Eveniment
Congresul PNL: Ce funcţii „la centru” vânează liberalii din Alba. Organizaţia îl sprijină pe Klaus Iohannis la conducerea partidului
Liberalii din Alba participă vineri, la congresul extraordinar al PNL, de la Palatul Parlamentului, unde vor vota pentru aprobarea noii forme a Statutului partidului, iar sâmbătă, în cadrul congresului ordinar, vor susţine candidatura liderului de filială, Teodor Atanasiu pentru funcţia de preşedinte, respective cea a lui Klaus Iohannis pentru cea de preşedinte.
De asemenea, pentru funcţii de membri în Comisia de Onoare şi Arbitraj, dintre liberalii din Alba mai participă cu candidaturi Cosmin Sularea şi Adrian Negruţiu (membri BPL PNL Alba Iulia).
În noul Statut al partidului, este eliminată apartenenţa PNL la ALDE, creşte numărul membrilor Biroului Politic şi se instituie mecanisme de control în cazul miniştrilor şi demnitarilor susţinuţi de partid.
Proiectul noului Statut al PNL, adoptat în comisia internă de specialitate din partid, va fi supus votului în cadrul şedinţei Delegaţiei Permanente de vineri şi ulterior în Congresul PNL.
Din cei 31 de vicepreşedinţi, care vor fi aleşi în mod uninominal în cadrul Congresului, 15 vor avea competenţe executive pentru a se ocupa de domenii specifice. Pentru aceste funcţii sunt înscrişi 57 de candidaţi, inclusiv liderul liberalilor din Alba, Teodor Atanasiu.
Atribuţiile acestora urmează a fi aprobate în prima şedinţă a Delegaţiei Permanente, la propunerea Biroului Politic Naţional, iar ceilalţi 16 vicepreşedinţi vor primi atribuţii în coordonarea activităţilor filialelor PNL, prin decizia BPN.
Din cadrul Biroului Politic Naţional, pe lângă preşedintele PNL, secretarul general şi cei 31 de vicepreşedinţi, mai fac parte ca membri de drept având calitatea de membru de partid: prim-ministrul, miniştrii, preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, preşedinţii filialelor PNL, liderii şi viceliderii grupurilor parlamentare ale PNL, membrii Birourilor Permanente ale Parlamentului, preşedinţii comisiilor parlamentare permanente, preşedinţii consiliilor judeţene, primarii din municipiile reşedinţă de judeţ, de sector şi primarul general al Municipiului Bucureşti, preşedintele TNL, OFL, Clubul Studenţilor Liberali şi Liga Aleşilor Locali, foştii preşedinţi ai PNL care sunt membri ai partidului şi trezorierul.
Conform documentului, secretarul general al PNL nu va mai fi ales de Congres, ci va fi numit de Biroul Politic Naţional, la propunerea preşedintelui PNL.
Pentru funcţia de preşedinte al PNL sunt două candidaturi: Klaus Iohannis şi Ioan Ghişe.
Potrivit unor surse din PNL, poziţia de secretar general este dorită de preşedintele CJ Ilfov, Marian Petrache.
Alţi candidaţi pentru funcţia de vicepreşedinte al PNL: Dan Motreanu (fost vicepreşedinte PNL Alba, deputat de Călăraşi), Norica Nicolai, Cristina Pocora (purtător de cuvânt al PNL), Aristotel Căncescu (preşedintele CJ Braşov), Varujan Vosganian, Sorin Frunzăverde şi Marcel Vela (Caraş Severin), Ludovic Orban, Sorin Roşca Stănescu, Alina Gorghiu, europarlamentarul Eduard Hellvig, Mihăiţă Calimente (deputat), Răducu Filipescu (preşedintele CJ Călăraşi), Dumitru Marian Tomoiagă (Arad), Cornel Popa (PNL Bihor) Lucia Varga (Bihor), Stelian Dolha (Bistriţa Năsăud), Florin Ţurcanu (Botoşani), Vasile Varga (Brăila), Iulian Dumitrescu (senator), Norica Nicolai, Marius Petre Nicoară (senator), Radu Zlati (deputat), Mihai Voicu (Dolj), Victor Paul Dobre (deputat, Galaţi), Vasile Mustăţea (preşedintele CJ Giurgiu), Lucian Iliescu (senator), Dian Popescu (senatori, Gorj), Mircea Moloţ (Hunedoara), Constantin Sava (primar Urziceni), Cristian Adomniţei (Iaşi), Mircea Dolha (Maramureş), Virgil Popescu (Mehedinţi), Ciprian Dobre (Mureş), Iulian Luca (Neamţ), Gigel Ştirbu (Olt), Mircea Roşca şi Virgil Guran (Prahova), Silviu Zetea (Satu Mare), Eugen Pop şi Valeriu Crişan (Sălaj), Mircea Cazan (Sibiu), Marin Almăjanu (Teleorman), Cristian Buşoi şi Nicolae Robu (Timiş), Octavian Motoc (Tulcea), Nelu Tătaru şi Corneliu Bichineț (Vaslui), Cristian Buican (Vâlcea), Nini Săpunaru (Vrancea), Vlad Nistor, Adrian Neacșu (Sector 2), Florin Alexe (Sector 3), Tudor Barbu (Sector 4), (Sector 5) şi Rareş Mănescu (Sector 6).
În cazul preşedintelui PNL, Statutul este completat cu prevederea conform căreia „în cazul vacantării funcţiei de preşedinte al PNL, responsabilităţile acestei funcţii se asigură de către un vicepreşedinte ales de Congres, desemnat prin vot de către BPN”. „În situaţia în care preşedintele este în imposibilitatea de a-şi exercita, din motive obiective şi temporare, funcţia, responsabilităţile acestei funcţii se asigură de către secretarul general”, se stipulează în document.
În Statutul PNL este menţinută prevederea conform căreia Delegaţia Permanentă este cea care „desemnează candidatul PNL la funcţia de Preşedinte al României„.
Apartenenţa PNL la ALDE este eliminată, dar nu este introdusă apartenenţa la PPE
Din proiectul de Statut al PNL este eliminată prevederea conform căreia partidul este membru al Alianţei Liberalilor şi Democraţilor Europeni (ALDE), dar este menţinută apartenenţa la Internaţionala Liberală. În schimb, nu este precizată apartenenţa la vreo altă familie politică europeană, cum ar fi PPE.
De asemenea, noul Statut restrânge posibilitatea ca semnul permanent, semnul electoral, culorile şi drapelul partidului să poată fi modificate de vreun alt for de conducere a PNL în afara Congresului.
Astfel, conform actualului Statut, aceste elemente de identificare ale PNL pot fi schimbate în Delegaţia Permanentă, forul care se reuneşte între congresele partidului. Potrivit noului Statut, semnul permanent, semnul electoral, culorile şi drapelul PNL pot fi modificate numai de Congresul partidului.
De asemenea, documentul este completat cu prevederea conform căreia „foştii preşedinţi PNL, de la nivel local, membri ai Partidului Naţional Liberal, sunt membri de drept ai Biroului Politic Local, dacă îşi exprimă în scris această solicitare şi dacă primesc acordul Delegaţiei Permanente„.
Totodată, este instituită interdicţia de a reveni în PNL, pentru un an, aplicată în prezent celor excluşi din partid şi în cazul celor care au demisionat din PNL.
În plus, noul Statut instituie înfiinţarea la nivelul fiecărei filiale a PNL a Cluburilor Liberale pentru Mediul de Afaceri, Organizaţiilor Pensionarilor Liberali şi a Cluburilor Elevilor Liberali.
De asemenea, devin „membri de drept şi au calitatea de vicepreşedinte al Biroului Politic Teritorial parlamentarii aleşi în judeţ sau municipiul Bucureşti, preşedintele Consiliului Judeţean, primarul municipiul reşedinţă de judeţ sau cel de sector”.
În cazul atribuţiilor Delegaţiei Permanente a PNL, este adăugată posibilitatea ca, la propunerea Biroului Politic Naţional, prin derogare de la prevederile Statutului, să poată „coopta în funcţii de conducere ale PNL personalităţi ale vieţii politice, sociale, economice, culturale”.
Parlamentarii PNL vor beneficia de reguli stricte pentru controlul activităţii miniştrilor
În cadrul PNL este înfiinţat un organism unic privitor la grupul parlamentar al partidului, compus din toţi senatorii, deputaţii şi europarlamentarii partidului, având rolul de a „promova politica partidului”.
„Membrii Grupului Parlamentar nu pot exprima, în dezbaterile parlamentare, poziţii divergente liniei politice a partidului”, se arată în document.
În plus, sunt instituite reguli stricte în ceea ce priveşte activitatea prim-ministrului, a miniştrilor, ori secretarilor de stat.
„Cel puţin lunar, prim-ministrul/viceprim-ministrul/miniştrii PNL prezintă grupurilor parlamentare ale PNL din Senat şi Camera Deputaţilor o informare privind activitatea desfăşurată şi strategia viitoare. Atunci când un ministru, secretar de stat sau orice alt reprezentant susţinut de PNL în administraţia publică centrală este invitat la şedinţa grupurilor parlamentare ale PNL, prezenţa sa devine obligatorie. În caz de forţă majoră, întâlnirea poate fi amânată o singură dată. Secretarii de stat şi subsecretarii de stat, precum şi cei care deţin funcţiile asimilate acestora au obligaţia de a se prezenta lunar sau ori de câte ori sunt invitaţi, în comisiile de specialitate ale PNL pentru a dezbate politicile publice ale ministerelor în cauză”, precizează noua formă a Statutului.
Mai mult, „miniştrii PNL nu vor înainta niciun proiect de lege cu impact economic/social sau altă măsură la nivel guvernamental cu impact economic/social fără consultarea grupurilor parlamentare ale PNL din Senat şi Camera Deputaţilor. În cazul în care există un dezacord între miniştri şi grupurile parlamentare în ceea ce priveşte promovarea unui act normativ cu impact economic/social, situaţia va fi supusă analizei şi deciziei Biroului Politic Naţional”.
Citeşte şi VIDEO | Mircea Hava și Teodor Atanasiu au făcut primul pas spre fuziunea dreptei: „Noul partid va echilibra scena politică românească”
Crin Antonescu a precizat joi că ipoteza candidaturii lui Klaus Iohannis la prezidenţiale „se conturează din ce în ce mai serios”, însă sunt necesare evaluări din partea unor profesionişti care să stea la baza strategiei de campanie.
„Klaus Iohannis porneşte favorit, pentru că eu nu văd din toate grupurile din dreapta cine anume ar avea ceva ireconciliabil să nu-l accepte pe Klaus Iohannis reprezentant al său în această bătălie. Pe de altă parte, aducerea electoratului de dreapta mai înseamnă ceva, nu doar acordul politic, actorilor politici, înseamnă şi capacitatea acestui competitor, candidatul, şi a echipei din jurul său, de a stârni o anumită efervescenţă, o anumită emoţie (…) Întotdeauna dreapta aşa a câştigat, când a câştigat. O mobilizare din asta, printr-o anumită efervescenţă. Or, chestiunea asta nu o mai creezi doar din faptul că superi pe cât mai puţini, trebuie să scoţi din casă pe cât mai mulţi”, a mai explicat fostul lider PNL.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News