FOTO: Spectacolul „Capra cu trei iezi”, prezentat în premieră de Teatrul de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia. O nouă reprezentaţie, MARŢI, pentru copii, părinţi şi bunici

Un nou spectacol al Teatrului de Păpuși ”Prichindel” din Alba Iulia – ”Capra cu trei iezi”, a fost prezentat sâmbătă, în premieră, la Alba Iulia.

Sala arhiplină, rumoare, nerăbdare, mirare și, dintr-o dată, luminile se sting, apărând doar trei rotocoale tricolore pe cortina tremurândă în așteptarea deschiderii, liniștea se așterne și  frumoasele acorduri ale ”Rapsodiei Române” curg peste cei prezenți: bunici, părinți și copii.

Cine nu cunoaște ”Capra cu trei iezi” a lui Ion Creangă. O poveste banală? Nicidecum. O poveste care are foarte multe povețe. Luați aminte! Ei, dar când toate aceste povețe sunt spuse altfel, cu un plus de umor, de personaje, pe un fond muzical vesel și cât se poate de românesc, nu poți să nu te bucuri și să nu asculți la cele spuse, indiferent că ești mic sau mare, spune Cristina Smadea.

Cortina se deschide și iată: o căscioară mică, dar îngrijită și trei cuibare în vecinătatea ei pe care stau așezate trei doamne găini, vesele, povestitoare, nerăbdătoare să-și aștearnă ouăle în cuibar, iar stăpânul lor, domn cocoș, le supraveghează de la înălțime, după ce dăduse semnalul zorilor. Oare nu e altă poveste, vă puteți întreba. Nu, nu, aveți doar ”puțintică răbdare!” Păi nu așa arată o căsuță de la țară, cu niscai orătănii? (chiar de sunt vecine). Vecin mai avem și un micuț arici, cu botul rozaliu și în așteptare a ceva bun de mâncat. Dar, se pare, că vecin e și lupul, cumătrul lup.

Și iacă, de cu zori, apare gospodina noastră, doamna Capră, veselă, frumoasă și plină de viață. Îmbrăcată într-un minunat costum popular moldovenesc, așa cum îi șadi ghini, doamna Capră ne cântă, chemându-și iezișorii la masă. Unul mai frumos ca celălalt: unul bălai, unul roșcovan și cel mai mic, mai cuminte și mai isteț – negruț. Sunt copiii ei și pe toți îi iubește deopotrivă. Ei, dar viața la țară nu e ușoară și un boț de mămăligă, de multe ori, nu este îndeajuns pentru a hrăni trei guri înfometate, dar e frumoasă:

Viața la ţară

E ideală

Pentru un om ce se vrea sănătos

Este şi logic

Că-i ecologic

Eşti vesel şi ai tenul frumos.

 

Sapi grădina, copileşti sau mulgi,

Aduni ouă, fructe foarte dulci,

Faci folclor, spui poate şi povești,

Viaţa asta cum să n-o-ndrăgeşti ?

 

Nu ai motive de enervare,

Nici n-ai de ce să plângi, să zici vai

Că te-a călcat cineva pe picioare

În troleibuz sau într-un tramvai.

 

Haideţi iute, dragii mamii iezişori

Pentru voi

eu mă scol in zori

Stați cuminţi,

dragii mei băieţi,

Năzdrăvani, isteţi şi cucuieţi.

Un personaj aparte, adus pe scenă parcă din amintirile lui Creangă, este un popă, un biet popă de la țară, cu barbă lungă de întinde-o mână și nu poa’ s-o ajungă, cu nas mare luat la purtare și roșu ca vinul ghiurghiuliu pe care, posibil, îl bea în cantități considerabile. Ei, dar  domn părinte vine la biata căpriță pentru a o invita să cânte la o nuntă pisicească, pentru că doamna Capră, poate nu știați, era renumită pentru vocea-i plăcută, drept răsplată oferindu-i merinde pentru iezișori. Cum să refuze! Dar cu cine să-și lase copiii, se frământa capra. Întreg dialogul dintre capră și popă este plin de umor, personajele fiind atât de bine evidențiate, fiecare în raport cu celelalte, încât se ajunge la creionarea de tipologii umane: fariseul, mama bună și grijulie și copiii, năzdrăvani, cum le șade bine copiilor plini de viață (dar veți vedea că năzdrăvănia, de nu are limite…).

Capra știe că nu poate refuza o astfel de ocazie și este prima lecție pe care le-o dă copiilor săi: să fie cuminți, să închidă ușa în urma ei și să nu deschidă la nimeni până ce nu-i vor auzi glasul cântând un cântec doar de ei știuți (nu-i așa că deja vi se pare cunoscută povestea?). Ei, dar cine stă la pândă în spatele casei, așteptând momentul oportun să apară: cumătrul Lup. Un personaj simpatic ca apariție, blănos, burduhănos, cu limba-i roșie atârnând a poftă de mâncat orice și cât se poate de mult. Și pofta aceasta nestăvilită se va vedea curând, când, neoprit de nimeni și de nimic, frustrat de faptul că iezii nu vor să-i deschidă (mă rog, iezii cei mari i-ar fi deschis de fiecare dată când a ciocănit la ușă, noroc cu cel mic, cuminte și isteț, după cum am mai spus), înghite pe nerăsuflate tot ce-i iese în cale. Începe cu găinile și cu cocoșul, apoi se întâlnește cu un țigan-fierar – un personaj pitoresc, reprezentând tipul țiganului meseriaș care știe a cânta din naștere, ca un dat al domnului, care ajunge, la rândul lui, în burdihanul lupului. Ca și când nu ar fi destul (și loc mai este), dar și ca un mesaj că, dacă vrei să faci ceva cât de cât bine, trebuie să înveți (cu condiția să ai har, dacă vorbim de cântat), lupul este dispus să meargă la Școala Populară de Artă, pentru a deprinde arta cântatului. Dar cum știa cel mai bine să înfulece pe negândite, toți profesorii școlii: ciocănitoare, pupăză, bufniță…, ajung în uriașul său burdihan. Nesătul lupul acesta, nu-i așa? Și câți nu sunt în lumea asta precum lupul!

Ei, dar copiii neascultători nu ascultă și pace. Iedul cel mare și cel mijlociu, după cum bine știți din poveste, nu mai au răbdare, nu ascultă cu atenție, se gândesc doar la mâncare și deschid ușa lupului. Și așa ajung să se întâlnească în burta lupului cu fierarul, cu profesorii de muzică, cu găinile și cocoșul. ”Mare înghesuială” în burta lupului, după cum spune și fierarul.

Tristă zi pentru biata căpriță când vine acasă și nu-și mai găsește toți iezii. Doar cel mic, cuminte și isteț, după cum v-am tot spus, a rămas să-i povestească mamei ce s-a întâmplat. Și astfel decide capra că trebuie să-i dea o lecție lupului cel nesătul ș-i pregătește o masă îmbelșugată, de pomană, cum este obiceiul. Ghinion și pentru popă, invitat la rândul său la pomană. Sarmale, colaci, vin… deh, ca la noi, dar mai delicios pare a fi părintele și lupul haț! îl alătură mulțimii din burdihan.

Mult nu mai durează și focul răzbunării îl cuprinde, o explozie puternică și…final fericit (ca în ”Scufița roșie” parcă): toată mulțimea iese teafără și nevătămată din burta blănosului.

Aș putea să vă spun acum ”c-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa”, dar nu încă. Da, v-am spus povestea așa cum am văzut-o la premiera care a avut loc sâmbătă, 8 aprilie 2017, și care mi-a produs atât de multă bucurie. E o altfel de poveste, după cum am încercat să vă redau în cele de mai sus, pe care Cristian Pepino, cu măiestrie, a dramatizat-o pentru a fi pusă în scenă. Dar nu prea e de povestit, e de văzut.

Bucurie, voie bună, culoare, cântec, joc și povață – cât de simplu se poate defini acest spectacol și câtă muncă pentru a-l aduce pe scenă. Și vreau să-i amintesc pe toți harnicii teatrului care au dat viață unui minunat spectacol și cărora merită ca noi să le facem o reverență: regia colectivă – Teodora Popa, Viorica Boda, Ramona Mincu-Benchea și Irina Melnic, care fac parte și din distribuție, lor alăturându-li-se colegii mai noi – Piekny Ghiciuc, Cătălina Mihăilă, Mădălin Costea și Rareș Bogdan Porca, scenografia – Marian Sandu, muzica – Levente Szöcs, regia tehnică – Elena Mădăraș, lumini – Ovidiu Tămășan și Alin Popa, sunet – Florin Andrea, sculptură/pictură – Marian Sandu, Oriana Pelladi, croitorie – Mirela Tămășan, tâmplărie – Marin Goia, mașiniști – Răzvan Laszlo, Horia Orga, bagheta magică deținând-o managerul teatrului – Ioana Bogățan.

Eu i-am aplaudat îndelung. Dacă vreți să o faceți și voi, bunici, părinți, copii, mai aveți o șansă mâine, 11 aprilie 2017, de la orele 10.00. Nu veți regreta. Și încercați să nu ratați nici măcar un spectacol de-al ”prichindeilor”, pentru că e mare păcat.

(Cristina Smadea)