Connect with us
Advertisement

Abrud

Creșe noi la Blaj și Abrud, finanțate prin PNRR. Cădirile vor fi construite pe principiul ”near-Zero Energy Building”

Publicat

Două noi creșe vor fi construite în județul Alba prin PNRR, a anunțat Ministerul Dezvoltării. 

Cele două creșe vor fi construite la Abrud și la Blaj și vor costa aproximativ 2 milioane de euro fiecare (fără TVA). 

Este vorba despre două creșe mici, care vor adăposti 40 de copii. Primarul din Abrud, Cristian Albu, spune că investiția este extrem de importantă pentru oraș.

Asta în condițiile în care în oraș mai există doar o creșă, care funcționează în cadrul unei grădinițe.

  • ”Investiția este importantă pentru orașul nostru, fiind prima de acest fel. Orașul nu a avut până acum o clădire care să aibă o astfel de destinatie, în momentul de față avem doar o grădiniță în cadrul căreia funcționează și creșa” a spus Albu.

Ministerul Dezvoltării a selecționat și cele 60 de creșe care vor fi construite prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pentru care a fost lansat apelul de proiecte în data de 30 iunie, și pentru care autoritățile publice locale au depus 228 cereri de finanțare, a anunțat ministrul Cseke Attila.

Acestea li se alătură celorlalte 64 de creșe (proiecte mature) care au primit deja finanțare europeană, ca urmare a semnării contractelor la începutul lunii septembrie.

Creșe cu consumuri energetice apropiate de zero

Toate cele 124 de creșe vor fi finanțate în integralitate de Ministerul Dezvoltării, iar finanțarea va include și racordarea la utilități, nemaifiind necesară nicio contribuție financiară din partea  autorităților beneficiare.

Creșele nZEB (near-Zero Energy Building) vor fi dotate cu panouri solare și fotovoltaice, pentru asigurarea necesarului de energie și apă caldă din surse regenerabile, iar anvelopa clădirii va fi foarte bine izolată termic, cu uși și geamuri izolante.

Clădirile vor fi, de asemenea, dotate cu pompe de căldură cu puțuri forate în mare adâncime, care asigură un agent termic de 10⁰ Celsius, indiferent de anotimp, precizează ministerul.

În același timp, aceste creșe vor reduce impactul fenomenului de efect de seră, iar clădirile vor avea sisteme inteligente, digitale de management al acestor resurse, și, în acest fel, cheltuielile vor fi mici.

În funcție de mărimea lor, noile creșe vor asigura locuri pentru 40-110 copii și vor avea săli de joacă, dormitoare, sală pentru festivități, bucătărie și spălătorie proprii, cabinet medical, spații administrative și spațiu de joacă amplu, în aer liber.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement