EDITORIAL | Credincioșii de ocazie

Cel care susţine cu argumente că adevăratele „convingeri nu se pot împrumuta, nici cumpăra”, pentru că rişti să nu fii credibil în faţa semenilor, are o abordare provocatoare atunci când admite că părerea fermă despre un crez exprimată de cineva este rezultatul unei judecăţi desfăşurate în permanenţă. În general, ai noştri „poartă” convingerile altora care, la rându-le, împrumută o bucurie diferită de la alţii, fără să simtă înlăuntru lor sentimentul de apropiere faţă de Hristos.

Credincioşii de ocazie ies în popor îndeosebi în zilele solemne ale sărbătorilor creştine, în special de Învierea Domnului, străduindu-se să arate, prin post, slujbe, rugăciune şi spovedanie că îl văd pe Dumnezeu între noi, ca rezultat al unui îndelung şi fertil proces de reflecţie, spre deosebire de alţii care, chipurile, nu ştiu altceva decât să se prefacă că sunt mai interiorizaţi când intră în sfânta biserică.

În realitate, purtătorii unor astfel de convingeri convertite, uşor de descoperit la cei cei care ne conduc astăzi, nu ezită să fure binecuvântarea preotului când le vine rândul să se spovedească. Părintele Calciu Dumitreasa spunea odată că, în copilărie, „în zilele când ne venea rândul la spovedanie, toţi, mari şi mici, ne ceream iertare de la părinţi, de la bunici, între noi, de la vecini şi de la vrăjmaşi, se înţelege.”

Imaginaţi-vă, dragi cititori, cum ar fi să-i vedem pe cei care conduc judeţul Alba, pe primari şi viceprimari de municipii, oraşe sau comune, pe alţi şefi din instituţiile publice cerând iertare cetăţenilor pentru neonorarea promisiunilor făcute în momentul alegerii sau numirii lor în funcţii. Poate, la rându-ne, am fi mai liniştiţi de Sfintele Paşti, când prăznuim Învierea Mântuitorului nostru Isus Hristos, să ştim că aleşii noştri îşi recunosc păcatele prin spovedanie şi credinţă în prezenţa preotului. Din păcate, mă tem că acest lucru nu se poate întâmpla.

De obicei, ni se livrează convingeri ambalate în fraze pompoase, de altă natură, lipsite de simţire şi bună-credinţă, previzibile dacă este să le raportăm la interesul urmărit de „credincioşii de ocazie”. Folosirea sintagmei „credinţa mea în Dumnezeu” este falsă şi indigerabilă la aceşti oameni, pentru simplu motiv că îi lipseşte argumentaţia logică.

Vip-urile nu au convingeri personale, doar motive. Vă imaginaţi de ce natură sunt ele. Apar în biserică la sărbătoarea solemnă, pendulând între obsesii şi competenţe nedovedite. Devin fuduli când nu trebuie şi aroganţi când sunt contrazişi. Convingerile lor nu au niciun pilon înfipt în religie, ci doar în aservirea unor doctrine din care nu pricep o boabă. Pentru aceşti credincoşi, psihologia superiorului lor devine un mod de comportare şi manifestare religioasă, o cale de încercare de apropiere nesinceră faţă de omul de rând. Aceşti oameni sunt în serviciul convingerilor păguboase, împrumutate pentru atingerea unor deziderate străine de interesul comunităţii.

Cu alte cuvinte, astfel de persoane nu ştiu decât să poarte icoana şefului, şi el plin de păcate, ale cărui convingeri prefabricate prezintă un amestec de născociri şi ciudăţenii în măsură să amplifice starea de suferinţă. În genere, ne sunt oferite convingeri „modificate genetic”, construite în laboratoarele demagogiei perfide, unde subcultura se simte bine, iar prefecătoria capătă rang de credinţă autorizată.

Monitorizaţi atent starea de linişte în care respiră unele oficialităţi locale în momentul în care preotul iese pe uşile lăcaşului de cult, chemând cu glas înălţător: „Veniţi de luaţi lumină!” Apoi, priviţi-le chipurile când credincioşii îşi manifestă bucuria evenimentului rostind „Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din mormânturi viaţă dăruindu-le”, şi o să constataţi că mulţi dintre aceşti oameni maximalizează convingeri şubrede şi credinţe lipsite de realism şi de anvergură valorică.

O astfel de convingere care lasă loc de îndoieli nu este o convingere, este o superstiţie. În ceea ce mă priveşte, fie ca noi toţi, mai buni sau mai răi, integraţi prin suferinţă şi iertare, să trăim împreună bucuria noastră interioară a întâlnirii cu Hristos Cel Înviat!

Eliade Bălan