Connect with us
Publicitate

Eveniment

FOTO: Coroanele şi mantiile Regilor Ferdinand şi Maria au ajuns la Muzeul Unirii din Alba Iulia. Vezi povestea simbolurilor regale

Publicat

La sfârşitul acestei săptămâni, la Alba Iulia a ajuns coroana de oţel a Regelui Ferdinand şi sceptrul din aur, cu care acesta a fost încoronat la 15 octombrie 1922. Cele două simboluri ale regalităţii au fost transportate cu un avion, până la Cluj şi de acolo, cu o maşină blindată escortată de jandarmi, la Muzeul Unirii din Alba Iulia. Aproximativ o oră mai târziu, au ajuns şi mantiile regale. Duminică, în jurul orei 14.30, a fost adusă şi coroana de aur a Reginei Maria.

UPDATE: „Coroana Reginei Maria a fost adusă de la Oradea, unde a fost expusă cu prilejul dezvelirii unei statui a Reginei Maria. Din câte am înţeles de la domnul director al Muzeului Naţional de istorie, care a însoţit coroana de la Oradea la Alba Iulia, drumul a decurs fără niciun fel de probleme, totul a fost în regulă. Coroana evident a venit însoţită de o escortă a jandarmeriei, dat fiind valoarea foarte mare a acesteia.

A fost făcută în 1922, special pentru încoronarea care a avut loc pe 15 octombrie, aici la Alba Iulia. Proiectul coroanei a fost realizat de pictorul Costin Petrescu, dar se ştie că un rol important în design-ul coroanei l-a avut chiar Regina Maria, care a dorit să aibă o coroană cu totul specială, deosebită, faţă de ce se purtase până atunci în spaţiul european. Ea a dorit să aibă o coroană care să aducă o amintire a acelor coroane din epoca medievală. Această coroană este inspirată de cea a Doamnei Despina Miliţia, soţia lui Neagoe Basarab, coroană care poate fi văzută pe fresca de la mânăstirea Curtea de Argeş. Coroana are aproape 2 kilograme greutate, este făcută din aur transilvănean.

Are pietre preţioase şi semi-preţioase şi o serie de simboluri alese de Regina Maria, cum ar fi boabele de grâu sau acele cruci gamate. Reprezintă ideea reginei despre romantism, este o coroană realizată într-un stil foarte la modă în aceea perioadă. Practic, este una dintre ultimele creaţii în stilul art nouveau”, ne-a explicat, duminică, muzeograful Cornel Ilie, de la Muzeul de Istorie al României.

„Dat fiind că am transportat nişte valori, cărora noi le-am pus un preţ, dar ele sunt inestimabile, evident că măsurile de sigurantă trebuiau sa fie pe măsură. O parte din obiecte, respectiv coroana de oţel purtată de regele Ferdinand şi sceptrul său, purtat aici la Alba Iulia, au venit cu avionul de la Bucureşti la Cluj şi de acolo cu escortă până la Alba Iulia, iar noi am venit cu mantiile de încoronare si restul pieselor de expoziţie de la Bucureşti până la Alba Iulia pe cale rutieră, însoţiţi de escortă. Lucrurile s-au desfăşurat conform planului, fără niciun fel de incidente”, a declarat, vineri, muzeograful Cornel Ilie.

„Ţinând cont de valoarea materială extrem de mare a acestor piese, coroanele, sceptrul fiind evaluate la 15 milioane de euro, s-au luat toate măsurile necesare pentru protecţia strictă a pieselor, deci Sala Unirii care le va găzdui este pregătită să ţină acest eveniment de valoare. Pot fi văzute de toţi albaiulienii, de luni, 15 octombrie, după vernisajul oficial, mai exact undeva după ora 15. De luni până miercuri, de la ora 10.00 la ora 22.00, intrarea este liberă”, a completat Liviu Zgârciu, purtător de cuvânt al Muzeului din Alba Iulia.

Simbolurile regale vor fi parte a evenimentului organizat la Alba Iulia, de repunere în scenă a Încoronării Regilor Ferdinand şi Maria, luni, 15 octombrie. Atunci, va sosi din nou Trenul Regal, cu reprezentanţii Casei Regale – fiind anunţată participarea principelui Radu, principesei Margareta și principelui Nicolae. În Sala Unirii va avea loc vernisajul unei expoziții tematice și o lectură publică din jurnalul Reginei Maria. În Piața Cetății, vom putea vedea o paradă a portului popular, iar spre seară, vom putea asculta povestea Încoronării de la Alba Iulia, spusă de personaje istorice.

Este vorba despre coroana de oţel a unchiului lui Ferdinand, Carol I, cu care a fost încoronat în 1881 ca prim rege al României şi cea a reginei, din aur. Coroana regelui a fost făcută din oţelul de la un tun turcesc, capturat în timpul războiului de independenţă, de la turci.

Coroana de Oțel reprezintă coroana regală a României, care a fost turnată din țeava unui tun otoman, capturat în timpul Războiului de Independenţă din 1877  – 1878, în bătălia de la Grivița din 30 august 1877. Coroana de oțel a fost oferită pe 10 mai 1881 Domnitorului Carol I, la Palatul regal, cu prilejul serbărilor încoronării sale ca rege și a proclamării Regatului României.

Aceasta a fost purtată în ocazii solemne de către toți regii României, începând cu încoronarea din 1881. Regele Ferdinand I al României a purtat-o la încoronarea sa de la Alba Iulia, Mihai I a fost încoronat cu aceeași coroană. Coroana s-a regăsit, între anii 1881 şi 1947, și în stema naţională.

În prezent, Coroana de Oțel este o piesă reprezentativă a patrimoniului cultural național și este expusă la Tezaurul istoric al Muzeului Naţional de Istorie a României din Bucureşti. O copie fidelă a coroanei se găsește și la Castelul Peleş.

Coroana de oțel a fost făurită de către elevii și soldații meseriași ai Arsenalului Armatei din București. S-au făcut trei modele aproape identice. Unul dintre ele a rămas la Muzeul Arsenalului, nefiind terminat, cercul frontal diferind de acela al celorlalte două modele. Al doilea, modificat, a fost așezat pe globul purtat de aquila din vârful unei coloane de piatră din Bulevardul Carol, Piața C.A. Rosetti. Al treilea model este cel primit de Regele Carol I, sfințit la Mitropolia din București în ziua de 10 mai 1881 și se compune dintr-un cerc frontal cu opt fleuroane și tot atâtea mărgăritare, împodobit cu modele de pietre prețioase, toate stilizate din oțel. Cele opt fleuroane sunt unite, în vârful coroanei, de crucea Trecerea Dunării. Coroana cântărește 1.115 grame și este realizată din zburătura unui tun (partea din față a țevii) de calibru 90 mm, fabricat la F. Wöhlert din Berlin. Spre a comemora faptele strălucite săvârșite de țară și Domnul Carol, pe tun, sub turaua otomană care poartă semnătura sultanului Abd Al-Hamid nepotul lui Mahmud întotdeauna Victorios, este scrisă următoarea inscripție: Tunul s-a păstrat în Muzeul Arsenalului până la desființarea muzeului, apoi a fost mutat în actualul Muzeu Militar Național.

Cu ocazia proclamării Regatului, Carol I a instituit cel de-al doilea ordin național românesc, Coroana României, și a specificat în Regulamentul de înființare al decorației, ca micuța coroană din centru să fie din oțelul aceluiași tun capturat la Plevna.

În timp ce Ferdinand a preferat să folosească coroana unchiului său, pentru Maria a fost comandată o coroană specială la o casă de bijuterii celebră, din Paris, iar aurul a fost donat de un proprietar de mină din Munţii Apuseni, mai exact 1,8 kg. Pe cât de specială şi de valoroasă, pe atât este de plină de simboluri. Pe pandantivele laterale ale coroanei sunt inscripţionare simboluri, mai exact în partea dreaptă simbolul heraldic al României iar în partea stângă simbolul heraldic al casei ei din Borough. De menţionat este faptul că regina Maria era nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii şi a Ţarului Alexandru al II-lea. De asemenea, pentru ceremonia de încoronare au fost comandate două mantii, cea a regelui fiind făcută în străinătate, iar cea a reginei a fost făcută în ţară.

În data de 15 octombrie 1922, ora 9.00, o dimineaţă ploioasă de duminică, Familia Regală a ajuns la Alba Iulia în gara special amenajată pentru ei. Aici au fost întâmpinaţi de primul ministru Ionel Brătianu şi primarul oraşului din acea perioadă. Iar pentru a primi regimul cuvenit, cei doi regi, împreună cu prinţul moştenitor Carol şi soţia sa Elena, au fost transportaţi în două caleşti până la catedrala unde erau aşteptaţi de mii de oameni.

Regele a primit coroana de la preşedintele senatului şi şi-a aşezat-o singur pe cap. Regina, îngenuncheată, îşi aştepta coroana din aur. Regele Ferdinand i-a pus coroana pe cap, a ridicat-o de jos şi a sărutat-o pe frunte. După festivitatea de încoronare, cei doi regi alături de încă aproximativ 400 de invitaţi s-au îndreptat spre Sala Unirii unde se servea dineul oficial. O altă parte din invitaţi în frunte cu presa au luat dineul la teatrul de atunci, actuala Casă de Cultură a Studenţilor.

După terminarea dineului, familia regală a ieşit în partea de vest a cetăţii, unde a avut loc o impresionată paradă militară la care au participat 50.000 de soldaţi. Onorul a fost dat de rege şi regină, fiecare călărind în faţa regimentelor proprii.  Regele a fost însoţit de regimentul I Vânătorii Regelui Ferdinand, iar regina a fost însoţită de regimentul Roşiori Regina Maria. La sfârşitul paradei, familia regală şi invitaţii au părăsit Alba Iulia.

Vezi programul manifestărilor de luni:

Programul zilei de 15 octombrie 2012

11.30 Sosirea Trenului Regal în Gara Alba Iulia

12.00 Te Deum la Catedrala Încoronării

12.45 Vernisajul expoziţiei “90 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia „ Sala Unirii

13.45 Parada portului popular, Poarta a IV a – Piața Cetății

17.00 Lectura publică din „Jurnalul” Reginei Maria, Sala Unirii

18.00 Încoronarea de la Alba Iulia, povestită de personajele istorice, Terasa Sălii Unirii

18.30 Demonstrație de mânuire arme susținută de regimentul de gardă Mihai Viteazul

19.00 Foc de artificii, Piața Cetății

Programul expoziției de la Sala Unirii pentru public:

– 15.10.2012: 16.00 – 22.00

– 16 – 17.10. 2012: 10.00 – 22.00

FOTO: Cosmin NISTOR

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

3 Comentarii

3 Comentarii

  1. elena

    luni, 15.10.2012 at 14:19

    Care e sursa de informatie corecta, in ceea ce priveste programul_ Alba24, Unirea sau Cons. Jud? nu se prea potrivesc orele….

    • Adina E. Curta

      luni, 15.10.2012 at 16:26

      Sursa informaţiei este Muzeul Național al Unirii, însă au mai intervenit schimbări în program

  2. Pingback: 15 octombrie: Principele Radu al României participă la Ziua Regalităţii, sărbătorită la Alba Iulia. Vezi programul evenimentului | Alba24

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate