De ce amânăm lucrurile pe mai târziu? Ce este procrastinarea și de ce nu trebuie să fie confundată cu lenea

De ce amânăm lucrurile pe mai târziu: Procrastinarea este tendința de a amâna sarcini importante, chiar și atunci când știm foarte bine că această amânare ne va crea probleme mai târziu. Ea are explicații științifice, cred cercetătorii japonezi, care o văd ca o funcție de apărare și adaptare și spun că nu trebuie confundată cu lenea. 

Nu este vorba despre lene, așa cum este adesea percepută, ci mai degrabă despre o dificultate de a gestiona emoțiile asociate unei activități: stresul, teama de eșec, perfecționismul sau lipsa motivației.

De multe ori, oamenii care procrastinează își doresc să facă lucrurile bine, dar tocmai această presiune interioară îi determină să evite acțiunea.

Procrastinarea se manifestă prin diverse comportamente aparent inofensive.

Amânăm „pentru mai târziu”, ne ocupăm de sarcini minore sau plăcute în locul celor importante, verificăm constant telefonul, rețelele sociale sau găsim motive pentru a ne „pregăti” în exces înainte de a începe efectiv munca. Sună cunoscut?

Pe termen scurt, această evitare oferă o senzație de ușurare, însă pe termen lung generează vinovăție, anxietate și stres, iar calitatea rezultatelor scade din cauza lucrului pe fugă.

De ce amânăm lucrurile pe mai târziu

Cauzele procrastinării sunt variate. Uneori apare din lipsa clarității: nu știm exact ce avem de făcut sau ni se pare că sarcina este prea mare.

Alteori, este alimentată de frica de a greși, de teama de evaluare sau de convingerea că nu suntem suficient de buni.

Există și situații în care oboseala, suprasolicitarea sau lipsa sensului în ceea ce facem contribuie semnificativ la amânare.

Pentru a combate procrastinarea, primul pas este conștientizarea. Este important să observăm când și de ce amânăm, fără a ne judeca aspru.

Apoi, ajută mult să împărțim sarcinile mari în pași mici și clari, care par mai ușor de abordat. Începerea cu un pas foarte mic reduce rezistența și creează un impuls de continuare.

De asemenea, stabilirea unor termene realiste și eliminarea distragerilor pot face diferența. La fel de important este să fim mai blânzi cu noi înșine: acceptarea faptului că perfecțiunea nu este necesară ne poate elibera de frica ce stă la baza amânării.

De ce amânăm lucrurile pe mai târziu: studiu din Japonia

În esență, procrastinarea nu este o problemă de voință, ci una de relație cu propriile emoții și așteptări.

Atunci când învățăm să gestionăm disconfortul și să acționăm chiar și în lipsa motivației perfecte, facem pași reali spre productivitate și echilibru.

Într-un articol publicat în revista Current Biology, un grup de oameni de știință condus de Ken-Ichi Amemori, de la Universitatea din Kyoto, propune că este posibil ca creierul să recunoască nevoia unei acțiuni, dar totuși să împiedice inițierea ei.

Pentru a înțelege cum funcționează creierul când se confruntă cu o sarcină care poate aduce beneficii, dar presupune și un disconfort, cercetătorii au lucrat cu maimuțe, un model util deoarece sistemul lor motivațional seamănă cu cel uman.

Animalele, ținute ușor însetate în afara experimentului, au fost supuse la două teste, transmite Mediafax.

Într-unul, puteau acționa două manete pentru a primi cantități diferite de apă, măsurând astfel implicarea fiecărui circuit în motivație.

În celălalt, puteau bea în două condiții: o mică înghițitură fără disconfort sau o cantitate mai mare, dar însoțită de un suflu neplăcut de aer în față.

Ca și noi când începem o sarcină și ne gândim la recompensă, maimuța evalua dacă merită să suporte suflul de aer pentru a obține mai multă apă sau să se mulțumească cu înghițitura sigură.

Experimentul a permis identificarea unui circuit cerebral care nu decide dacă recompensa merită, ci dacă merită să începi.

Este vorba despre conexiunea dintre striatalul ventral (EV) și paleul ventral (PV), situate în ganglionii bazali, o zonă profundă a creierului implicată în plăcere și motivație.

Grupul lui Amemori a detectat că există două variabile implicate în motivație, codificate de sisteme neuronale diferite: calculul cost-beneficiu, care evaluează recompensa și pedeapsa, și probabilitatea de a nu dori să inițiezi o acțiune.

Ambele mecanisme au fost conservate de milioane de ani pentru că au ajutat la supraviețuirea strămoșilor noștri.

Citește și: Beneficiile mersului pe jos: de la prevenirea bolilor, la claritate mentală

Striatul ventral se activează când anticipăm ceva inconfortabil sau dificil, fără să evalueze recompensa finală.

Paleul ventral funcționează ca un întrerupător pentru a începe și susține acțiunea. Observațiile asupra creierului maimuțelor au arătat că, atunci când ambele regiuni comunică, avertizarea de disconfort a EV poate bloca inițierea acțiunii de PV.

Când cercetătorii au întrerupt această comunicare printr-o tehnică chimiogenetică, frâna motivațională a fost eliminată, iar maimuțele au început să facă sarcina cu mai puține rețineri, chiar dacă era incomodă.

Acest studiu oferă un punct de vedere nou față de abordările obișnuite. Promisiunile mari de recompense sau presiunea externă acționează asupra circuitului valorii percepute, dar nu elimină frâna impusă de EV.

„Când motivația este blocată la nivelul inițierii, reducerea semnalelor care împiedică începutul poate fi mai eficientă decât creșterea stimulentelor”, recomandă Amemori.

Divizarea sarcinii în pași mai mici sau reducerea expunerii la judecată și evaluare poate fi o strategie eficientă pentru a depăși procrastinarea.

• Important: De ce amânăm totuși lucrurile pe mai târziu? Cercetătoarea consideră că un mediu de lucru stresant și notificările constante de la e-mailuri sau mesaje mobile „pot menține activ continuu circuitul striatal ventral, care procesează semnalele care declanșează sentimente de respingere”.

În cele din urmă, Amemori subliniază faptul că reținerea motivațională „probabil îndeplinește o funcție adaptivă și conservată evolutiv, ajutând indivizii să evite implicarea în situații excesiv de costisitoare sau dăunătoare”.