Connect with us
Advertisement

Actualitate

FOTO: „Stil de viață sanogen”, proiect de educaţie pentru sănătate, derulat cu ocazia Zilelor Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crişan” din Alba Iulia

Publicat

12736209_958216527605570_1649152157_n În perioada 22 februarie – 3 martie, cu prilejul „Zilelor Colegiului – 97 ani de la înființare”, la Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia s-a derulat proiectul local „Stil de viață sanogen”. Scopul proiectului a fost să promoveze cunoştințele corecte privind aspecte ale alimentației sanogene şi formarea la elevi de atitudini şi deprinderi indispensabile unui comportament responsabil şi sănătos. Acest lucru a putut fi realizat printr-o implicare activă a organizatorilor, partenerilor și sponsorilor, în vederea educării elevilor, de formare a unui stil de viaţă sănătos.

Având ca principale obiective: achiziționarea informațiilor referitoare la comportamentele de protecție și cele de risc, practicarea de comportamente de promovare și menținere a sănătății și de evitare a riscului de îmbolnăviri, întărirea atitudinii sănătoase, scăderea frecvenței stilului de viață patogen (sedentarism, obezitate, alimentație neechilibrată), promovarea în comunitate și în mass-media a unui stil de viață sănătos, facilitarea promovării și menținerea unui nivel optim al sănătății fizice sociale, emoționale, cognitive și spirituale, în cadrul proiectului au fost derulate următoarele activități:

lansarea proiectului (22 februarie) – activitate în Centrul de Informare și Documentare (CDI), realizarea de către elevi a posterelor, pliantelor pe tema “Stil de viață sanogen”

activitatea „Ai un stil viață sănătos?” (23 februarie) – elaborarea de chestionare care să dezvăluie cât de sănătos este stilul de viață al generației tinere, colaborator psiholog școlar Adelina Morar

masă rotundă cu discuții libere pe temele: ”Principiile alimentației sănătoase“, “Dietele-pro și contra”, „Pericolul din spatele etichetei” (24 februarie) – sala Multimedia, invitați medic școlar Paula Iordache și asistent medical Daniela Olteanu, participanți elevii cls. X – C profil matematică-informatică intensiv informatică, cls. X – G profil științe sociale de la Colegiul Național “Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia și cls. VII – A de la Colegiul Tehnic Apulum Alba Iulia

– recenzie și schimb de carte „Alimentația sănătoasă” (25 februarie) – prezentarea de către bibliotecar Lucreația Bîrz a cărților ce există în biblioteca colegiului “Siguranța alimentelor”, “1000 de boli pe înțelesul tuturor”, „Alimentația inteligentă”, “Ghidul sănătății familiei”, etc. și alte cărți de interes din colecții personale ale elevilor și profesorilor

excursie tematică “Sănătatea alimentelor – prelucrarea laptelui” (26 februarie) – vizitarea de către elevii cls. X – C, X – G, VII – A a fabricii de lactate de la Oiejdea.

– studiu de caz „Consumatorul avizat” (29 februarie) – elevii cls. XI – C (profil matematică –intensiv informatică) acceptă provocarea: planificarea unei mese ieftine și echilibrate, elevii învață să devină consumatori avizați; să identifice E-urile periculoase de pe etichetele produselor alimentare, datele culese din teren sunt prelucrate cu soft-uri informatice

– atelier de creație (1 martie) – prezentări multimedia ale elevilor și lansare de site-uri pe tema proiectului: participă elevii cls. XC, XG, XIC coordonați de prof. Ramona Humeniuc și prof. Gabriela Suciu – Centrul de informatică al Colegiului, s-au prezentat lucrări în limba română și limba engleză, elevii au experimentat munca în echipă, realizând produsele: “Principiile unei vieți sănătoase”, “Dieta IIFYM”, “Stilul meu de viață sănătos”, “A Healthy Lifestyle-Veganism & Vegetarism”, „Carbonul în alimentație”, “Cancerul-34% factor de risc =Alimentația nesănătoasă”, “Metabolism și greutate”, „Metalele, nemetalele și pesticidele în alimentație”, „Riscurile parazitare”, „Salmonella”, „O alimentație sănătoasă”, “Pericolele din farfurie-la cină”. Au fost realizate ca și produse finale ale proiectului 3 site-uri care urmează a fi publicate: “Piramida alimentației sănătoase”, “Stilul meu de viață sănătos” (autori, elevii Alexandru Drăguș, Alexandru Râza, Bogdan Ioica, Cristian Pop – cls. X – C) și „Green Mind” (autor: eleva Alexandra Mărginean – cls. XI – C)

– workshop – partea I: „Factorii care influențează comportamentul alimentar sănătos și imaginea corporală”, partea II: „Să gătim sănătos” (2 martie) – sala Multimedia – invitați asistent medical primar Grațiela Dana Indreica președinte al OAMGMAMR Filiala Alba care a prezentat în antiteză un stil de viață sanogen și unul nesănătos, insistând asupra comportamentelor de risc pentru sănătate, asistent medical principal dietetician Nicoleta Adelina Vesa care a vorbit elevilor, cadrelor didactice prezente despre “Importanța lucrurilor simple-savoarea hranei dietetice” și a recomandat rețete sănătoase din cartea “Rețete dietetice” a cărei autoare este. Problema igienei, prevenirea contaminării, a diseminării agenților microbieni, reducerea florei microbiene tranzitorii de pe piele și apariția infecțiilor nosocomiale a fost pe larg dezbătută cu elevii, folosind pentru exemplificare și materiale video, de către asistent medical principal Marcela Vîlcan – asistent șef secția Boli Infecțioase/Spitalul de Urgență Alba Iulia. Atmosfera a fost destinsă de bucătarul șef al Hotelului Cetate, Giovanni Buzgure, absolvent al Colegiului, care a prezentat un mod de a găti sănătos, folosind legume și fructe proaspete, dar cu un design haios creat prin tehnica scupltării.

„Din feedback-ul primit de la elevii, cadrele didactice implicate în acest proiect, credem că am reușit să facem un pas înainte în ceea ce privește educația pentru sănătate a elevilor. Ne propunem să continuăm activitățile de proiect și să colaborăm în continuare cu alți parteneri pentru a forma la elevi un stil de viață sănătos, deoarece niciodată nu este prea târziu să reduci sau să elimini comportamentele care dăunează sănătăţii ca să îţi schimbi viaţa în bine, iar școala, prin autoritatea morală pe care o are, este un loc ideal pentru transmiterea acestor cunoştinte de educaţie pentru sănătate”, au transmis reprezentanții colegiului.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement