Connect with us
Advertisement

Aiud

FOTO: Încep lucrările pentru extinderea accesului la Spitalul de Pneumoftiziologie din Aiud. Cum va arăta

Publicat

La Spitalul de Pneumoftiziologie din Aiud încep lucrările de extindere a accesului de urgență pentru ambulanțe, de amenajarea a unei parcări cu 24 de locuri și realizarea unor trotuare și alei pietonale. Investiția este finanțată de Consiliul Județean Alba și se ridică la peste 1,3 milioane de lei.

Joi, 21 martie, a avut loc predarea/primirea amplasamentului aferent investiției „Extindere pentru Acces de Urgență Aripa Nord a Spitalului de Pneumoftiziologie Aiud”.

Realizarea obiectivului de investiții este necesar pentru facilitarea accesului ambulanței în incinta spitalului, preluarea pacienților cu liftul din exterior prin executarea unei rampe de acces pentru ambulanța și conectarea acesteia cu pavilionul central în zona de triaj.

Prin lucrările aferente investiției se urmărește crearea unui flux auto de circulație cu sens unic în incintă, a unui număr de 24 locuri de parcare dintre care unul pentru persoanele cu dizabilități, a unei rețele de trotuare și alei pietonale cu dispunere coerentă care să deservească unitatea sanitară și anexele specifice și prevederea unui iluminat corespunzător în această zonă.

Proiectul este finanțat integral de Consiliul Județean Alba, instituție în subordinea căreia se află spitalul iar valoarea totală a investitiei este de 1.322.410 lei.

Pentru proiectare și asistență tehnică a fost incheiat contract cu SC Atic Studio Arhitectura SRL iar pentru execuție lucrări, în urma finalizării procedurii simplificate de achiziție publică, contractul a fost atribuit firmei SC Vasinca SRL.

Ce spune managerul spitalului

„Ne preocupă continuu îmbunătățirea siguranței pacienților și a calității asistenței medicale iar în acest scop au fost realizate în decursul ultimilor ani importante proiecte: s-a înlocuit complet instalația de apă rece și canalizare a spitalului, s-a realizat o stație de dezinfecție ape uzate și un sistem care asigură rezerva de apă a spitalului în caz de avarie, am amenajat și dotat 30 de grupuri sanitare din care 8 pentru persoane cu dizabilități, a foat înlocuită integral instalația electrică și s-a realizat un nou branșament electric pentru spor de putere.

De asemenea a fost reabilitată și utilată bucătăria și spălătoria spitalului, s-a amenajat accesul la magazie și spații administrative prin asfaltarea curții interioare de pe latura sudică dar cel mai mult ne bucurăm că am reușit să finalizăm lucrările reparații și igenizări în toate saloanele prin montaj covor PVC, înlocuire uși, dotare cu mobilier nou, dotări prize de oxigen, TV, internet, acces direct în terase reabilitate crescând astfel confortul pacienților în perioada internării.

Și pentru că vorbim de investiții, trebuie subliniată și importanța finalizării Proiectului de Reabilitare energetică finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020 derulat prin ADR Centru și cofinanțat 30% de Consiliul Județean Alba în valoare de 9.002.229,59 lei. Reabilitarea energetică a clădirii a fost unul dintre cele mai importante proiecte care aduce beneficii atât din punct de vedere economic, cât și ecologic. Prin creșterea eficienței energetice, spitalul reduce costurile operaționale, eliberând resurse financiare pentru îmbunătățirea serviciilor medicale și dotarea cu echipamente moderne. Pe lângă creșterea eficienței energetice și aspectul unității care s-a schimbat considerabil, la finalizarea proiectului, spitalul a obtinut Autorizația de Securitate la Incendiu care atestă îndeplinirea condițiilor specifice pentru a presta servicii de asistență medicală într-un mediu mai sigur atât pentru pacient cât și pentru lucrătorii din sistemul de sănătate.

Dorim să mulțumim autorităților județene și locale precum și instituțiilor partenere care susțin demersurile noastre pentru dezvoltarea și modernizarea unității sanitare”, a transmis managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Aiud, Noiela Vieru.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement