Connect with us
Advertisement

Eveniment

FOTO-VIDEO: A.G. Weinberger și Marius Florea Vizante, la Cafeneaua cu tâlc, în prima zi a Festivalului Internațional de Teatru „Povești”

YouTube video

Publicat

Festivalul Internațional de Teatru „Povești” de la Alba Iulia a debutat miercuri. În prima zi, înainte de evenimente, la Art Cafe Downtown a avut loc „Cafeneaua cu tâlc”, în cadrul căreia jurnaliștii au luat parte la o discuție cu muzicianul A. G. Weinberger, pe care îl vom putea asculta într-un concert de blues, la ora 21.30, în sala Teatrului „Prichindel”, actorul Marius Florea Vizante, pe care îl vom vedea în spectacolul „Fantoma, Dragostea Mea!”, la Casa de Cultură a Sindicatelor la ora 19.00 și Raluca Moisan, actriță la Teatrul Metropolis București. La discuție au participat și directoarea Teatrului „Prichindel”, Ioana Bogățan, președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel și consilierul local Ioan Bogățan.

Discuția a pornit de la condiția artiștilor în România și compromisurile pe care sunt nevoiți uneori să le facă, pentru a avea succes, dar a ajuns și la impresiile invitaților despre Cetatea Alba Carolina, ecourile mișcării culturale din Alba Iulia și evenimentele din această seară.

Muzicianul A.G. Weinberger, cunoscut în România și în străinătate pentru concertele susținute în locații grandioase cu „casa închisă”, indiferent de preț, și-a exprimat punctul de vedere, susținând că „nu există compromis în show-biz”, iar artiștii trebuie să profite de orice oportunitate de a se expune, în special date fiind condițiile neprietenoase din România și faptul că „artiștii au a doua cea mai inutilă meserie din lume, după politicieni”.

„În show business nu există niciun compromis. Orice reclamă, bună sau rea e benefică. Din păcate, în România nu prea avem de ales între emisiuni unde să mergem. Talentele nu sunt protejate. De asemenea, avem o problemă cu invazia artiștilor străini, care vin în România fără să plătească viză de lucru, așa cum facem noi în străinătate. Sunt condiții vitrege, trebuie să ne folosim de orice oportunitate care ni se deschide. M-aș duce oriunde, nu este un compromis. Noi din asta trăim. Cine nu este capabil să perceapă, îl privește!”, susţine muzicianul.

A.G. Weinberger și-a exprimat, totodată, admirația pentru Cetatea Alba Carolina și felul în care aceasta a fost reabilitată. Întrebat despre ce activități ar crede că ar da viață orașului, prin giganticul monument, artistul și-a oferit cu mare drag contul bancar, pentru că „ideile costă bani”:

„În spațiile Cetății m-aș plimba cu bicicleta. Sunt a treia sau a patra oară în Cetate. Cei care au conceput spațiul l-au gândit pentru următorii 500 de ani, atât de bine aerisit, făcut cu reverență, cu viziunea în viitor. Ca vizitator, m-a lăsat cu gura căscată. Am văzut toți centrii importanți, clădiri, statui, spațiul imens. Cât despre idei de activități în Cetate, vă dau contul meu de bancă, pentru că ideile costă, cu mare drag! Lucrurile nu cad din cer”.

Muzicianul a afirmat că mișcarea culturală din Alba Iulia a devenit din ce în ce mai sonoră în rândurile artiștilor din țară, care au început să audă tot mai mult că se întâmplă lucruri interesante la Alba Iulia și au început să caute contactele celor care le organizează, iar un mare avantaj din acest punct de vedere îl reprezentă poziția geografică a orașului, situat între Sibiu și Cluj, pe un traseu des frecventat de artiști. Spre deosebire de părerea lui A.G. Weinberger, actorul Marius Florea Vizante ne-a mărturisit că nu prea a auzit de Alba Iulia ca de un centru al culturii şi că este surprins să afle că Festivalul de teatru „Povești” se află la cea de-a VII-a ediție.

Înaintea concertului din această seară, jazzman-ul A.G. Weinberger ne-a asigurat că, după o oră și jumătate de muzică, la concertul său ne va oferi o incursiune într-o lume cathartică, purificatoare, de care avem cu siguranță nevoie. „Sunt un brand pe care l-am îngrijit și am crescut timp de 30 și ceva de ani. Mi-am construit un statut, mi l-am legitimat. Pentru mine există un singur tip de public, cel curios și plătitor. Oamenii sunt la fel, au aceleași frustrări, speranțe, nedumeriri, bucurii. Eu sunt un speculant de emoții. Asta este materia prin care îmi câștig existența. Vă fac să vă credeți într-o lume care nu vă aparține. Sunt un magician, dar aveți nevoie de această lume. Vă dau un catharsis, pe care, dacă puteți să îl folosiți două săptămâni, înseamnă că mi-am făcut treaba”, a explicat Weinberger, după care a oferit un autograf pentru cititorii ziarului Alba24.ro.

În această seară, la ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, vom putea viziona piesa „Fantoma, dragostea mea!”, un spectacol de teatru bulevardier, o piesă thriller, „cu accente parodice despre viața de cuplu și infidelitate, o ficțiune în care imposibilul devine posibil, o farsă improbabilă în trei acte, care ne provoacă să intrăm în jocul de-a destinul”. Vedeți AICI întregul program al festivalului și descrierea evenimentelor.

YouTube video

YouTube video

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement