Connect with us
Advertisement

Administrație

Costuri mai mari la modernizarea Bazinului olimpic din Alba Iulia, pentru reducerea consumului de energie. Cât este investiția

Publicat

Bazinul Olimpic din Alba Iulia urmează să fie modernizat, astfel încât să fie redus consumul de energie. Investiția este asigurată din granturi norvegiene și bani de la bugetul local. Primăria a demarat achiziția de lucrări, însă la prima procedură nu s-a prezentat nicio firmă. Între timp, costurile au crescut, astfel încât noile date ale investiției trebuie actualizate.

Proiectul intră la aprobare în ședința Consiliului Local Alba Iulia de luni, 27 februarie.

Ce se va moderniza. Lucrări propuse

Bazinul urmează să fie dotat cu sistem solar termodinamic, adică panouri solare speciale și pompe de căldură, o unitate de cogenerare căldură și electricitate cu randament mare și sistem de management energetic.

De asemenea, sistemul de iluminat va fi modernizat cu tehnologie LED, vor fi montate jaluzele exterioare de protecție, vor fi înlocuite centralele termice și va fi asigurat controlul ventilației și climatizării.

Principalele rezultate urmărite prin implementarea proiectului sunt reducerea consumului de energie cu 1.632,66 MWh/an (de la 2.197 MWh/an), reducerea emisiilor de CO2 cu 336 tone/an (de la 478 tone/an). Prin aceste investiții, se estimează reducerea costurilor de operare de la 85.989 euro/an la 63.926 euro/an.

Valoarea investiției

Valoarea actualizată a investiției, propusă pentru aprobare este de 3.613.048 lei (inclusiv TVA), cu peste un milion de lei în plus față de suma inițială. Costul investiției, adică lucrări construcții-montaj, este de 947.952,78 lei. La capitolul utilaje, echipamente ce necesită montaj, este precizată suma de 1.827.615, 02 lei.

Investiția ar urma să fie finalizată în 8 luni. Lucrările vor fi astfel programate pentru a fi limitată perioada de întrerupere a funcționării bazinului.

Documentația la faza DALI a fost inițial aprobată prin HCL 125/2022. Apoi, prin HCL 280/2022 a fost prelungită perioada de implementare a proiectului, cu termen până la 30 aprilie 2024 (față de decembrie 2020-iunie 2022). De asemenea, valoarea cheltuielilor neeligibile a fost majorată de la 4.500 euro la 140.000 euro.

Bugetul total al proiectului a fost de 743.875 euro, din care grantul acoperă 513.000 euro (78,56%). Principalele costuri eligibile sunt pentru consultanță, investiții, training, management de proiect.

Devizul general al investiției a fost actualizat de proiectant în ianuarie 2023, inclusiv cu noile praguri de salariu minim în construcții. A rezultat o majorare a prețurilor de 456.819, 34 lei. De asemenea, s-a ținut cont și de evoluția cursului euro.

Municipiul Alba Iulia va asigura contribuție proprie de 90.875 euro (15% din valoarea totală eligibilă) și noua sumă de 200.000 de euro (cheltuieli neeligibile), față de 140.000 euro inițial.

”Este necesară actualizarea bugetului neeligibil al proiectului, prin suplimentarea acestuia cu o valoare de 60.000 euro, până la valoarea totală de 200.000 euro (980.240 lei la curs euro 4,9012 lei) și a valorii totale a proiectului la 803.875 euro”, se arată în documentație.

Licitație eșuată

Primăria Alba Iulia a lansat în 20 octombrie, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), licitația pentru lucrări de execuție pentru obiectivul de investiții „Soluții inovative de îmbunătăţire a eficienţei energetice a bazinului olimpic de înot din Alba Iulia”. Valoarea totală a lucrărilor era estimată la 2.123.913,52 de lei, fără TVA. 

Potrivit caietului de sarcini, obiectul contractului de lucrări constă în realizarea lucrărilor de execuție pentru obiectivul de investiții “Soluții inovative de îmbunătățire a eficienței energetice a bazinului olimpic de înot din Alba Iulia”, finanțat în cadrul Mecanismului financiar al Spațiul Economic European (SEE) și Norvegian 2014-2021, Programul Energetic în România – Eficienţă energetică.

Potrivit documentației de proiect, nu s-a prezentat niciun ofertant.

Unitatea de management a proiectului a fost înființată în februarie 2021.

Municipalitatea va păstra în proprietate sistemele și va asigura utilizarea eficientă și monitorizarea pentur o perioadă de cel puțin 5 ani de la punerea în funcțiune.

”În perioada etapei de implementare a proiectului, au intervenit o serie de factori neprevăzuți inițial (pandemia COVID, reluarea de 3 ori a achiziției de elaborare a documentației tehnice aferente proiectului, fără de care nu se poate executa lucrarea, majorarea materialelor de construcție etc)”, se mai arată în documentație.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement