Actualitate
De LUNI se dă startul la „Alba sub lumini de Oscar” cu film și fotografii. Câştigătorul unui premiu Emmy, Thomas Diseth este unul dintre invitații speciali
Unul dintre cei mai cunoscuţi profesionişti în domeniul producţiei de film documentar, norvegianul Thomas Diseth, câştigător al unui premiu Emmy pentru film documentar, este unul dintre invitaţii speciali ai Festivalului de Film şi Fotografie „Alba sub lumini de Oscar”.
Evenimentul debutează luni şi va reuni aproape 100 de pasionaţi de arte vizuale din întreaga ţară care vor încerca să descopere cu ajutorul aparatului de fotografiat sau prin obiectivul camerei de filmat frumuseţile oraşului Alba Iulia şi ale judeţului Alba.
„Alba sub lumini de Oscar” este festivalul din România cu cele mai mari premii pentru pasionaţii de film şi fotografie. Concursul organizat în cadrul festivalului presupune premii în valoare totală de peste 6.500 de euro.
Festivalul „Alba sub lumini de Oscar” debutează, luni, la Alba Iulia, se va desfăşura în perioada 25 – 30 mai şi are ca scop promovarea municipiului Alba Iulia şi a judeţului Alba. Timp de o săptămână aproape 100 de pasionaţi de fotografie şi film din întreaga ţară vor participa la cursuri teoretice şi practice cu lectori de top români şi străină, câştigători ai unor distincţii importante în domeniul artelor vizuale. Norvegianul Thomas Diseth este în acest an unul dintre invitaţii speciali ai festivalului acesta urmând să le dezvăluie cursanţilor înscrişi la secţiunea de film secretele producţiei filmului documentar. Acest curs este destinat obţinerii cunoştinţelor de bază în etapele realizării unui proiect de film documentar. Participanţii învaţă cum să pregătească dosarul proiectului: scenariul, bugetul, necesarul tehnic, locaţiile, echipa. Astfel se explica pe scurt termeni de bază despre regie, cameră, iluminat, sunet şi editare dar şi tehnici de filmare observaţională, limbaj de film documentar, scheme de bază, cum ar fi filmarea unui interviu, cerinţe pentru iluminat şi captare sunet
„România este o experienţă interesantă pentru mine fiind o ţară foarte diferită de Norvegia. Vă mărturisesc că mi-am făcut nişte prieteni din comunitatea românească a pasionaţilor de film şi fotografie. Aceasta este prima mea vizită în Transilvania. Vizitele mele anterioare în România au fost în Bucureşti şi pe litoralul Mării Negre.
Recunosc că nu am foarte multe informaţii despre Alba Iulia şi împrejurări cu excepţia a cea ce am citit pe internet, însă ştiu că este o zonă superbă pe care sper să o descopăr.
Mă bucur astfel că particip la „Alba sub lumini de Oscar 2015” pentru că am o mare experienţă în producţia filmului documentar pe care sper să o pot împărtăşi cursanţilor înscrişi la festival. Predarea la acest nivel este o experienţă cu două sensuri. Învăţ cât mai mult şi, uneori, chiar mai mult de la studenţi, pentru că m-au forţeze să reflectez asupra a ceea ce fac şi de ce o fac. Aceasta este o mare răsplată a predării la un nivel avansat.
Schimbul de experienţă şi faptul că înveţi să vezi într-un mod diferit este o răsplata atât pentru student cât şi pentru lector. Aşa cum reprezentăm diferite medii culturale, şi noi „vedem” şi experimentăm diferit”, spune Thomas Diseth.
Norvegianul susţine că aşteaptă cu nerăbdare întâlnirea cu tinerii români înscrişi la cursul de film din cadrul Festivalului „Alba sub lumini de Oscar”.
„Mă aştept să întâlnesc elevi cu experienţă limitată dar şi alţii cu o bogată experienţă. Deşi filmul are un limbaj universal, bazat pe trecutul nostru avem tendinţa de a folosi gramatica uşor diferit. Acest lucru este atât o provocare cât şi o satisfacţie. Aştept cu nerăbdare săptămâna de la Alba Iulia, pentru a experimenta o altă parte a României, dar şi pentru a-mi face noi prieteni printre viitori cineaşti români” a mai spus Thomas Diseth.
Thomas Diseth este unul dintre specialiştii în producţia de film documentar recunoscuţi la nivel mondial fiind deţinătorul unui premiu Emmy obţinut cu un documentar produs cu Disney Channel. El este membru al Societăţii Norvegiene de cinematografie şi are o experinţă de peste 30 de ani ca tehnician şef de lumini. A colaborat cu companii de producţie norvegiene şi internaţionale, printre care televiziunile principale din Norvegia, Forţele Militare Internaţionale Norvegiene dar şi cu un numar mare de companii independente.
Printre companiile internaţionale, includem Disney Channel (USA), Cappy Productions NY (USA), BBC (GB), The Discovery Channel (USA/GB), ARD (Germany) si multe altele. Thomas Diseth este specializat în tipuri de producţii precum filme de lung metraj, drame scurte, docu-drame, documentare, filme corporate, filme comerciale şi videoclipuri. El are expoerinţă în filmări în toate tipurile de climate, de la -45 grade Celsius în Arctica şi Anctarctica, până la +53 de grade Celsius, în desertul afghan. Thomas Diseth are absolvite mai multe şcoli de pregătire profesională în domeniul cinematografiei printre care şi Institutul American de Film, din Hollywood, California, USA (1992). În prezent predă un curs de lumină de film, atât în cadrul Şcolii norvegiene de film din Lillehammer, cât şi în cadrul centrului de studii de film NISS din Oslo, Norvegia.
Despre „Alba sub lumini de Oscar”
„Alba sub lumini de Oscar” este festivalul cu cele mai mari premii pentru pasionaţii de fotografie şi film din România şi are ca scop promovarea municipiului Alba Iulia şi a judeţului Alba. Evenimentul se va desfăşura în perioada 25 – 30 mai 2015, iar cursurile teoretice şi practice sunt gratuite, urmând a avea loc la Alba Iulia şi Jidvei. Ediţia din acest an cuprinde două secţiuni, de fotografie şi respectiv film, ambele având şi concursuri pentru participanţi cu premii în valoare totală de 6.500 de euro. În 2015 „Alba sub lumini de Oscar” aduce nume mari din domeniul fotografiei şi filmului precum Marek Czarnecki sau Thomas Diseth, deţinătorul unui premiu Emmy pentru un documentar realizat cu Disney Channel.
Secţiunea FOTOGRAFIE a festivalului cuprinde cursuri teoretice şi practice susţinute de lectori recunoscuţi la nivel naţional şi internaţional pe subiectele: fotografia arhitecturală – Marek Czarencki, fotografia de peisaj – Mihai Moiceanu, fotografia documentară – Cătălin Săvulescu, fotografie low light – Nicolae Cosniceru, lumina în fotografie – Cătălin Rudolf. Cursurile practice vor avea loc în Alba Iulia şi Jidvei. Fiecare concurent va participa cu fotografiile realizate, la un concurs la care vor fi acordate trei premii în valoare de 2.000 de euro, 1.500 de euro şi 1.000 de euro.
Secţiunea FILM cuprinde cursuri teoretice şi practice pe subiecte precum producţie de documentare, regie, sunet, iluminare, editare, iar lectori vor fi Thomas Diseth, Roxana Ardelean, Iulian Ioniţă, Cătălin Rudolf, Marius Moga (senior). Producţia finală trebuie să fie un scurtmetraj cu o durată de 1 – 5 minute despre atracţii turistice din Alba precum Alba Iulia, Cetatea Alba Carolina sau podgoriile de la Jidvei. Scopul cursurilor este ca în final cursanţii să înveţe cum se face un film documentar cu buget redus. Premiul cel mare acordat la categoria „Film” este de 2.000 de euro, iar producţia câştigătoare va fi desemnată după o analiză profesionistă realizată de lectorilor care susţin în acest an cursurile de film.
„Alba sub lumini de Oscar” este organizat de Asociaţia „Produs în Alba” şi Asociaţia Visual Art şi se desfăşoară în parteneriat cu Primăria municipiului Alba Iulia, Consiliul Judeţean Alba şi Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba. Sponsorul ediţiei din acest an este compania Jidvei, unul dintre cei mai mari producători de vinuri din România.
Detalii despre „Alba sub lumini de Oscar” pot fi găsite pe:
https://www.facebook.com/pages/Alba-Sub-Lumini-de-Oscar/833098586716948
Pentru a vedea cum s-a desfăşurat în 2014 ASLO puteţi accesa linkul:
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News