„Golani” în 2012, la „butoane” în 2013: Anul trecut protestau pe străzi împotriva Puterii. Acum sunt directori și consilieri

Acum exact un an, se aflau pe străzile din Alba Iulia protestând împotriva Puterii, autointitulându-se „golani” - o titulatură „brevetată” de manifestanții anticomuniști din Piața Universității în primăvara lui 1990. Acum sunt instalați în fotolii confortabile și au funcții în administrație sau companii de stat. Pentru ei a meritat să iasă în stradă. Este vorba despre câțiva dintre cei care, în ianuarie 2012, când au apărut primele adieri palpabile ale schimbării de culoare politică în România, s-au făcut văzuți și auziți, la mitingurile-maraton din Alba Iulia. Ce-au avut, ce-au cerut și ce-au obținut cei care, exact în urmă cu un an, scandau lozinci anti-guvern pe bulevardele albaiuliene? 

O retrospectivă pe acest fir aduce aminte, inevitabil, de cele câteva zile turbulente din ianuarie 2012 în Alba Iulia, în care, pe un frig greu de îndurat, voci de toate felurile, dar mai ales voci liberale sau social-democrate strigau că îi vor jos pe președinte, primar, prim ministru.

Deși, inițial, scânteia protestelor a fost susținerea lui Raed Arafat după ce acesta și-a dat demisia, în scurt timp, „revendicările” mulțimii nemulțumite au atins toate domeniile. În Piața Universității din București strigau profesori, studenți, actori, pensionari, bolnavi, cadre medicale, șomeri, însă, în final, alături de coruri persistente de USL-iști proaspăt coalizați, obiectivul protestelor s-a redus strict la căderea președintelui și a Guvernului. Varianta albaiuliană a mitingului de la București s-a consumat, ceva mai timid, în fața monumentului aflat la întersecția bulevardelor Transilvaniei cu Revoluției.

Publicitate

Conduși de câteva fețe cunoscute din politica opoziției, albaiulienii au preluat rapid acest mesaj și au început să îl difuzeze regulat în puncte strategice din oraș. Căderea „regimului” a devenit, practic, un scop în sine, fără așteptări suplimentare la nivelul vieții de zi cu zi. Așa se face că celebrul grup de 8 protestatari care, conștiincioși, se adunau în fiecare zi la monumentul Revoluției din Alba Iulia avea drept cea mai arzătoare dorință tot asta, convinși fiind că detaliile care să dea sens acțiunii ar veni de la sine, odată obiectivul atins.

Au fost zile în care la manifestații s-au adunat multe sute de oameni și au defilat pe toate străzile principale din oraș. În punctele sale culminante, cel puțin pe dinafară cortegiul protestatar a putut trezi în mințile albaiulienilor mai vechi imaginea revoluției, una dintre puținele (singura?) de acest fel din oraș până în prezent, în care mulțimi activau politic pe străzi. Pentru ca asocierea cu marele eveniment al românilor de acum 20 de ani să devină clară, aceștia au început să îi instige și pe oamenii obișnuiți la protest, strigând „Veniți cu noi, ca în 22”, fără ca mai mult de jumătate din protestatari să înțeleagă la ce se referă „22”.

La un an după acele proteste, câțiva dintre cei care  au cântat „La palatul Cotroceni cântă cucuveaua, Băsescu și cu ai lui și-au luat beleaua”, „Vă rugăm să ne scuzați, nu producem cât furați”, „Noi de-aicia nu plecăm, nu plecăm acasă, până nu ne câștigăm, libertatea noastră” au reușit să devină parlamentari, directori, consilieri, urmând, poate, să fie și ei huiduiți de alți „golani”, „huligani” , nemulțumiți de activitatea lor și a guvernului care i-a pus în funcții.

Rares Buglea, unul dintre cei mai vocali protestatari din ianuarie 2012, acum este consilier local la Alba Iulia și este posibil să primească și o funcție de conducere la o companie de stat.

Liberalul Gabriel Pleșa, un alt „revoluționar” din ianuarie 2012 a fost de curând numit director la Electrica Serv SA (SISE Alba). A fost și este consilier local PNL.

Dan Coriolan Simedru, unul dintre liberalii „cu tradiție” din Alba, a fost de asemenea prezent printre protestatari. În câteva luni de la momentul respectiv, acesta a fost numit prefect al județului Alba, iar, după un mandat de aproximativ șase luni, la alegerile din decembrie 2012 a fost ales deputat.

Ioan Dîrzu, președintele PSD Alba, care a participat și el, selectiv, la protestele de anul trecut, a obținut pentru prima dată în cariera sa funcția de deputat de Alba. Până acum a fost consilier județean și a lucrat ca director la firme private.

Simone Albani, alt personaj nelipsit de la mitinguri, a avut și el un scurt moment de „glorie” la vârful Primăriei municipiului Alba Iulia, pe post de viceprimar. După nu mai mult de două luni, acesta a rămas în administrația orașului, pe post de consilier local.

Social-democratul Bogdan Medrea, un alt „abonat” la mitingurile organizate de USL a fost recompensat cu o funcție de conducere la una dintre sucursalele Hidroelectrica, iar Horațiu Clepan cu cea de director la Sucursala de Distribuţie a Energiei Electrice Alba.

Mihaela Mih Dehelean a reprezentat pata de culoare cu care PSD a însuflețit inimile protestatarilor pe străzile din Alba Iulia. A prins și ea, după căderea guvernului Ungureanu, un post de director la „Protecția Mediului”.

Iată că, imediat cum s-au liniștit apele, după un an în care președintele nu a căzut, dar USL a preluat guvernarea, salariile nu au crescut, dar promisiunile sunt încă valabile, corupția nu a scăzut, legile sunt tot mai schimbătoare, iar motivele pentru care anul trecut s-a ieșit în stradă au rămas nerezolvate. S-au schimbat doar oamenii. „Golanii” au ajuns în funcții, iar cei care au fost în funcții vor deveni, la un moment dat și ei „golani” și vor mărșălui pe străzi scandând același tip de lozinci împotriva guvernului. Și tot așa, din patru în patru ani.

Pentru o percepție exactă și corectă a acestui articol, precizăm că termenul „golan” este folosit aici cu sensul pe care l-a dobândit începând cu primăvara anului 1990, când era atribuit de către reprezentanții Puterii manifestanților din Piața Universității (studenți, profesori universitari, artiști, intelectuali) care protestau împotriva reinstaurării comunismului și a dictaturii. Atunci, mii de manifestanți din Piața Universității și-au pus în piept ecusoane pe care era inscripționat cuvântul „Golan”, având semnificația de „revoltat”, „disident”. Mișcarea a cuprins aproape toată intelectualitatea din România. În același sens, artistul Cristian Pațurcă a lansat în Piața Universității cântecul „Imnul Golanilor”, cu versurile „Mai bine Golan decât activist, mai bine mort, decât comunist” care în acea perioadă a devenit un adevărat simbol al protestatarilor.  În nenumărate cazuri, în transmisiile televizate, opoziția a făcut trimiteri și a asemănat mitingul maraton din 2012 cu cel din 1990 din Piața Universității.

Redăm și definiția cuvântului „golan” cu conotația mai sus menționată, citată din Dicționarul Explicativ al Limbii Române: 

Golán s.m. Manifestant anticomunist care a participat la fenomenul Piața Universității ◊ „Mai întâi [Ion Iliescu] s-a referit la cei din Piața Universității folosind termenul jignitor de «golani» și «huligani».” R.l. 12 V 90 p. 1. ◊ „Tinerii taxați de golani au adoptat porecla și au transformat-o în renume.” R.lit. 24 V 90 p. 2. ◊ „[Cristian Pațurcă:] Lui Iliescu îi mulțumesc că ne-a numit golani, dacă universități ca Sorbona, Cambridge, Oxford s-au declarat, în zilele acelea, universități de golani. S-a preluat cuvântul ca atare. Golan este, probabil, al doilea cuvânt românesc preluat de limbile de circulație internațională, ca și «securist» [...]” Phoenix 74/91 p. 7. ◊ „Al. Paleologu a semnat la puțin timp de la evenimentul amintit o interesantă carte intitulată «Ambasador al golanilor» (se știe, imediat după Revoluție, scriitorul era chiar amabasadorul țării noastre la Paris) ceea ce dă elementului lexical în discuție o valoare semantică accentuat pozitivă.” R.l. 3 VI 92 p. 5; v. și R.lit. 2 V 91 p. 2; v. și anticomunist, neocomunism (D. Urițescu în R.l. 3 VI 92 p. 5; termen intrat în circuitul internațional – fr., engl., it. – după mai 1990).