Connect with us
Advertisement

Actualitate

FOTO: Sărbătoare la Arhivele Naţionale Alba. Expoziţie cu documente despre susţinerea şcolilor în limba română şi detalii despre activitatea instituţiei

Publicat

20151030_100227 Cu ocazia Zilei Arhivelor Naționale, la sediul Serviciului Judeţean Alba a fost prezentată, vineri, 30 octombrie, începând cu ora 10.00, expoziţia „Asociaţia foştilor grăniceri călăreţi din Teiuş şi şcoala românească”. Directorul Direcţiei Judeţene Alba a Arhivelor Naţionale, Dana Zecheru, a transmis faptul că, de 20 de ani, Arhivele din Alba nu mai au fond de achiziții de documente.

La eveniment au participat, printre alții, subprefectul județului Alba, Cornel Murg, președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, directorul Direcţiei Judeţene Alba a Arhivelor Naţionale, Dana Zecheru, viceprimarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa și primarul orașului Teiuș, Mirel Vasile Hălălai.

„Anul acesta am reușit să ne îndeplinim foarte multe dintre obiective pe care ni le-am propus. Avem în momentul acesta depozitați peste 8,5 km de documente, care acoperă o plajă de 600 de ani, cel mai vechi 1455, cel mai nou 2005”, a transmis Dana Zecheru.

Potrivit acesteia, fondul asociației grănicerilor din Teiuș a fost cumpărat, în mare majoritate, de la fiul fostului casier al asociației. Acesta le-a vândut în 1974 Arhivelor Naționale pentru 8.000 de lei. „Gândiți-vă că un dulap de furnir cu două uși era 1.680 de lei, cam cât e și acum. Putem să spunem că în banii noștrii s-au dat 8.000 de lei acum pentru documentele respective. Nu este o sumă deloc de neglijat, în condițiile în care Arhivele din Alba nu mai au fond de achiziții de documente de peste 20 de ani”, a mai spus Dana Zecheru.

„Eu sunt legat de instituția asta încă de când eram copil. Am văzut-o și când se construia, am fost cu tatăl meu la șantier. Deși sunt inginer de profesie, pasiunea mea este istoria. Am cunoscut multe generații de arhiviști și oameni care s-au perindat în această instituție, care au ajuns la pensie, oameni deosebiți. Nu pot să nu remarc noua generație, de la conducere până la ultimul angajat, care categoric a dat un plus acestei instituții și în primul și primul rând prin aceste expoziții care ne ajută să vedem de fiecare dată lucruri din trecutul nostru, din trecutul localității sau al acestei regiuni. În fiecare moment și noi facem istorie. Păstrați tot ce colecționați”, a transmis viceprimarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, fiu de arhivist.

Expoziţia cuprinde documente din perioada 1861-1946, referitoare la susţinerea şcolilor în limba română de către foştii grăniceri din Teiuş. Aceasta va putea fi vizitată gratuit până în data de 20 noiembrie 2015.

Unitățile grănicerești s-au desființat în 1851. După desființarea acestora, grănicerii călăreți din Teiuș s-au organizat într-o asociație. Principalul scop al acestora a fost gestionarea averii dobândite de-a lungul timpului, precum și acordarea de ajutoare familiilor foștilor grăniceri și susținerea comunității din Teiuș și mai ales susținerea școlii. În acest scop, au înființat un fond școlar, pentru Școala Greco-Catolică de băieți din Teiuș.

Arhivele Naţionale ale României au fost înfiinţate prin Regulamentele Organice din 1831/1832. La 31 octombrie 1862 s-a realizat unificarea serviciilor de arhivă ale Moldovei şi Ţării Româneşti în cadrul programului de reforme început de Alexandru Ioan Cuza, ultima zi din octombrie fiind cunoscută ca „Ziua Arhivelor Naţionale ale României”.

Evenimentul a fost organizat de Serviciul Judeţean Alba al Arhivelor Naţionale, Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia şi Consiliul Judeţean Alba.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement