne lipsește e o privire încurajatoare. Știu că fericirea nu e o materie și nu doriți să predați așa ceva.

Ne amintim de fiecare om care a trecut prin liceu; vrem să ne amintim de bine. Nu o să-mi amintesc definiția romanului sau a schiței, dar o să-mi aduc aminte de acea zi în care v-ați permis să lăsați materia deoparte pentru a ne cunoaște, pentru a ne aminti că nu e prea târziu să vedem ființa umană”.

Și pentru că orice scrisoare merită și un răspuns, profesorul de Limba și Literatura Română a luat acest text ca fiind unul adresat lui. A vrut să îi transmită elevei următoarele:

„Da, știm cum e adolescența, însă o cunoaștem acum doar teoretic. Memoria noastră e ușor disfuncțională; ne imaginăm întotdeauna că am fost adolescenți mai responsabili decât voi, ne închipuim că toată adolescența noastră a fost petrecută prin biblioteci, că eram cuprinși de o sete nemărginită de cunoaștere. Dacă am fi sinceri cu noi înșine, ar trebui să admitem că nu eram deloc așa. Așadar, învață să îți ignori profesorii atunci când îți cer să nu mai fii veselă. Învață să fii selectivă. Nu te împovăra cu propriile noastre depresii, atunci când, nemaireușind să le facem față, le aducem în fața clasei. Sensibilitatea e o calitate și dacă vreunul dintre noi, profesorii, îți spune că nu e așa, ignoră-l! Fără agresivitate, fără revoltă exterioară, doar cu zâmbetul superior al aceluia care înțelege că noi, profesorii, avem automatismele noastre, rigiditățile noastre.  

Nicio pedeapsă nu trebuie să te facă să-ți pierzi libertatea interioară de a gândi așa cum vrei, așa cum crezi! Limba și Literatura Română, ai dreptate, nu se reduce la definiția romanului și a schiței. Trebuie să vi le dictăm în caiete pentru că unii consideră că ele sunt esențiale și le-au trecut în programa de bacalaureat. Literatura română e un obiect care trebuie să îți stimuleze sensibilitatea, nu s-o inhibe. Dacă nu reușim să o predăm așa, înseamnă că noi suntem cei vinovați, nu materia în sine. Dacă suntem și preferăm să ne comportăm ca niște dinozauri, nu ne lua în seamă! Dinozaurii își imaginează că lumea le aparține, însă, în cele din urmă, ea aparține celor ca tine!

Fericirea nu poate fi predată de către noi. Prin natura meseriei, prin faptul că trebuie să ne ducem existența cu salarii cuprinse între 200 și 400 de euro (lucru de care voi nu vă faceți vinovați!) și, nu în ultimul rând, prin faptul că, pur și simplu, suntem mai bătrâni, noi ne aflăm în situația nu de a preda fericirea, ci de a o învăța de la voi. De data asta, voi sunteți profesorii! Dacă vedeți că suntem prea încăpățânați ca să învățăm ceva de la voi, procedați așa cum facem și noi. Treceți-ne câte un doi în catalogul vostru personal, încercați să ne faceți să înțelegem ceva, iar dacă nu vom reuși, lăsați-ne corigenți și mergeți mai departe! Lumea noastră e aproape de apus, a voastră abia dacă a trecut de răsărit”.