DOCUMENTAR 9 martie: Ziua deținuților politici anticomuniști din România. Povești triste din pușcărie, cu victime și torționari

La 9 martie este marcată, în fiecare an, Ziua deţinuţilor politici anticomunişti din perioada 1944-1989. Proiectul de lege privind declararea zilei de 9 martie „Ziua deţinuţilor politici anticomunişti din perioada 1944-1989” a fost adoptat de Camera Deputaţilor în şedinţa din 22 noiembrie 2011, cu 285 de voturi favorabile, trei împotrivă şi şase abţineri.

Conform Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România (IICCR), în timpul regimului comunist, în România au existat 44 de penitenciare principale și 72 de lagăre de muncă forțată destinate deținuților politici.

Închisoarea din Aiud, recunoscută şi sub denumirea de ”Zarca Aiudului” a ”găzduit” între zidurile sale sub regimul comunist deţinuţi politici cu pedepse mari, proveniţi din toate categoriile politice şi sociale.

În apropierea închisorii, în locul numit Râpa Robilor se află osemintele multor deţinuţi decedaţi în penitenciar şi aruncaţi în gropi comune.

Citește și: ”Zarca Aiudului”, locul în care sute de deținuți politici și-au găsit sfârșitul în timpul regimului comunist

O pușcărie cât o țară

IICCR și Centrul Internațional de Studii asupra Comunismului din București au identificat în arhive un număr de aproximativ 93.000 de fișe de foști deținuți politici care au trecut prin închisori și lagăre de muncă, în perioada 1945-1989.

Având în vedere că numeroși deținuți politici au fost încarcerați fără procese, iar actele lor de detenție nu au fost întocmite, se estimează că numărul real al condamnărilor politice a fost mult mai mare.

Vezi și: Mărturii cutremurătoare despre exterminarea lui Iuliu Maniu, acum 66 de ani. ”Spre groapa comună și gloria eternă”

Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România a ajuns la concluzia că în jur de 600.000 de persoane au fost condamnate pe criterii politice, în perioada 1945-1989.

Conform documentelor oficiale, numărul de decese survenite în rândul celor aflați în cercetări sau în detenție, în perioada 1945-1964, a fost de 3.847, din care decese în timpul cercetărilor – 203, în timpul executării pedepsei – 2.851, condamnați la moarte și executați – 137, decese în lagărele de muncă – 656.

Citește și: Cum și-a răsplătit România Mare, părinții fondatori. Generația Unirii de la Alba Iulia, exterminată în închisorile comuniste

Adăugând, la cifra deținuților politici, și pe cei internați administrativ (aproximativ 200.000), pe țăranii condamnați pentru delicte mascate ca fiind de “drept comun”, pe cei aproximativ 150.000 de prizonieri de război din perioada 23 august – 13 septembrie 1944 (unii ofițeri ajungând deportați inclusiv în Siberia), pe sutele de mii de deportați, evacuați, strămutați, ori persoane cu “domiciliu obligatoriu”, prizonieri, internați în azilele psihiatrice cu caracter politic sau, pur și simplu, oameni trecuți prin anchete, pe basarabenii și bucovinenii repatriați cu forța în URSS, ca și pe cei 520.000 de tineri forțați sã muncească în “armata cenușie”, adevărate lagăre de muncă militarizate, pe zecile de mii de “frontieriști”, ce încercau să treacă frontiera (mulți împușcați pe graniță), pe femeile decedate din cauza politicii demografice, se poate estima că cifra victimelor directe ale represiunii comuniste se ridică la 2 milioane de persoane.

Mărturia CUTREMURĂTOARE a unui ucigaș în serie, angajat ca torționar

Torţionarul Franz Ţandără a dat un interviu în anul 2002 în care povestea cu mare emfază ce torturi le aplica oamenilor nevinovaţi şi plăcerea pe care o avea atunci când îi schingiuia.

Mărturia, CUTREMURĂTOARE, a fost postată pe facebook de Daniel Dumitrică. Este o mărturie care arată ce se întâmpla în acele vremuri.

Un alt torționar, Gheorghe Crăciun, a fost directorul penitenciarului de la Aiud. Avea patru clase, dar nu avea complexe în fața lui Petre Țuțea și Petre Pandrea.

Între marii torționari ai perioadei staliniste, Gheorghe Crăciun are un loc aparte. În lunga sa carieră de ucigaș, pe unde a umblat, i-a anchetat printre alții pe Alexandru Vaida-Voievod, A.C. Cuza, Emil Hațieganu sau Mircea Vulcănescu, dar și pe mulți alți deținuți politici.

• ”A spus cineva că am spălat creierul acolo. Păi dacă se spală creierul lui Dumitrescu Borcea sau al lui Groza și nu mai va face crime în viitor, apoi asta îi rău? Hai să zâcem pe linia spălării creierului” a spus torționarul în fața camerei.

Vezi și VIDEO: Torționarul cu patru clase de la Aiud. Gheorghe Crăciun a fost directorul penitenciarului în perioada stalinistă

Copiii închisorilor. Povestea Ilenei Opriș, născută în pușcărie

Și copiii au avut de suferit. Ileana Opriș s-a născut la 10 februarie 1954, în închisoarea-spital Văcăreşti.

Mama sa, Elena Opriş (n. Samoilă) era condamnată la 8 ani temniţă grea pentru „omisiune de denunţ”, iar tatăl, Traian Opriş, a fost şi el condamnat la 5 ani temniţă grea pentru acelaşi delict.

Ileana Opriş a stat 16 luni în închisorile comuniste, alături de mama sa, până când a fost luată de fratele tatălui său. La eliberarea mamei avea 3 ani şi jumătate.

• ”Eu m-am născut în 1954, iarna, în acel februarie cumplit, de care îşi amintesc foarte mulţi până în ziua de astăzi, în închisoarea Văcăreşti.
• Am stat acolo un an şi patru luni, timp în care mama nu a avut voie, până la şase luni, să mă vadă desfăşată; era un mod de a o chinui. Nu ştia dacă nu-mi lipsesc degete, dacă sunt sănătoasă.
• M-au ţinut în puşcăria Văcăreşti un an şi patru luni, după care au încercat să o convingă să mă trimită la un orfelinat. Mama nu a acceptat, fiind o persoană foarte ambiţioasă, şi a insistat să fiu luată de fratele tatei, care era la Oradea şi care mai avea doi copii.
• Cu greu a acceptat conducerea penitenciarului varianta aceasta, dar, până la urmă, a venit unchiul meu de la Oradea, şi m-a dus la ei, unde am fost iubită şi îngrijită, în ciuda faptului că aveau o situaţie materială destul de grea. În 1957, când aveam trei ani şi jumătate, a venit mama, din puşcărie. Bineînţeles că nu am recunoscut-o. Nici ea n-a ştiut, în timpul ăsta, nimic despre mine; nu ştia dacă mai trăiesc”.

(Fragment din interviul cu Ileana Budimir n. Opriș, realizat de Angela Bilcea, iunie 2012, Arhiva de Istorie Orală a Memorialului Sighet, interviul nr. 3246)

Eliberarea deținuților

Amnistierea și eliberarea majorității deținuților politici din România a fost stabilită prin decretele nr. 767/1963, nr. 176 și nr. 411/1964, care nu au fost publicate în Monitorul Oficial, așa că publicul larg nu cunoaște conținutul lor.

Înainte de a fi eliberați, deținuții au fost avertizați că nu le era permis să vorbească despre ce au pățit prin diferitele locuri de detenție.

De ce să nu vorbească? Pentru ca românii să nu afle atrocitățile comise acolo. Spre exemplu, contraamiralul Gheorghe Koslinski a fost ucis prin înfometare în Penitenciarul Aiud.

Acesta a fost comandantul escadrilei de distrugătoare a României, adjutant al regelui Ferdinand și președinte al comisiei pentru construcția primului submarin românesc, ”Delfinul”, dar era considerat de comuniști criminal de război. Povestea sa, mai jos.

Vezi și: Cum a murit de foame în închisoarea de la Aiud, ”creierul” primului submarin românesc. Povestea lui Gheorghe Koslinski

Potrivit statisticilor oficiale, în ianuarie 1960, numărul persoanelor condamnate pentru delicte împotriva securității statului era de 17.613. Numărul lor a scăzut în 1962 de la 16.327 la 13.017, în urma eliberării mai multor legionari.

În 1963, el s-a redus la 9.333, pentru ca în 1964 majoritatea celor rămași în închisori să fie puși în libertate.

Într-un document de bilanț al M.A.I. privind grațierile efectuate la sfârșitul anului 1963 și în prima jumătate a anului 1964, apare menționat faptul că au fost puși în libertate 10.014 condamnați.

Vezi: Portretul unei eroine uitate din Munții Apuseni. Alexandra Pop, executată de Securitate într-un ”transport al morții”

Autorul sintezei considera că majoritatea acestora s-au integrat sau își manifestă intenția de a participa efectiv la viața socială, alții „au adoptat o poziție de espectativă și izolare, evitând a mai veni în contact cu persoane suspecte și a purta discuții cu caracter politic din teama de a nu atrage atenția organelor noastre”.

După eliberarea deținutilor politici din 1964, Securitatea a declanșat o acțiune de supraveghere informativă la nivel național.

Suspecții puteau fi nu doar foștii detinuți politici, ci și persoane fără antecedente politice, dar care erau considerate „cu potențial ostil“.

Surse: memorialsighet.ro, wikipedia, alba24.ro

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News