Connect with us

Eveniment

DIICOT a dechis dosar penal după mesajele de amenințare către școli și spitale din România

Publicat

DIICOT a deschis dosar penal după ce mai multe școli și spitale din România au primit mesaje cu caracter de amenințare. Cercetările se desfășoară în regim in rem.

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a anunțat deschiderea unui dosar penal ca urmare a mesajelor cu caracter de amenințare primite pe adresele oficiale de corespondență electronică ale mai multor unități spitalicești și de învățământ.

Vezi și VIDEO: Polițiștii din Alba Iulia patrulează în zonele școlilor și liceelor, după amenințările primite pe email. Un elev din București, audiat

Cercetările se desfășoară în regim in rem, cu privire la comiterea infracțiunii prevăzute de art. 32 alin. 4, raportat la art. 32 alin. 1 lit. a din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului.

Urmărirea penală este realizată împreună cu polițiști ai Direcției de Combatere a Criminalității Organizate din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

DIICOT subliniază că această etapă a procesului penal stabilește cadrul legal necesar pentru strângerea probelor și clarificarea completă a situației, în vederea adoptării unei soluții legale și temeinice.

În ultimele zile mai multe instituții de învățământ și unități medicale din România au primit mesaje de amenințare. Mesajele au fost trimise pe e-mail, notează Mediafax.

Un elev de 17 ani, audiat în cazul amenințărilor

Un elev de 17 ani din București este audiat de polițiști în cazul amenințărilor transmise pe e-mail la școli și spitale din țară. Verificările sunt efectuate în colaborare cu SRI.

Acesta era vizat de o cerere de extrădare formulată de autoritățile americane într-un dosar în care FBI ancheta sute de ameninţări cu bombă și manipularea unor minore pentru a se angaja în acte de violenţă extremă, exploatare sexuală şi automutilare.

În luna mai 2024, Justiția română e respins definitiv cererea de extrădare a minorului în SUA, potrivit unor surse citate de g4media.ro.

Când a fost ridicat de polițiști, tânărul ar fi încercat să distrugă telefonul mobil, potrivit unor surse citate de știrileprotv.ro. Marți noaptea, el ar fi trimis un nou mesaj de amenințare – în care spunea că o să intre înarmat în mai multe școli și va deschide focul.

Peste 100 de mesaje ar fi trimis seara trecută și alte 100 în urmă cu două zile. Potrivit mesajului trimis, băiatul s-ar fi inspirat dintr un caz similar de atac din SUA, potrivit sursei citate.

Context

Duminică, Poliția Română a fost sesizată cu privire la faptul că mai multe instituții de învățământ și unele unități medicale din țară au primit, pe adresele oficiale de e-mail, un mesaj cu caracter de amenințare.

”După sesizare, structurile competente au desfășurat verificări specifice, pentru stabilirea exactă a situației. Din primele date rezultate din verificările preliminare efectuate de Poliție, în coordonare cu Serviciul Român de Informații, nu există indicii care să confirme că amenințarea ar fi una reală”, informa, luni, IGPR.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Române, Georgian Drăgan, a transmis că un nou mesaj de amenințare privind comiterea unui atac a fost trimis miercuri dimineața, prin mail, către mai multe școli din București și din țară.

”Mesajul a fost trimis de pe aceeași adresă de mail de pe care au fost trimise și mesajele anterioare. Atât ieri, cât și astăzi, Poliția Română a fost sesizată de către mai multe unități școlare, din Capitală și mai multe județe, cu privire la faptul că unele instituții de învățământ au primit mesaje de amenințare, mesaje la care, ca element de noutate, au fost atașate și ceva fotografii”, a declarat Drăgan, într-o intervenție telefonică la Digi 24.

El a precizat că, în urma verificărilor efectuate împreună cu SRI, au reieșit indicii că mesajul este fals, dar autoritățile continuă verificările în acest caz, iar anchetatorii au deja câteva piste în lucru.

”Mesajul de amenințare a fost primit de pe aceeași adresă de mail. Așadar, persoana care l-a trimis este aceeași. Avem câteva piste în lucru la acest moment”, a precizat Drăgan

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.