FOTO | Au lăsat poșeta pentru raniță și rujul pentru pușcă. Două FEMEI din Apuseni, cot la cot cu bărbații prin păduri, la VÂNĂTOARE

Dacă în viaţa de zi cu zi, femeile sunt cele care ajung să fie „vânate” de bărbaţi, în Munţii Apuseni două reprezentante ale sexului frumos sunt chiar ele vânători. Vânează animale sălbatice şi păsări pentru care „mănâncă” frig iarna, când sezonul este în „floare”. Este un hobby pe care îl împărtăşesc şi cu soţii lor, un motiv în plus pentru care au prins drag de vânătorit.

„Microbul” l-au preluat de la soţii lor. Este şi un hobby greu de „întreţinut”, dar pentru micile plăceri ale vieţii, cum este şi vânătoarea pentru unii, plăteşti oricât.

Nu e uşor să ţii pasul cu ortacii prin pădure, în zăpadă şi frig, dar totuşi sunt femei din Alba care şi-au luat inima în dinţi şi au început să cutreiere fondurile de vânătoare. Sunt vrednice şi au ales un hobby mai ieşit din comun pentru femei, destul de aventuros şi chiar extrem: vânătoarea.

Ana Arieşan din Câmpeni este prima femeie-vânător din Munţii Apuseni. Cu o experienţă de şapte ani într-ale vânătoritului, a moştenit această patimă din moşi-strămoşi. Atât tatăl, cât şi bunicul au fost vânători împătimiţi, astfel că nu întâmplător a dus tradiţia mai departe. Pe lângă asta a urmat şi paşii soţului, care coordonează vânători autorizaţi din Munţii Apuseni.

Şi-a obţinut permisul acum şapte ani şi atunci a fost şi prima ei ieşire în calitate de femeie-vânător cu acte în regulă. A participat la o vânătoare colectivă la mistreţi pe fondul cinegetic Vidolm din judeţul Alba. A durat un an de la primirea carnetului, mai exact în 2008 când a bifat şi primul vânat, un căprior mascul, „la o autorizaţie individuală pe fondul cinegetic 4, Valea Bistrei.

În şapte ani a adunat şase trofee vânătoreşti, dintre care patru de căprior şi două de mistreţ. A fost prima femeie – vânător din Munţii Apuseni, dar la început i-a şocat pe bărbaţii cu care mergea la vânat, când au văzut-o cu puşca în mână. Nu i-a fost greu să ţină pasul cu ei, din contră, ne mărturiseşte că „este un fenomen excelent”.

Cele mai mari emoţii care au încercat-o de când s-a molipsit cu această pasiune a fost botezul vânătoresc. Tradiţia vânătorească spune că acest botez trebuie făcut la primul vânat, iar la Ana a fost la primul căprior împuşcat. „A fost splendid, emoţii maxime”, ne-a spus vânătoriţa.

Femeia se descurcă foarte bine şi când trebuie să prepare vânatul: platou vânătoresc, tocăniţă de mistreţ la ceaun, medalion de căprior sunt doar câteva dintre mâncărurile pe care mulţi le-au putut degusta şi bineînţeles care i-au adus locuri fruntaşe la târgurile naţionale de turism.

Chiar dacă a moştenit vânătoritul de la bunicul şi tatăl ei, Ana ne-a mărturisit că în copilărie nu mergea la vânat, dar că la cei 41 de ani îşi trăieşte tinereţea cu acest hobby.

Consideră că vânătoarea este un hobby nobil, motiv pentru care şi costurile sunt pe măsură. Dar pentru ea nu este un impediment, atât timp cât orice lucru pe care îl faci cu pasiune este costisitor în felul lui.

Tot din Câmpeni este şi Senia Ileana Culda, care la vârsta de 40 de ani a ales şi ea hobby-ul pe care multe femei l-ar considera demn de un bărbat. A obţinut carnetul de vânător în 23 decembrie 2013, dar de patru ani a luat-o pe urmele soţului, care este tot vânător. În prezent aşteaptă să îşi primească permisul de armă.

A fost inspirată de soţul ei, care de 5 ani cutreieră dealurile şi fondurile de vânătoare. Dar totuşi îi place să se vadă şi cu puşca în mână: „De când sunt, mi-au plăcut armele”, spune Senia.

În viaţa de zi cu zi este economist, iar la sfârşit de săptămână dă hainele de birou pe costumul de vânător. Nu îi este greu să ţină pasul cu atâţia bărbaţi la vânătoare, chiar îi place, dar mai sunt şi momente în care îi lasă să îşi facă treaba.

Cum orice plăcere ajunge să şi coste, pentru Senia şi soţul ei sutele de lei cheltuite în sezonul iernii pe ieşirile la vânătoare nu sunt o piedică: „Ieşiri avem cel mult 4-5, cartuşele, benzina, nu e foarte mult. Pentru mine nu e costisitoare, mai ales că e din plăcere”. Aceştia mai achită şi taxe anuale către Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Alba.

Pentru că permisul de vânătoare l-a obţinut de aproximativ o lună, proaspăta femeie-vânător îşi aminteşte cu drag prima ieşire ca şi însoţitor. S-a întâmplat în urmă cu patru ani la o vânătoare de fazani, în judeţul Cluj „într-o zi superbă de iarnă, cu zăpadă de 50 de cm şi frig”, după cum spune Senia. A fost o senzaţie de nedescris pentru ea, multe dintre animalele pe care le-a văzut la prima vânătoare nici nu ştia ce sunt: „fazani, raţe, potârnichi şi a sărit şi un iepure”.

foto: AJVPS Alba,  Facebook