Connect with us
Publicitate

Actualitate

FOTO: Expoziţie cu fotografii din Alba Iulia, de la Revoluţia din 1989. Cum este marcat un sfert de veac de la sfârşitul regimului ceuşist

Publicat

fotografii revolutie, alba iulia Pentru a marca 25 de ani de la Revoluţia din 1989, în holul Consiliului Judeţean Alba a avut loc vernisajul unei expoziţii de fotografii realizate la Alba Iulia de Nicu Murgăşanu, Emil Pojar. În dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989, speranţa, frigul şi foamea a scos pe străzi mii de oameni, care au avut un curaj inconştient şi nebun.

În Alba Iulia, revoluţia a început pe 21 decembrie 1989, la ora 22.14, iar imagini cu oamenii care atunci au decis că nu trebuie să stea după perdea în casă, au fost expuse publicului la Consiliul Judeţean Alba.

Nicu Murgăşanu este unul din fotografii de la Revoluţia din 89, care a realizat atunci aproximativ 100 de fotografii cu oamenii care au ieşit în stradă pentru libertate, copii, care încă nu înţelegeau foarte bine ce se întâmplă, dar şi cu militari.

„Mi-a fost frică, dar eram convins că se schimbă ceva. Pozele erau făcute pe film, în perioada aceea, aveam un aparat destul de deştept”, a spus Murgăşanu.

La Alba Iulia un grup format în majoritate din tineri s-au adunat în capătul Bulevardului Transilvaniei, de unde au pornit într-un marş pe străzile oraşului.

Liderul ad-hoc al grupului a fost Mihai Babiţchi. Autorităţile comuniste din Alba nu au reacţionat violent la manifestaţia tinerilor, până a doua zi la grupul condus de Babiţchi alăturându-se şi alţi cetăţeni. A doua zi, conducerea PCR a pactizat cu manifestanţii adunaţi în faţa Consiliului Popular Judeţean.

Primul secretar PCR, Ioan Savu, a fost aclamat de manifestanţi în momentul în care a anunţat că susţine manifestaţia. După fuga dictatorului cu elicopterul de pe clădirea Comitetului central PCR, revoluţionarii din Alba au preluat conducerea judeţului.

Citeşte şi DOCUMENT | Revoluția din Decembrie 1989. La Alba Iulia și Cugir: 23 de morți și 111 răniți și multe mistere neelucidate

nicu murgasanu „Acum un sfert de veac se apropia Crăciunul, toţi eram înfriguraţi şi aproape înfometaţi, eram trişti şi deprimaţi, visam căldură în apartamente şi apă caldă în vană. Căutam prin magazine săpunuri, detergenţi, portocale, banane, carne şi pâine, căutam lapte şi unt.

Ne săturasem de beznă, urma cozile interminabile şi cartelele care ne dădeau dreptul să mâncăm atât cât să nu murim, detestam securitatea represivă şi partidul comunist. Vroiam să ne mişcăm şi să gândim liberi. Ascultam „Europa Liberă” în surdină şi speram.

Rând pe rând ne-am încolonat, nu la comandă, ci spontan şi voluntar şi am ieşit în stradă să ne cerem drepturile, convinşi că vom întoarce o filă în cartea neamului. Restul este istorie de un sfert de veac”, a spus Nicu Murgăşanu.

În urmă cu 25 de ani, conducătorii comunişti au fost arestaţi şi executaţi, iar protestele, demonstraţiile în stradă şi luptele din luna decembrie a anului 1989 au anunţat sfârşitul regimului ceauşist.

La Alba Iulia evenimentele dedicate zilei de 21 decembrie, continuă duminică cu:

09.30 – 10.00 Dezvelirea plăcii comemorative amplasată pe sediul Prefecturii (fostul Comandament al Revoluţiei), slujbă religioasă. Depuneri de flori la Troiţă

10.00- 11.00 Depuneri de coroane la Monumentul Revoluţiei (Bd. Transilvaniei) din partea partidelor politice, parlamentariloe, instituţiilor statului, asociaţiilor de revoluţionari

11.15- 11.30 Depuneri de coroane la Troiţa din faţa Catedralei (revoluţionari)

12.00 -13.00 Deplasare la Sala Unirii, vizitare standul cu documentele Revoluţiei. Înmânare diplome şi plachete comemorative

13.00 – 13.30 Vizitarea expoziţiei „Securitatea – instrument al dictaturii”, la Muzeul Unirii

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate