Connect with us
Advertisement

Actualitate

FOTO-VIDEO: Ce se pregăteşte pentru Centenarul Marii Uniri. Dezbaterea cu reprezentanţi ai Guvernului şi autorităţi locale, de la Universitatea din Alba Iulia

Publicat

20170216_120528 Cele mai recente proiecte şi demersuri avute în vedere cu ocazia sărbătoririi a 100 de ani de la Marea Unire au fost prezentate joi, la Alba Iulia, în cadrul celei de-a patra dezbateri din seria „România Centenară”, organizată de către Departamentul Centenar din cadrul Guvernului României în perioada 20 ianuarie – 16 martie.

Evenimentul s-a desfăşurat la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.

Au participat reprezentanţi ai Departamentului Centenar –  secretarul de stat Cristian Ioan Videscu şi consilierii Ionuț Cojocaru, Dorin Stănescu, Dan Mihai Țălnaru, dar şi autorităţi locale şi judeţene, precum şi politicieni: subprefectul județului Alba, Marius Zinca; președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel; primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava; viceprimarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa; senatorul Daniel Breaz (rectorul UAB), senatorul Alexandru Pereș, deputații Florin Roman, Corneliu Olar, Claudiu Răcuci, Sorin Bumb și Ioan Dîrzu; primarul municipiului Sebeș, Dorin Nistor; primarul orașului Teiuș, Mirel Hălălai; reprezentanți ai Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia, Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia, și alții.

Rectorul UAB și senatorul Daniel Breaz a dat citire câtorva dintre cele mai importante proiecte pe care le are Guvernul și Ministerul Culturii.

Legat de Centenar se discută despre restaurarea caselor memoriale ale artizanilor Marii Uniri, înființarea unor noi asemenea lăcașuri acolo unde este cazul și amplasarea de plăci comemorative pe case și clădiri în care s-au luat decizii legate de actul de la Alba Iulia, inaugurarea de monumente dedicate acestor personalități începând cu o mare statuie ecvestră a Regelui Ferdinand, lansarea unei serii de monografii și cercetări istorice inovatoare care să restabilească adevărurile deformate din perioada comunistă. Acest proiect trebuie corelat însă cu un al doilea proiect, de această dată dedicat direct societății și culturii. O autostradă culturală care să lege prin manifestări înrudite capitalele Marii Uniri, București, Alba Iulia, Chișinău, Cernăuți. De această autostradă vor fi legate și alte localități românești, Timișoara, Lugoj, Blaj, Arad, Sibiu, Iași, Craiova, Constanța, al căror rol istoric în pregătirea și desfășurarea actului de la 1 Decembrie 1918 este cunoscut, a transmis Daniel Breaz.

„Viziunea mea, ca și conducător al Departamentului Centenar, este ca în 2018 să ne concentrăm cât mai mult pe momentele fericite ale Marii Uniri, începând cu comemorarea personalităților care au săvârșit Marea Unire, la marcarea tuturor pașilor care au stat la baza evenimentului de la 1 Decembrie. Parteneri trebuie să ne fie autoritățile locale, Guvernul prin toate ministerele, Parlamentul, Academia Română, Patriarhia, absolut oricine este binevenit”, a transmis secretarul de stat Cristian Ioan Videscu.

YouTube video

„Vrem să vorbim foarte mult despre Monumentul Marii Uniri, care la 100 de ani ar trebui să își aibă locul în Alba Iulia. Monumentul Marii Uniri nu este nici statuia lui Mihai Viteazu, nici altceva, nici altceva. Sunt clădiri care au fost construite, dar pentru încoronare, nu pentru Marea Unire. Din fericire, Monumentul Marii Uniri a fost jurizat, a fost aprobat de Ministerul Culturii, are tot ce îi trebuie acolo. A fost însușit de Guvernele României, însă nu a fost făcut din lipsă de bani sau din lipsă de interes. Timpul este marele nostru dușman acum vis-a-vis de marele eveniment. Dacă în august nu o să se înceapă lucrările, nu numai la monument, dacă nu vom avea deschise finanțările, dat drumul la lucrări, o să avem marea plăcere ca la 1 Decembrie 1918 vom avea un șantier, prin care ne vom plimba prin gropi și prin mizerie. Nu cred că acesta este lucrul pe care ni-l dorim. Alba Iulia își dorește Monumentul, își dorește repararea capitală clădirilor, începând de la Sala Unirii, la Muzeul Unirii, parcul Unirii și alte lucruri care sunt legate de Unire. Eu nu cred că țara nu are posibilitatea de a discuta și de a înfăptui ceva măreț pentru sărbătorirea a 100 de ani”, a transmis primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava.

Primarul a prezentat și o machetă a monumentului.

O să îmi spună cineva <sunt mulți bani>. Da, sunt mulți bani, dar la 100 de ani putem să punem banii aceștia. Păcat că nu există un proiect european ca să ne serbăm noi 100 de ani, pentru că fi-ți siguri că îl accesam înainte și nu mai aveam nevoie de nimic decât să vină multă lume la Alba Iulia să se bucure de ceea ce înseamnă Unirea, a mai spus Mircea Hava.

YouTube video

„Cel mai important loc în România în 2018 este Alba Iulia. Dacă este București, e grav. Pornind de la experiențele pe care le avem în ceea ce privește sărbătorirea 1 Decembrie la Alba Iulia, noi Consiliul Județean suntem pregătiți să sărbătorim și fără București. Lucrăm la programul <Alba România 100>. Ceea ce s-a scris în programul de guvernare noi deja le avea făcute și prinse în program pentru 2018”, a spus președintele CJ Alba, Ion Dumitrel.

YouTube video

Au luat cuvântul mai apoi parlamentarii din Alba, dar și alte persoane prezente la dezbatere.

YouTube video

YouTube video

YouTube video

20170216_133821 În cadrul evenimentului găzduit de UAB a fost organizată și o expoziție fotografică, dedicată personalităților Primului Război Mondial.

Seria de dezbateri propusă este parte a setului de acțiuni de pregătire a „Forumului României Centenare”, care urmărește să-i reunească pe reprezentanții autorităților centrale și locale, pe cei ai mediului academic și cultural, precum și pe cei ai societății civile. Obiectivul principal al seriei de dezbateri este semnarea unui Parteneriat pentru Centenar, cu accent pe cultură și educație, între universitățile naționale, Academia Română și Guvernul României, care să reprezinte o garanție pentru obținerea unor progrese notabile, până la 1 decembrie 2018, în realizarea celor mai importante inițiative de marcare a Centenarului.

Demersul vine în continuarea apelului național lansat în septembrie 2016 de către Departamentul Centenar în scopul centralizării proiectelor propuse de autorități locale și universități în vederea pregătirii, organizării și desfășurării manifestărilor, a acțiunilor și proiectelor de aniversare a Centenarului Marii Uniri (1918-2018) și al Primului Război Mondial.

Scopul principal al Seriei de Dezbateri „România Centenară” este semnarea unui Parteneriat pentru Centenar, cu accent pe cultură și educație, între universități, Academia Română și Guvernul României, care să reprezinte o garanție pentru obținerea unor progrese notabile, până la 1 decembrie 2018, în realizarea celor mai importante inițiative de marcare a Centenarului. Se au în vedere propunerile trimise de universități, Academia Română și autoritățile locale către Departamentul Centenar la sfârșitul anului 2016.

Primele trei dezbateri au avut loc pe 20 ianuarie 2017, la Constanța (Universitatea „Ovidius”), pe 27 ianuarie 2017, la Iaşi (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”), pe 3 februarie 2017, la Suceava (Universitatea „Ştefan cel Mare”).

Inițiativa se înscrie în Programul de Guvernare 2017-2020 cu privire la marcarea Centenarului Marii Uniri și face parte din setul de acțiuni de pregătire a „Forumului României Centenare”, ce urmărește să-i reunească pe reprezentanții autorităților centrale și locale, pe cei ai mediului academic și cultural, precum și pe cei ai societății civile. Momentul culminant al „Forumului României Centenare” s-ar putea regăsi în semnarea unui Parteneriat pentru Centenar între universități, Academia Română și Guvernul României.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement