Floarea de Colț, sărbătorită în 5 martie. La ce altitudine crește în județul Alba. Legenda florii de munte

În 5 martie este sărbătorită floarea de colţ (Leontopodium alpinum Cass.). Cunoscută şi sub denumirea de floarea-reginei, a fost declarată monument al naturii în 1931.

Ea este ocrotită şi protejată prin lege în rezervaţii naturale, precum cele din

• Piatra Craiului
•  Munţii Bucegi
• Munţii Ciucaş
• judeţul Alba.

Floarea de colț se găsește în Rezervația Scărița-Belioara, din județul Alba. Este o rezervație geobotanică din Muntele Mare, aflată pe teritoriul comunelor Ocoliș și Poșaga. Aici crește la cea mai mică altitudine din Europa, circa 600 de metri.

Floarea mai poate fi întâlnită şi în Munţii Maramureşului şi Munţii Rodnei, Obcinele Bucovinei, Rarău, Ceahlău, Făgăraş, Cozia şi Retezat.

Floarea de colț. Monument al naturii

Botanistul Alexandru Borza a făcut, pentru prima oară, în 1911, un studiu detaliat al acestei plante rare, el fiind cel căruia i se datorează declararea acesteia ca „monument al naturii”.

Originară din stepele Asiei, floarea de colţ se regăseşte în

• Munţii Abruzzi din centrul Italiei
• în Alpi
• în lanţul muntos al Balcanilor, al Carpaţilor şi Pirineilor
• din Asia Centrală şi de Est până în Himalaya.

Deosebit de rară, floarea creşte în zonele stâncoase aflate între 1.800 şi 3.000 de metri altitudine.

Floarea delicată de munte, cu petale albe

Este o floare delicată de munte, cu petale albe acoperită de perişori mici, catifelaţi, argintii, conferindu-i o notă aparte de gingăşie şi frumuseţe.

Planta este o specie erbacee, perenă, din genul Leontopodium Cass., familia Asteraceae din care face parte floarea-soarelui, margareta etc. La fel ca şi rudele ei, este considerată o floare, în fapt ea fiind o inflorescenţă, adică un buchet întreg de floricele foarte mici. Acestea sunt numeroase (între 50 şi 500), foarte înghesuite, grupate în 2 până la 12 capete de flori galbene (capitula), înconjurate de 5 până la 15 frunze albe catifelate (bractee) aranjate în formă de stea.

Întreaga plantă şi frunzele din jurul inflorescenţei sunt acoperite de peri lânoşi albi care au rolul de a proteja împotriva frigului, a uscăciunii şi a radiaţiei ultraviolete. Înfloreşte vara în iulie-august, potrivit Agerpres.

Dimensiunile plantei sunt cuprinse între 5 şi 20 cm. Dacă în România planta ajunge doar până la înălţimea de maximum 20 cm, ea poate creşte, în alte regiuni, până la 50-80 cm. Are în pământ un rizom cilindric, acoperit cu resturi de frunze negre-brune.

Floarea de colț. Cum este denumită în alte țări

Trăsăturile şi aspectul unic al florii de colţ au inspirat multe nume, precum

• Wollblume („floarea de lână”) dată de naturalistul elveţian Konrad Gessner în secolul al XVI-lea
• „Klein Löwenfuss” („piciorul de leu mic”)
• „étoile du glacier” („steaua gheţarului”)
• „étoile d’argent” („steaua de argint”)
• „immortelle des Alpes” („floarea veşnică a Alpilor”)

denumiri folosite de diverşi botanici şi biologi pentru a descrie floarea.

Floarea de colț. Legenda

Floarea de colţ are şi o semnificaţie aparte în tradiţia populară.

În tradiţia populară românească, Floarea de colţ este un simbol al iubirii. Demult, bărbaţii îşi arătau dragostea culegând o floare de colţ de pe stâncile ascuţite al munţilor şi o ofereau iubitelor.

În alte legende, Floarea de colţ este asociată cu momentul Naşterii Mântuitorului. Steaua strălucitoare alb-gălbuie care i-a călăuzit pe magi spre Bethleem şi-a considerat încheiată misiunea după ce magii au găsit Pruncul Sfânt şi a dorit să coboare pe pământ. Tot căutând un loc de odihnă s-a oprit în cleştarul de piatră al munţilor semeţi, cufundaţi în pace şi linişte.

În Alpi, floarea aduce noroc celor care o găsesc. Legenda spune că originile s-ar afla într-un fulg din lâna unui miel, care a fost lăsat să cadă pe pământ de Fecioara Maria

• sau în singura lacrimă a Crăiesei Zăpezii căzută după ce muritorul de care s-a îndrăgostit a fost aruncat pe stânci, de spiriduşi.

Din lacrima crăiesei s-a născut o steluţă argintie, prima floare de colţ.

Floarea de colţ sau floarea-reginei (Leontopodium alpinum) mai poartă şi numele: albumeală, albumiţă, floare-de-colţ, edelvais, flocoşele, steluţă, floarea-doamnei.

În Elveţia, însemnele de grad ale generalilor au forma florii de colţ, în loc de cea cunoscută, de stea.

De asemenea, floarea de colţ este însemnul trupelor alpine germane, poloneze şi austriece.

foto: Iuli Ștef