Actualitate
Contract de 5 ani pentru plata CAS până la pensie. Proiect legislativ, la Senat
Parlamentarii propun ca persoanele care nu au calitatea de pensionari și care nu au fost asigurate în sistemul public de pensii să poată să încheie un contract de asigurare cu casa teritorială de pensii, pentru maxim 5 ani, și să plătească contribuția de asigurări sociale pentru a îndeplini perioada de cotizare de 35 de ani, cerută la vârsta de pensionare.
Propunerea legislativă privind modificarea Art.2, alin.(1), Art.3 din Legea nr.186/2016 privind unele măsuri în domeniul asigurării unor categorii de persoane în sistemul public de pensii și a Art.2, alin.(1) şi Art.5, alin.(3) din Anexa: Contract de asigurare socială, a fost înregistrată la Senat pentru dezbatere în data de 16 mai. Proiectul a fost inițiat de un grup de senatori PNL, printre care și senatorul de Alba, Alexandru Pereș.
Parlamentarii susțin, în expunerea de motive, că se creează, prin această măsură, o oportunitate pentru persoanele care nu au calitatea de pensionari, care nu au fost asigurate în sistemul public de pensii, să poată îndeplini perioada de cotizare necesară pentru contribuția de asigurări sociale, de 35 de ani.
„Crearea acestui cadru legal este necesară având în vedere principiul egalității de tratament pentru toți și ținând cont de existența a numeroase solicitări din partea unor cetățeni români din țară și străinătate privind asigurarea la sistemul public de pensii, în scopul de a evita excluderea socială a unor categorii de persoane care în prezent nu pot accede la pensie întrucât nu îndeplinesc toate condițiile cu privire la stagiul de cotizare”, mai arată inițiatorii în expunerea de motive a proiectului.
Contractul pentru plata CAS va fi încheiat pentru 5 ani, iar contribuabilul va achita contribuția pentru condiții normale de muncă.
Potrivit proiectului, perioada de timp pentru care se poate efectua plata contribuției de asigurări sociale pentru o perioadă de 5 ani, începând cu 2001 și până în 2015. Excepție fac persoanele care au beneficiat de prevederile Legii nr. 24 din 2011 pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 94/2010.
Inițiativa legislativă este în procedura de dezbatere publică de urgență la Senat, care este prima cameră sesizată. După ce va primi toate avizele și votul senatorilor, propunerea va fi trimisă Camerei Deputaților, care va da votul final.
sursa: senat.ro, legestart.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News