Administrație
Guvernul a aprobat excepții de la limitarea cheltuielilor în administrațiile publice locale. Măsurile vizate
Guvernul a adoptat luni, prin ordonanță de urgență, modificări și completări la OUG 52/2025 privind măsuri de implementare a programelor naţionale din domeniul lucrărilor publice, precum şi pentru stabilirea unor măsuri bugetare.
Prin noile reglementări sunt aduse clarificări și îmbunătățiri cadrului aplicabil angajamentelor și cheltuielilor bugetare la categoria „Bunuri și servicii”. Scopul principal este menținerea disciplinei financiare și limitarea risipei bugetare, anunță Guvernul.
”Măsura are ca obiectiv asigurarea unei utilizări prudente și eficiente a fondurilor publice, concomitent cu o flexibilizare administrativă a normei, pentru a reduce necesitatea aprobării unor memoranduri individuale în situații punctuale”, menționează sursa citată.
Context și impact
”În anul 2023, regula s-a aplicat atât autorităților centrale, cât și celor locale, generând economii importante la nivelul cheltuielilor publice și contribuind la consolidarea disciplinei financiare, inclusiv în zona cheltuielilor de capital. În anul 2024, măsura a fost menținută doar pentru autoritățile administrației publice centrale, atât pentru categoria bunuri și servicii, cât și pentru categoria cheltuieli de capital.
Forma aprobată în anul 2025 a fost, de fapt, mai echilibrată și mai flexibilă decât cea din anii anteriori. Aceasta s-a aplicat exclusiv categoriei de cheltuieli „Bunuri și servicii” și a permis, printr-o procedură transparentă de aprobare prin memorandum, posibilitatea exceptării pentru instituțiile publice – centrale și locale – în situațiile justificate.
Prin acest mecanism, ordonatorii principali de credite și Guvernul au avut la dispoziție un instrument suplimentar de control, care a permis gestionarea mai eficientă a resurselor publice și limitarea risipei bugetare, prin amânarea unor cheltuieli care nu erau urgente, fără a afecta însă plățile esențiale sau serviciile publice în derulare”, precizează Guvernul.
Potrivit sursei citate, la propunerea autorităților publice locale și a consultării ministerelor, prin modificările adoptate, Guvernul îmbunătățește norma din punct de vedere procedural.
Sunt introduse mecanisme de excepție ce reduc birocrația și răspund nevoilor reale ale instituțiilor publice.
Excepții pentru categorii de cheltuieli
Au fost introduse excepții justificate pentru următoarele categorii de cheltuieli:
- studii și activitate de consultanță necesare pentru pregătirea proiectelor de investiții și depunerea cererilor de finanțare, inclusiv a celor finanțate din fonduri europene
- activități cultural-artistice și de patrimoniu, desfășurate potrivit OG nr. 51/1998, Legii nr. 186/2003 și Legii nr. 422/2001
- cheltuieli aferente asistenței juridice referitoare la arbitrajele și litigiile internaționale
- alte cheltuieli cu impact bugetar redus, dar necesare pentru buna funcționare a unor servicii publice esențiale furnizate de structuri ale administrației centrale, fără a fi necesară aprobarea prin memorandum.
Cheltuieli pentru autorități publice locale
De asemenea, a fost introdus un mecanism flexibil la nivelul autorităților publice locale:
- în situațiile în care o cheltuială nu poate fi amânată după 1 ianuarie 2026, ordonatorii de credite pot aproba, pe baza unei note justificative, derogări de la limitările impuse de OUG nr. 52/2025, fără a mai fi necesară promovarea unui memorandum în Guvern.
Măsuri suplimentare pentru sprijinirea serviciilor sociale
Totodată, actul normativ prevede posibilitatea ca excedentul bugetar local și disponibilitățile din secțiunea de funcționare să poată fi utilizate cu prioritate pentru finanțarea serviciilor sociale. Această măsură asigură stabilitatea și continuitatea serviciilor sociale la nivel local și sprijină protejarea categoriilor vulnerabile.
Precizările Ministerului Culturii
Ministerul Culturii a anunțat că Guvernul a aprobat, prin aceste măsuri, și desfășurarea normală a activității în instituțiile publice de cultură.
”Noul act normativ exceptează de la dispozițiile imperative de interzicere a angajării de cheltuieli din fondurile publice, prevăzute la alin. (1), și de la cele privind plafonarea cheltuielilor, prevăzute la alin. (2), cheltuielile:
- efectuate din donații și sponsorizări
- necesare pentru producerea, exploatarea, valorificarea de bunuri culturale, artistice, literare, editoriale sau cinematografice
- de protejare, conservare, cercetare și promovare a bunurilor de patrimoniu cultural
- în cadrul evenimentelor sociale, organizate în acord cu misiunea publică.
Astfel, în limita bugetului aprobat, instituțiile publice care organizează și desfășoară activități în domeniul culturii și/sau oferă servicii cultural-artistice, indiferent de forma de finanțare și subordonare, pot efectua cheltuieli potrivit dispozițiilor aplicabile ale OG nr. 51/1998, potrivit Legii nr. 186/2003 și ale Legii nr. 422/2001 și, după caz, potrivit angajamentelor cuprinse în contractele de management încheiate cu autoritatea tutelară.
Excepția este aplicabilă și în situația în care nu este incidentă existența unui contract de management sau, din diverse motive, nu există un astfel de contract”, anunță Ministerul Culturii, într-un comunicat.
Alte cheltuieli vizate
Potrivit sursei citate, ținând cont de caracterul specific, sezonier, excepțiile acoperă posibilitatea de valorificare a bunurilor culturale independent sau, după caz, în cadrul evenimentelor speciale (festivaluri de artele spectacolului, evenimente de diplomație culturală, târguri de carte, expoziții, bienale etc.).
De asemenea, autoritățile și instituțiile administrației publice pot finanța cheltuieli de consultanță și/sau de studii și cercetări necesare pentru emiterea diferitelor documente obligatorii și devine posibilă și exercitarea calității de autoritate finanțatoare în materia acordării de finanțări nerambursabile.
Pentru situațiile excepționale, neacoperite de noile dispoziții, în baza unei justificări temeinice, se menține posibilitatea ca Guvernul României să aprobe, pe bază de memorandum, încheierea de angajamente legale, respectiv depășirea limitelor de plăți.
Modificări programate
Pentru evitarea repetării unor situații similare și a blocajelor în anii următori, Ministerul Culturii va iniția modificarea cadrului legislativ.
Începând cu exercițiul financiar 2026, Titlul 20 nu va mai cuprinde cheltuielile materiale ale instituțiilor publice din domeniul culturii, acestea urmând a fi încadrate, cu sprijinul Ministerului Finanțelor, la alt titlu bugetar.
În aceeași logică, Ministerul Culturii reiterează importanța respectării dispozițiilor legii speciale privind managementul cultural de către toate autoritățile publice. Managementul performant rămâne, și nu numai în perioade de criză economică, cel mai adecvat instrument pentru recunoașterea rolului social al domeniului culturii, consacrat prin Constituție.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News