Connect with us
Advertisement

Eveniment

DSP Alba a anunţat CAUZELE care au dus la declanșarea TOXIINFECŢIEI alimentare de la GRĂDINIȚA din Sebeș. Amenzi de aproape 20.000 lei

Publicat

IMG_4688 În urma focarului de toxiinfecție alimentară de la Grădinița cu Program Prelungit Nr.3 din Sebeș, unde mai mulți copii au prezentat simptome ale acestei boli, Direcția de Sănătate publică Alba a prezentat cauzele care au dus la această situaţie și sancțiunile care au fost fost aplicate. Manipularea incorectă a alimentelor a fost principalul factor ce a generat toxiinfecţia, fiind găsiţi germeni de Salmonela în probele de alimente, iar DSP, DSV şi Protecţia Consumatorului au dat amenzi în valoare totală de aproape 20.000 de lei.

Deficiențele constatate la controlul igienico-sanitar au scos la iveală faptul că laptele consumat și boiaua de ardei dulce au fost achizițonate direct de la producător, pe borderoul de achiziții și fără certificat de conformitate. De asemenea, în incinta grădiniţei se folosesc farfurii și căni de plastic care nu pot fi dezinfecate.

Meniurile care au fost servite prezentau anumite neconformități: nu au fost avizate meniurile de niciun cadru medical, la ciorba de cartofi dreasă s-a folosit ca ingredient gălbenuș de ou neprelucrat termic, iar personalul de la bucătărie avea controlul medical incomplet.

La Grădinița cu Program Prelungit Nr. 3 din Sebeș nu s-a asigurat asistență medicală profilactică și curativă prin personal medical angajat permanent la cabinetul medical.

Focarul de toxiinfecție alimentară a pornit de la un cumul de factori, atât administrativ cât și din punct de vedere al manipulării alimentelor, care este principalul factor care a dus la fenomenul de toxiinfecție alimentară”, a declarat directorul DSP Alba, Horea Timiș.

„De la sediul unității s-au prelevat probe din produsele alimentare suspicionate în urma apariției acestui episod de toxiinfecție alimentară. Probele și respectiv analizele de laborator au fost efectuate în cadrul laboratorului sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor Alba, în urma cărora au fost izolați, la o parte din probele la care au fost prelevate, germeni cu caractere specifice Salmonela.

Pentru serotipizarea și testarea antibio-rezistenței tulpinilor, acestea au fost expediate la institutul de igienă și sănătate publică veterinară, aflat în cadrul Laboratorului Național de Referință pentru Salmonela din alimente”, a declarat medicul Delia Olteanu de la DSVSA Alba.

Având în vedere acțiunea comună a instituțiilor Direcția Sanitar Veterinară, Direcția de Sănătate Publică și Protecția Consumatorului,  Direcția de Sănătate Publică Alba a suspendat temporar activitatea la Grădinița cu Program Prelungit Nr.3 din Sebeș până la intrarea în legalitate din punct de vedere a testelor de sanitație, a condițiilor igienico-sanitare, cât și a condițiilor de personal și a neconformității întâlnite.

A fost sancționată Școala Gimnazială din Sebeș în subordinea în care se află Grădinița Nr.3 cu o amendă contravențională de 3.000 de lei, a fost sancționat serviciul public de asistență socială din subordinea Primăriei Sebeș cu amendă contravențională în valoare de 5.000 de lei.

Și inspectorii de specialitate din cadrul direcției sanitar-veterinare Alba, în urma sesizării primite, au inițiat la rândul lor o anchetă epidemologică în vederea stabilirii cauzelor care au stat la baza toxiinfecției alimentare. Direcția Sanitar-Veterinară Alba a dispus următoarele măsuri: suspendarea temporară a activității în cantina unității până la remedierea deficienței constatate, confiscarea tuturor alimentelor care au fost manipulate de personalul din cadrul unității. Sancțiunile contravenționale aplicate sunt în valoare de 3.000 de lei pentru nerespectarea normelor sanitar veterinare privind igiena și manipularea produselor alimentare.

Operatorul economic controlat a fost sancționat contravențional de Protecția Consumatorului cu 8.000 de lei.

S-au reluat testele de sanitație care au ieșit neconforme din nou, ceea ce duce la prelungirea suspendării activității grădiniței până la remedierea deficiențelor, având în vedere că nici după efectuarea dezințecției, testele de sanitație n-au dovedit că s-a constatat o eficiență în aplicarea acestei dezinfecții.

În urma acestei toxiinfecții alimentare au fost 32 de cazuri, patru adulți și 28 de copii, toți fiind externați.

Citeşte AICI mai multe detalii despre acest caz.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement